Dacă prefaţa nu e convenţională, Boerescu s-a ambiţionat să scoată o postfaţă, pe cât se poate, şi mai ieşită din comun. Aşa s-a născut Interviu cu Dona Juana.
A fost cel mai stingher interviu din istorie, pentru că… pana mea, e ca şi cum ai încerca s-o intervievezi senzual pe maică-ta. Dar, transcris pe hârtie, a fost neaşteptat de mişto. De unde deducem că adeseori, senzaţia “wtf” te împiedică să judeci corect calitatea unui moment.
Citez:
Dan-Silviu Boerescu: Care este, până la urmă, identitatea sexuală a Donei Juana?
Lorena Lupu: Are vreunul dintre noi, personaj fictiv sau real, o identitate sexuală!? Obiectul dorinţei noastre se poate schimba sau se poate fixa intens de pe o zi pe alta.
Dan-Silviu Boerescu: O obsesie?
Lorena Lupu: Patronul clubului îşi lasă investiţia să se ducă de râpă dintr-o astfel de obsesie. Dar şi genul ăsta de obsesie poate dispărea de pe o zi pe alta, de parcă n-ar fi fost. Cred că fiecare dintre noi e o căutare sexuală. Pentru că în fiecare dintre noi e un sâmbure de Don Juan.
Dan-Silviu Boerescu: Ce nu ştim despre Dona Juana?
Lorena Lupu: Ce nu ştie nici ea. În rest, povesteşte tot. N-are reţineri.
Dan-Silviu Boerescu: Există vreo certitudine legată de Dona Juana?
Lorena Lupu: Există vreo certitudine legată de oricare dintre noi?
Dan-Silviu Boerescu. Da. Absenţa e o certitudine. Pe când prezenţa e mai mereu discutabilă.
Lorena Lupu: Nici măcar absenţa nu e o certitudine. Nu ştii dacă omul lipseşte pentru că e acum în Kuala Lumpur, pentru că nu vrea deloc să fie lângă tine sau pentru că nu i-ai spus destul de clar că îţi doreşti să fie acolo. Poate pentru că se vrea chemat.
Mai multe, în volumul cu pat purpuriu.
Vreau cartea asta.
(Şi da, ştiu partea cu răbdarea.)