În sfârşit, o finală CinemAddicts pe placul meu

Anul trecut, am avut pe cap o persoană, să-i zicem Scorpia, sau, mai pe lung, Javra Ordinară, care mima şefia pe CinemAddicts. Chit că două persoane au fost în licee să adune copii, două persoane au stat cu copiii la film şi cu ei de vorbă după, două persoane şi-au adus prieteni regizori, critici şi actori să discute cu copiii şi din alte unghiuri – şi acele două persoane eram Mihai Fulger şi eu! – Javra Ordinară se umfla în pene la finală, când vedea sala plină, de ziceai că ea le-a croşetat şi ciorapii mititeilor, pe toată iarna trecută.

Pe de altă parte, am văzut prea mulţi cretini umflându-se în pene pe munca şi ideile mele, să mă mai oftic. Ştiu că genul ăsta de prost/proastă are impresia că şi donează un lob al ficatului dacă admite că o idee bună a lui X e a lui X, pentru că el/ea n-are idei bune şi unica soluţie de supravieţuire e cacealmaua. Să-i prostească pe alţii că ideile lui X şi Y sunt ale lui/ei, ca să nu crape de foame-n drum.

Buuun. Dar tot Javra Ordinară m-a obligat să şi jurizez. “Frate, eu sunt un om vioi, logoreic şi agitat. Pune-mă să susţin un eveniment şi voi fi sufletul lui. Pune-mă să stau la o masă şi să-mi compun o figură inteligentă, şi o să ai un om profund plictisit, şi care, pe deasupra, o să te şi urască cu spume şi-o să-ţi dorească o moarte lentă şi în chinuri.”

Nimic. “Tu jurizezi. Chemăm o vedetă să prezinte.”

Şi a chemat o vedetă, aia a greşit toate numele străine, a citit complet tern şi boring, şi finala cu sala plină a ieşit de o plictiseală sinistră, cum se întâmplă de obicei când se bagă Javre Ordinare unde nu le fierbe oala şi unde nu se pricep.

***

Anul ăsta, n-am avut nici o Javră Ordinară pe cap, drept care ne-am desfăşurat cum am vrut noi. I-am zis lui Fulger să meargă pe mâna mea şi să mă lase să prezint. E a doua mea natură. “Păi, o să avem cinci bărbaţi în juriu şi o moderatoare?” “Aşa, şi?”

Categorisirea pe bază de sexe mi se pare o tâmpenie. Avem cinci specialişti incontestabili în film, e aaaaabsolut irelevant ce organ sexual poartă între picioare. Că, pe moment, aceştia cinci sunt bărbaţi? Asta e, dacă în deceniile trecute femeile au stat mult la cratiţă. Dar în viaţa mea nu voi preţălui un om în funcţie de sexul lui şi nu voi pune accent pe o distribuiţie echitabilă a numărului de penisuri vs. vagine, ci pe o maximizare a factorului creier.

Bun. Şi i-am avut juraţi pe regizorii Adrian Sitaru şi Bogdan Mustaţă, pe criticii Călin Căliman şi Mihnea Columbeanu, şi, desigur, pe Fulger. Şi a fost foooooarte tare. Că toţi aceşti oameni sunt relaxaţi şi cu simţul umorului. Că, timp de trei ore, s-a glumit, s-a râs, şi, totodată, s-a vorbt mult despre film. Că niciunul nu a încercat să facă pe gigi duruleanu cel autoritar şi atoatecoios. (Cât de patetic, de nevalidat social şi de jenant trebuie să fii, să faci pe bruzlibatepevandam în faţa unor copii de liceu? întreb eu retoric.)

Şi evenimentul a fost exact cum îmi doream eu să fie, şi cum ar fi putut să fie de data trecută.

Regret doar că s-a terminat. Şi că echipele cele mai mişto, pe care le iubim de anul trecut, sunt acum în a 12-a, deci nu ne vom mai vedea în această formulă. Cred că de asta e naşpa să fii profesor de exemplu. Nimereşti nişte copii geniali, petreci timp cu ei, îi îndrumi şi brusc… cresc şi merg mai departe. Aş muri de dor după prima clasă mai acătării.