Implacabila dramă a locului din autobuz

Am în listă un băiat care ține cu strictețe contabilitatea locurilor din autobuz pe care și le adjudecă de la “feminazi”. Din trei în trei zile, cititorul află cum eroul nostru a mai smuls vrăjmaşului, care are întotdeauna părul verde şi un aer sictirit, oportunitatea rară şi inegalabilă de a-şi propti fundul de un plastic preţ de zece minute.

Wow, îmi spun de fiecare dată. Priorităţi, nu te joci.

Sunt oameni care descoperă leacuri miraculoase pentru cancer, oameni care se antrenează pentru următorul zbor în spațiu şi oameni care se zbat din rărunchi pentru un loc în autobuz. Şi trăiesc un triumf atât de intens cu asta, încât simt nevoia să-l trâmbiţeze întregii lumi.

Faza amuzantă e că îi şi văd pe ăştia în metrou. Cu priviri de vultur şi viteză de alergător kenyan. Alergând pentru un scaun ca şi cum viaţa şi respectul lor de sine depinde de asta. Fiecare loc pe care îl smulgi de la vreo ipotetică femeie îţi adaugă zece cărămizi în soclul statuii pe care ţi-o clădeşti de unul singur.

Cam de când am venit la Bucureşti, am renunţat la orice dorinţă sau aşteptare de a sta jos în mijloacele de transport în comun. Dacă e un moment al liber al zilei, şi sunt multe scaune disponibile, da, mă aşez. Dacă e aglomeraţie şi remarc spirit de competiţie în jur legat de care dintre noi dă din coate mai abitir să câştige zece minute de aşezare, mă retrag în zona dintre vagoane să stea masculii feroci pe scaune, că nah, sunt obosiţi, sărmanii.

E genul de concurs la care nu mă înscriu by default, pentru că miza mi se pare infimă. Ridicolă. Lipsită de orice relevanţă în planul larg al scopurilor mele.

E foarte bine în picioare. Mai exersezi poziţia verticală, mai exersezi echilibru, să nu uiţi că eşti om. Oricum, de obicei, la finalul călătoriei, de obicei ajungi într-un loc în care stai în cur, după care te duci acasă și, din nou, stai în cur la laptop. Cele zece minute, hai sfert de oră, nu au ucis pe absolut nimeni, dimpotrivă. Mai mult te-au tonifiat, în imperiul ăsta de sedentarism în care ființăm.

Stați voi pe scaune, bărbați. Nu vi le voi disputa niciodată. În schimb, câștig bilet în rândul întâi la războiul vostru cu pensionarele și cu obezii. Toate aceste categorii de obosiți din oficiu.

Când viața nu îți dă lucruri semnificative pentru care să lupți, îți rănâne o singură redută de cucerit. Un loc în autobuz. Să-l stăpânești sănătos.

Foto: Pexels.com.

***

Îţi place Poşta redacţiei? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.