Dacă îmi plăcea ceva la filmele Disney vechi, era faptul că răii erau răi. Pur şi simplu. Fără motivaţie psihologică, fără traume din copilărie, fără blabla-dar-să-vedeţi-că-nu-i-iubea-mama-lor.
Faptul că răii erau răi îţi dădea o distanţă. Te bucurai de finalul fericit, fără să te implici emoţional, exact ca-n one night standuri. Toţi avem nevoie să gemem ocazional de plăcere fără ca asta să însemne că mâine facem micul-dejun pentru doi şi toţi avem nevoie de o relaţie de ură pură, neviciată de compasiune şi sentimente reziduale, pentru un monstru de pe ecran.
Şi până la urmă, nici în viaţă nu e aşa. Nu toţi oamenii răi sunt răi la modul “el de fapt e bun, dar…”. Mulţi sunt răi pur şi simplu. Din sadism, din plăcerea de a-i vedea pe alţii suferind sau din fugă de responsabilitate. Şi e eliberator să-i urăşti.
Să vedem trailerul ăsta.
Răutate pură. Misterioasă, rece şi foarte, foarte sexy. Era un film pe care muream să-l văd.
***
Azi însă, am primit comunicatul de presă, din care aflăm că de fapt era o zână bună, care blabla. Şi mi-a murit. Mi-a murit definitiv şi irevocabil, fără posibilitate de sculare ulterioară.
Şi, la o adică, ce-are dacă urăşti o dată şi pe ‘băieţii buni’? 😀
mai bine ramanea zana rea dar buna.
Really? Ca in one night standuri? zici din filme si carti, sau experienta proprie? :)) Ca-mi aduc aminte un articol despre femeile care se culca de la prima intalnire si one night standuri. 🙂
Placerea cea mai are la rautatea asta pura de care zici ar fi sa se termine cu ei castigand, infrangandu-i pe cei buni. Ar fi mai interesant, imi doresc sa vad un film sau desen asa. Sa fie ca in viata reala. 🙂 Un final trist e interesant. Ceva gen 1984. Sau dancer in the dark.