Când eram copii, aveam mereu răspunsuri surprinzătoare. Şi bucurii neaşteptate. Şi lumea din jurul nostru era un basm irezistibil. Era mai mult ca sigur că nu vom ajunge nişte oarecare, ci minimum supereroi. Aveam talent, inteligenţă, vise, curaj.
Apoi, undeva, ceva s-a aplatizat.
Pentru că e 1 iunie, ziua a ce e mai frumos în fiecare dintre noi, hai să ne aducem aminte ce-l făcea pe copilul care am fost altădată să fie atât de fericit şi de special. Şi să actualizăm.
1. Nu aveai intenţii rele
Când erai copil, voiai să-i vezi pe toţi oamenii din jurul tău fericiţi. De-asta făceai giumbuşlucuri, spuneai prostioare, stăteai în cap, ţipai, învăţai cuvinte urâte şi nu ştiai ce înseamnă.
Nu cunoşteai conceptul de capra vecinului, şi nu te simţeai ameninţat de faptul că cineva e mai bun decât tine. Dimpotrivă, respectai şi admirai lucrul ăsta. Căutai să te împrieteneşti cu omul mai bun decât tine, să înveţi de la el.
Nu minţeai decât în chestii mici, şi strict ca să nu fii certat. Nu căutai să ţeşi intrigi, să sabotezi, să înşeli alte persoane.
Săreai din pat luminos şi vesel, şi cam aşa îţi era şi ziua, dacă nu te brusca cineva pe parcurs.
Ca adult, ai puterea să-i dai la o parte pe cei ce te bruschează şi să nu cultivi decât relaţii armonioase, aşa că nu ai nici o scuză să fii o cloacă de răutăţi.
2. Nu gândeai în etichete şi reţete
Când erai copil, nu te grăbeai să dai verdicte. Nu aveai gândirea setată pe tipare care să-ţi diminueze creativitatea. Luai contact direct şi neviciat cu realitatea şi de multe ori uimeai cu câte o observaţie de care adulţii nu erau în stare. Te uitai cu adevărat la oameni şi îi ascultai cu adevărat ce spun. Te gândeai la lucrurile pe care le aflai. Da, erai şi mult mai credul, dar şi mult mai sincer în asumarea informaţiei.
Ce te opreşte acum să faci asta? Ce te determină să trânteşti direct ciocănelul de judecător, fără să-ţi dai timp să afli mai multe amănunte despre o situaţie? Ce te determină să cultivi prejudecăţi pe bază de: rasă, etnie, sex, religie sau lipsa ei, orientare sexuală, preferinţe muzicale, etc.?
Ce te determină să decretezi că problema A e sigur aşa şi nu altfel?
Ceea ce ne duce la
3. Căutai mereu soluţia simplă.
Când erai copil, îţi plăcea mult să te joci. Aveai o activitate care te bucura din toată inima ta şi căreia doreai să-i dedici timp. Drept care, căutai să simplifici tot ce aveai de făcut în restul zilei, să termini repede şi eficient, să fugi la joacă.
Birocraţia, temenelile de tot felul, anticamerele de tot felul au fost inventate de oameni care au uitat, din păcate, să fie copii. Sau care au impresia că respectul se poate obţine doar prin nivelul accentuat de disconfort pe care îl putem inocula altora.
Alege să nu fii parte din lanţul care promovează disconfortul altora ca mod de dominaţie. (Exceptând cazurile când şi-o cer. Când un om vine cu rele intenţii, poţi să-l plăteşti cu propria monedă până înţelege ceva, sau dacă nu înţelege nimic, poţi să-l elimini complet din cercul tău social). Alege activităţile care te bucură şi pune miză în ele. Nu persista în lucruri care nu-ţi plac. Nu te neferici de unul singur, inutil.
În loc să stai pe blog la Lorena Lupu s-o înjuri că nu împarte vagin tuturor rataţilor, şi implicit, nu ţie (că nu am cum să te cred c-o înjuri pe scriitoarea Lorena Lupu, fără să-i fi citit cărţile), du-te pe blogul unui autor care să-ţi inspire respect şi pe care să-l poţi citi fără intenţii de altă natură.
4. Nu aveai intenţii duplicitare.
Când erai copil, treaba era simplă. Îţi era drag Ion. Te duceai la Ion şi-i spuneai: “Îmi eşti drag, hai să ne jucăm.” Îţi era antipatic Gheorghe. Îi spuneai. “Nu îmi placi, dă-te mai încolo.”
Punct. Nu încercai să te freci de oameni care nu-ţi plăceau, din motive mincinoase şi nu încercai să faci de rahat oameni pe care i-ai fi putut plăcea, strict pentru că aşa credeai că îi tragi în jos şi-ţi devin accesibili. Nu intrai în toate aceste meandre ale făţărniciei ieftine care, până la urmă, otrăvea o singură viaţă. Pe a ta.
5. Te bucurai de o ciocolată.
Când erai copil, simplul fapt că aveai un bănuţ de buzunar şi te duceai să-ţi iei o ciocolată era un motiv de imensă bucurie.
Nimic nu era mecanic.
Te duceai la magazin, te ridicai în vârfuri, că ajungeai greu la tejghea, scoteai banii cu o importanţă absolută şi cereai, aproape nevenindu-ţi să crezi, o ciocolată. Unii o ţineam mult în mână, până se înmuia, că nu ne înduram s-o mâncăm. Alţii desfăceau repede şi emoţionat staniolul şi muşcau din toată gura, de ce făceau maronii până la urechi. Unii respectau împărţeala pe pătrăţele, alţii o încălcau deliberat.
Dar şi unii, şi alţii, se bucurau de ciocolata aia din toate cotloanele sufletului lor.
Era bucurie. Pură, simplă, sinceră bucurie.
Reînvaţă să te bucuri. Chiar dacă sunt multe lucruri care nu merg cum vrei tu, bucuria e ca un vaccin. Te detensionează şi îţi ajută mintea să găsească soluţii.
Foto: Valentin Dilţă
Un unu iunie fericit tuturor.
Sh*t They Say