Mitul mamei curve revizitat

Insist pe temă, pentru că e important să combatem un fenomen îngrijorător din snobărimea românească: VERDICTUL ÎN NECUNOŞTINŢĂ DE CAUZĂ.

Despre mitul mamei curve, aici. În caz că vă e lene să clickuiţi pe link, citez:

“Următoarea postare tratează babele-omizi literare. Cum sunt ele? “Tu, care scrii de căcat şi eşti un nimeni literar…” “Dar ce-ai citit din mine?” “Nimic. Pur şi simplu ştiu.” 

Grea meserie ghicitul în ceaşcă, n-o putem practica toţi.

“De unde ştii?” “Băi, nu citesc literatură contemporană, pentru că e înţesată de antitalente. Şi tu scrii literatură contemporană, de unde rezultă că eşti un antitalent”.

Pentru a ilustra fisurile acestui silogism, vom recurge la Mitul mamei curve, care sper să rămână în istorie ca mitul peşterii lui Platon. 😀

Aplicând logica ta, ne iese aşa:

“Europa e înţesată de curve românce. Şi mama ta e româncă. De unde  rezultă că mama ta e o femeie uşuratică, degrabă săritoare la mădular”.

Nimic nu e mai grav şi mai blocant în munca unui om decât prejudecăţile cretine ale celor care vor să-l vadă delimitat şi etichetat într-un anume borcan. Nimic nu e mai insultător la modul gratuit decât “Ştiu că tu eşti aşa”, de la un om care nu şi-a luat osteneala să verifice dacă acel “aşa” e într-adevăr “aşa”.

De aceea, dragi prieteni, de câte ori identificaţi un om că dă un verdict despre ceva, apoi adaugă “n-am citit / n-am văzut / n-am etc”, daţi comentariu cu hashtag. #mitulmameicurve. Nimic nu ţine pe loc evoluţia oamenilor ca prejudecăţile dobitoace cu care îi sufocă alţi oameni. Hai să stârpim împreună chestia asta, pentru o lume mai bună şi mai corectă.