Miserupia. It gets better each time

Am mai avut eu mici spectacolaşe pe ici şi pe colo, dar nici unul nu s-a jucat şi nu s-a plimbat ca Miserupia. Deşi am absolvit actorie şi am practicat meseria asta de câte ori s-a îndurat cineva să-mi arunce o ciozvârtă de oportunitate, nu am avut până acum experienţa explorării atât de îndelungate şi atât de repetate a unui singur text. Întâmplător, al meu.

Şi relaţia mea cu Miserupia a devenit ca o poveste de dragoste fericită. Ţin obiectele de recuzită în sacoşa verde de MegaImage care joacă şi în piesă, într-o cutie de carton de balcon. Obiectele acelea au căpătat cumva un univers al lor, o tensiune şi o energie aparte. 

Foto de Elena Buşilă. 

 

Şi modul în care curge spectacolul e ca o întâlnire romantică cu o persoană pe care o cunoşti ca pe palma ta şi o iubeşti cu fiecare por. Tocmai pentru că deja ştiu fiecare conjuncţie, fiecare virgulă şi fiecare nuanţă (“Păi cum să nu le ştii? Tu le-ai scris!” “Una e să scrii, alta e să asumi. Când scrii text dramatic, strecori întotdeauna nuanţe de care nu eşti pe deplin conştient. Iar când asumi ce ai scris, descoperi o mie şi una de potenţialităţi de care nu erai conştient atunci când, beat mort, ai scris un anumit pasaj.”), deci, tocmai pentru că sunt acum extrem de stăpână pe tot ce e în Miserupia, am o libertate fantastică de joacă. Şi ăsta e cel mai frumos sentiment din lume. Cred că se simte şi din afară.

În 2013, Dumnezeu mi-a dat cel mai frumos cadou din viaţa mea de până acum. Mi-a dat să scriu şi să joc Povestiri din Miserupia.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Whatever says:

    Ce fain! Te invidiez. O sa vin sa te vad daca mai povestesti din Miserupia pe scena 😉

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading