Furnizorul

Vasile se uită la locul tainic din cămară, cel numai de el știut. Oftă lung și trist. Se terminase.

Se învârti ofticat prin casă. Căută pe rafturi, în sertare, în dulăpioare, sub dulăpioare, sub masă, sub pat, chiar în sacii de vechituri de pe balcon. Poate, poate, totuși, pe undeva, mai era. Numai așa, cât să-i ajungă de-o tură. Parcă simțea nevoia. Nu “parcă”. Simţea acut nevoia şi nu mai putea să reziste. Era terminat.

Reluă din nou căutarea, de această dată mai meticulos. Luă obiectele la rând, le scoase, le puse la loc. Nimic.

Nu se poate. Cum am terminat-o aşa repede?

Să fi fost cineva la mine şi s-o fi furat când nu mă uitam?

Doar maică-sa. Dar maică-sa nu era genul. Sau…

Sau poate maică-sa avea o latură întunecată, despre care nu ştia nimic?

Se gândi lung la toate ocaziile când maică-sa îi dăduse motive de suspiciune, le examină atent. Da, era posibil să fi fost maică-sa. Dar s-o sune şi s-o înfrunte era ca şi cum ar fi deschis cutia Pandorei? Pasul unu: n-ar fi recunoscut. Pasul doi: chiar dacă ar fi recunoscut, ar fi găsit un argument de genul: “Eu mi-am sacrificat toată viaţa pentru tine, tu ce oferi la schimb?”

Nu, nu putea da acel telefon.

Era mai simplu să se resemneze că asta e, se terminase. Să fie mai eficient data viitoare. Şi să-l sune pe băiat, să-i mai aducă.

Acesta îi răspunse uşor ostil.

-Iar, mă şefule? Cam exagerezi, să moară Bibi.

-You’re not my real dad, and you never will be, răspunse Vasile.

-Ce?

-Îţi ziceam în engleză că nu e treaba ta cât exagerez eu, sunt client plătitor şi vrei să faci bani.

-Hăhăhă. Păi toată lumea e client plătitor zilele astea, băi, bosulache, băăăi. Dacă vrei, îţi dau io bani ţie, dar nu ştiu ce ştii să faci de ei. Banii nu mai sunt valoare, marfa e valoare.

-OK, nu vreau să fac filosofia valorii cu tine că poate ne interceptează. În cât timp poţi să ajungi?

-Poimâine.

-Nuuu, azi. E urgent. Dau tot ce vrei tu.

-Boss, toată lumea dă tot ce vreau eu. Dar mă rog, să văd ce pot să fac.

-Adu şi tu cinci baxuri, să fie.

-Ahahahaha. Păi la ce disperare generală e, dacă aveam cinci baxuri îmi făceam mărire de cocoşel, râse băiatul. Dacă vrei azi, îţi aduc patru role. Neparfumate, hârtie reciclabilă, 50 de euro rola.

-Cele mai bune. În cât timp ajungi?

-Patru ore.

-Ooook, mă ţin până atunci.

 

 

***

 

Îţi plac textele Trollywood? Susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Matheiu Anders says:

    Yoy, Lorena!
    Ce dor mi-a fost de Vasile…!!!
    Thank’s!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger