“Las’ că-ţi găseşti altul”

Unui prieten i-a murit zilele trecute câinele.

Omul suferă crâncen, după cum uşor se poate bănui. Îşi trece prin minte, iar şi iar, momentele petrecute împreună cu el.

Apoi, vin diverşi idioţi să-i spună: “Nu-ţi face griji, sunt atâţia căţei fără stăpân, adopţi tu altul.”

Aşa, la modul: e ok, se găsesc becuri ieftine, te duci, cumperi şi-l schimbi.

Iar eu rămân iar şi iar năucă de cât de proşti şi lipsiţi de empatie pot fi nişte oameni.

Orice stăpân de animal de companie vă poate spune că relaţia care se creează între om şi câinele / pisica preferată trece de prietenie, trece de intimitate, devine un fel de fuziune emoţională.

Dat fiind că nici una dintre aceste minunate făpturi nu vorbeşte, nu-ţi poate strepezi mintea cu câte o ticăloşie năucitoare, principalul lucru care te dezgustă la semenii tăi bipezi. 🙂 Când trăieşti zi de zi cu un animal de companie, ritualul lui de viaţă se întreţese cu al tău. Mănâncă cu tine. Doarme cu tine. Vine la budă cu tine. Dacă lucrezi acasă, ţi se pune cuminte în poală sau la picioare cât îţi faci treaba. Dacă lucrezi în altă parte, te aşteaptă cu un dor nemărginit. Dacă ieşi până la colţ să-ţi iei hârtie igienică, îţi sare în braţe la întoarcere de zici c-ai fost în excursie pe Himalaya.

Animalul tău de companie nu joacă joculeţe de strategie cu tine, ci îţi arată de 543322589 de ori pe zi cât de mult te iubeşte. Şi mai ales în zilele noastre, destul de aride de tandreţe altminteri, ajungi să depinzi de asta.

Ajungi să-ţi cunoşti atât de bine animalul de companie, încât ştii exact ce simte, din fiecare mic sunet şi privire. Iar el ştie exact unde te doare, ştie exact când să se joace şi când să stea empatic şi tăcut lângă tine.

Un animal de companie iubit şi îngrijit e un alter ego.

Şi vii tu să-i spui omului îndoliat după o astfel de pierdere: Lasă, găseşti tu altul.

Dacă omul e bine crescut, n-o să te înjure. N-o să-ţi ureze să mori, că nu-i problemă, garantat bărbatu – tu / nevastă-ta îşi găseşte pe alta / altul.

Dar o să aibă revelaţia bruscă şi profundă a prostiei şi nesimţirii tale şi o să se întrebe serios când a ajuns să se împrietenească cu cretini.

Dacă nu ştii ce să-i spui unui om care şi-a pierdut companionul, urează-i să aibă putere. Scurt şi la obiect. Oricum, n-o va avea, cel puţin nu în primele zile.

Sau scoate-l la o bere şi taci. Taci în semn de respect. Taci în semn de consolare. Că o tăcere înţeleaptă valorează de zece ori mai mult decât o cascadă de cuvinte imbecile.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

12 Responses

  1. jademan says:

    Și mie mi-e dor de Aramis, da’ nu mai spun la nimeni. 😛 😀

  2. Lumi says:

    A doua zi de Craciun-eutanasie, a stat in bratele mele, am plans scurt, erau prea multe lucruri de facut, oameni care trebuiau protejati emotional (mama care nu isi putea imagina viata fara ghemotocul de blanita bombanitor, pisica-filozof 🙂 ). A doua zi zborul lung transatlantic, fara timp pentru emotii. Peste 2 zile am prins un moment de singuratate, m-am asezat intr-un colt al bucatarie si am urlat de tristete, de dor, de neputinta. 2 luni si 17 zile deja, o eternitate.

  3. Greta says:

    Mi-a murit o cățelușă acum 15 ani. Mă crezi dacă-ți spun că și acum, gândindu-mă la ea, îmi dau lacrimile? A fost sufletul meu ființa aia, ne-am crescut una pe alta, mi-a ținut de amar când mi-a fost amar, am iubit-o atât de mult că uite și acuma mă apucă plânsul.
    Gânduri bune prietenului tău. E atât e oribilă durerea asta…

  4. Roxana says:

    Cind mi-a murit pisica care statea pe caietele si cursurile mele cind invatam in toti anii de liceu si de facultate, mi-au spus “pentru o pisica plingi atita????” Cind mi-a murit copilul in luna a opta de sarcina, cu doua zile inainte de Craciun, mi-au spus “lasa ca mai ai unul acasa…”. Stai si te intrebi ce te doare mai tare, despartirea de cel drag sau cuvintele aruncate fara cap de un “binevoitor”? Nu vor intelege niciodata ca “patru labute” sau “doua aripioare” vor fi mereu parte din sufletul nostru, vor avea mereu locul lor in inima noastra, indiferent de ce sint, cite sint, cum sint sau al citelea este.

  5. Diana Glines says:

    Ma doare sufletul numai cind ma gindesc ca si catelusul meu nu va Mai exista intr-o Zi…Nu imi pot imagine viata fara scumpetea de el….

  6. Ioana says:

    Cand mi-a murit pisica (in iulie 2010, intr-o zi de joi), am iesit intr-un pub si am tinut un moment de reculegere band singura Jack cu Cola la bar. Cativa cunoscuti (nu prieteni) au vazut ca stau izolata si au tinut sa intrebe care-i baiu’. Tin minte ca mi-a fost aiurea sa le zic ca sunt trista din cauza ca mi-a murit pisica 😐 mi-era aiurea fix de reactiile lor de “eeei…pentru atata lucru? mor ei si oameni…”. Dar pentru ca au insistat, mi-am inghitit lacrimile si le-am zis.
    Recunosc ca reactia lor imediata si sincera nu au fost chiar departe de “lasa, ca trece, mai sunt si alte pisici” dar macar au incercat sa empatizeze, au avut bunul simt sa spuna ca le pare rau si m-au intrebat daca imi pot tine companie in continuare, incercand sa ma mai distraga.
    Faith in humanity restored that evening 🙂

  7. Gigi says:

    Nu-mi place nici cuvantul empatie, nu cred în empatia emotionala, eu cred ca exista si o empatie rationala. – Aurora Liiceanu
    P.S e simplu sa aderi la o idee 🙂

    Si ca sa putem intelege greselile pe care le fac oamenii in relatie cu animalele de companie (cainii) ar trebui sa ne uitam la Cesar Millan

  8. pacostel says:

    Eu mi-am luat de vreo 3 luni un catel, de mic. Dar inca inainte sa-l iau am sperat ca nu voi apuca moartea lui ci voi pleca eu primul dintre noi.

  9. Gabriel says:

    Doar ce am trecut prin asta….devastator…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading