Gay-ii relatable

Weekendul acesta va avea loc Cluj Pride, marșul compatrioților noștri ardeleni. Cu acest prilej, vreau să deschid încă un subiect: povețele de “relatabilitate”.

Ştiu, ştiu, nu e un cuvânt. Dar îl creăm noi acum, ca inovatori ce suntem, şi explic în cele ce urmează.

De când cu toate campaniile de hate organizate de grupările tradiţionaliste, şi care au agitat cu succes toţi proştii conflictuali, ăia care au impresia că orientarea sexuală se ia prin interacţiune, sau ceva de genul – dacă chiar crezi asta, am o veste pentru tine. Nu eşti atras de bărbaţi / femei pentru că ai văzut pe net bărbaţi / femei vorbind despre acceptarea diversităţii, ci pentru că asta te excită pe tine fizic, iar dacă asta e situaţia, 36845743256789 de comentarii pline de hate nu o vor schimba.

Dar pe lângă proştii orbiţi de ură, plini de spume, mai sunt şi înţelepţii povăţuitori.

Unul dintre ei s-a pogorât ca un arhanghel pe acest site acum câteva zile, să mansplainuiască, pătruns de importanţa propriei înţelepciuni, că vedeţi, lumea vă urăşte pentru că scoateţi la înaintare toate travestitele colorate şi bărbaţii depravaţi în c gol, şi că nu aşa ar trebui să fie. De ce nu scoateţi la înaintare gay-ii şi lesbienele “relatable”, care să arate a oameni, şi atunci lumea chiar ar putea să empatizeze cu voi.

Iar eu mă uit la postacii plini de hate şi mă întreb: de unde prezumţia că ăştia ar putea empatiza cu ceva?

În fine.

Ce m-a zgâriat pe retină la prima citire a fost verbul:

“a scoate la înaintare”.

Simpla utilizare a unui astfel de verb te transpune în modul în care înţeleptul nostru vede Pride: ca pe defilarea armatei poporului. Mulţi ignoranţi cred cu tărie că există undeva forţele internaţionale LGBT care operează ordine din centrul unitar LGBT şi că aceştia fac un marş coregrafiat până în cele mai mici amănunte, unde ei scot la înaintare ce cred ei că e important şi strecoară în obscuritatea fundalului, sau aşa ceva, elementele mai puţin importante.

Când colo.

Când colo, este vorba de persoane individuale, din tot spectrul curcubeului. Şi în cadrul marşului, fiecare vine să se reprezinte pe sine şi atât.

Nimeni nu e “scos la înaintare” în mod particular, sau “tras pe banca de rezerve”. Toată lumea merge normal, sau dansează, dacă se nimereşte pe lângă boxele cu muzică şi vrea să facă asta. Nici măcar nu ţi se impune să dansezi, sau să nu dansezi. Te comporţi cum simţi.

Acum, că am lichidat-o pe asta cu scosul la înaintare, hai să vorbim despre principala problemă a poveţelor de acest tip.

Şi anume insinuarea că ar trebui să existe un mod corect de a fi queer, respectiv moduri greşite. Modul corect pasămite este acela de a arăta cât mai urban casual, de a te pierde în mulţime. Modul greşit – după percepţia lui Gigel, e de a practica extravaganţa şi a crea personaje sclipitoare şi vizibile din avion.

Aşa cum impun roluri de gen între heterosexuali (bărbatul la sală, femeia la cratiţă), aşa încearcă să ordoneze şi comunitatea LGBT.

DAAAR

Comunitatea LGBT s-a născut TOCMAI din refuzul alinierii la norme. Primele marşuri Pride din State nu au fost organizate de “gay-ii relatable”, care, exact ca gigeii tradiţionalişti, se însurau cu “femei de casă”, pe care le înşelau pe la spate pe rupte, gigeii cu femei, “gay-ii relatable” cu bărbaţi.

Primele marşuri din State au fost organizate de persoane transgender de culoare. Cele care, prin cum arătau, erau cele mai supuse persecuţiei şi abuzurilor de toate tipurile.

Vocile lor au fost cele care au început reforma drepturilor umane.

Am citit recent un status pe Twitter, nu mai ţin minte autorul, dar îl completez de cum mă ajută secţiunea de comentarii: Ballet dancers and hair dressers made it ok for football players to come out, not the other way around.

E o menţiune importantă.

Pentru că, dacă azi, gay relatable 1 poate trăi deschis într-o relaţie normală cu gay relatable 2 şi, în cartierele civilizate, nu îi arată lumea cu degetul şi nu ţipă profanităţi spre ei, e exact datorită activismului şi umilinţelor publice asumate de drag queens şi trans people asumaţi şi vocali. De aceea nu e cazul să vină gay-ii relatable, să se urce moţ pe drepturile deja acumulate şi să facă reguli pentru cei care le-au obţinut in the first place.

Taman de aceea, marşul pride ar trebui să fie exact ceea ce este, şi anume un loc care să găzduiască, cu iubire şi acceptare, TOATE, culorile curcubeului.

Ca să nu punctez evidentul.

Vin camerele de televiziune să filmeze marşul. 2000 de persoane în blugi şi tricou, 100 de queens în costume împrumutate direct din carnavalul din Rio.

Ghici unde se vor îndrepta magic şi magnetic.

Bingooooooooo.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.