Nu lăsa negativitatea de pe net să te modeleze

Acum două săptămâni, am avut plăcerea de a fi speaker la Express Ideas, o conferinţă organizată de Asociaţia Studenţilor în Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. Şi, deşi iniţial avusesem alte idei – de obicei, când fac un speech, prefer să nu-l tocesc pe dinafară şi să-l recit ca pe “Somnoroase păsărele” la serbarea de la finalul grădiniţei, ci iau o foaie, trec pe ea cu puncte – 1, 2, 3, etc. ideile principale pe care vreau să le ating, apoi debitez în flux liber în jurul lor – am vrut să şi văd ce doresc să afle de la mine aceşti tineri adulţi.

Şi, desigur, curiozitatea populară s-a îndreptat spre negativitatea de pe internet.

Poţi controla negativitatea de pe internet?

Nu, şi nici nu e recomandat. Esenţa democraţiei constă în libera exprimare. Orice om are dreptul să simtă ceea ce simte, şi are dreptul să exprime ceea ce simte. Sinceritatea e singura bază onestă pe care se pot clădi relaţii, asocieri şi chiar business-uri.

Dar poţi controla 1. abilitatea persoanei negative de a te contacta propriu-zis
2. calitatea atenţiei cu care răspunzi abordărilor negative
3. disponibilitatea ta de a te plia pe informaţia cu care vine persoana negativă.

E inerent naturii umane să căutăm să vânăm aprecierea semenilor noştri şi, prin urmare, dacă o fotografie are, să zicem, o sută de comentarii entuziaste şi unul care te face urât şi gras, să ne lăsăm răniţi EXACT de ăla. E exact mecanismul prin care a funcţionat presiunea socială, adică spiritul de turmă, de secole. Şi aşa, oamenii au fost manipulaţi să accepte ideologii periculoase pentru ei înşişi, şi care au făcut mii de victime nevinovate. Inchiziţia nu s-ar fi întâmplat dacă un număr rezonabil de cetăţeni ar fi pus public problema: Dar de ce se presupune că toţi trebuie să fim egal de habotnici? Holocaustul nu s-ar fi întâmplat dacă un număr rezonabil de cetăţeni ar fi pus problema: dar oare avem noi real drept de viaţă şi de moarte asupra altora strict pentru că avem etnia decretată de unii drept cea aleasă. Şi aşa mai departe.

Negativitatea de pe internet are rareori legătură reală cu tine ca persoană, cu ceea ce faci cu adevărat, şi cu ceea ce te defineşte. Adică: rareori aţi văzut un hater care să-şi acorde timp să te cunoască în profunzime, să te înţeleagă din rădăcini şi până la coroană şi să prezinte o părere nuanţată, cu argumente complexe.

De obicei, negativitatea de pe net are legătură cu următoarele aspecte.

A) Rolul tău predeterminat din mintea haterului

O bună parte din hateri revarsă ură peste mine pentru că nu sunt o femeie în sensul clasic al cuvântului. Faptul de care nu ţin ei cont este că nici nu m-am lăudat vreodată că aş fi aşa ceva, nu tânjesc spre aşa ceva şi nu le datorez lor clătite calde la cină.
Dacă e să punem în balanţă nevoia ta de a fi autentic cu tine însuţi, şi nevoile altora de a te vedea într-un anumit fel, prioritatea este… exact, în nevoile tale legate de tine însuţi. Restul omenirii îţi poate cere lucruri doar în măsura în care nu te contrazici pe tine însuţi oferindu-le.

B) Proiecţia unei identităţi preconcepute din mintea haterului.

Dacă aş avea câte un leu de fiecare ins care m-a făcut “c**vă”, aş fi acum în Bora Bora. Dar realitatea obiectivă a situaţiei este că aceşti oameni nu ştiu nimic despre istoricul meu amoros şi, chiar dacă ar şti, nu ar avea de ce să fie problema lor.
Hai să presupunem că în toţi aceşti ani, eu am fost blogger şi scriitor ziua, şi noaptea dansam striptease la “Calul nărăvaş”. Te-ar influenţa cu ceva această informaţie? Face ea ca textele pe care le public să fie mai puţin savuroase? Fuck no.
Şi am vreun motiv să iau în seamă proiecţii care NU au nici un fel de legătură cu persoana mea reală?
NOPE.

C) Impresia eronată a haterului că tu îi datorezi un serviciu.

“Fă-mă să râd!”
Dar poate nu vreau. Nu m-am născut cu datoria sfântă să te amuz pe tine, şi o fac doar când şi dacă e interesant şi pentru mine.
“Nu mai scrie despre bullying pe net / pisici / LGBT / whatever”
Încă o dată: blogul meu nu e un serviciu public. Nu e TVR. Nu e finanţat de Ministerul Culturii şi de bănuţul contribuabilului, să răspundă nevoilor largi ale populaţiei, şi prin urmare, reacţiile supărate, de client nesatisfăcut că ciorba a fost prea rece sunt complet nelalocul lor.

D) Oftica unor hateri că tu obţii rezultate mai bune decât ei

În cazul meu, aş enumera scriitoraşii şi influiensării de care eu încap bine mersi, nu-i deranjez cu nimic niciodată, dar care periodic caută să atragă simpatie de la categoriile A, B şi C, publicând înjurături la adresa mea.
Problema cu materialul uman al categoriilor A, B şi C e că aceştia nu vor fi niciodată cititori constructivi şi susţinători autentici. Trag la ură precum ţânţarii la sânge, se bălăcesc în ea cât există, apoi dispar din secunda în care s-a terminat circul. N-o să-i vezi niciodată la un eveniment, plătind bilet. N-o să dea niciodată share la anunţul noului tău roman. Plăcerea lor faţă de scandal e la fel de independentă de persoană precum e ura faţă de tine.

În ce măsură se justifică să te laşi modelat de aceste interese care, precum se vede, nu te au în considerare nici cât negru sub unghie?

Foarte puţin spre deloc.

Şi acest mod de a procesa negativitatea, şi în ultimă măsură, de a-i rezista activ, poate fi aplicat la fel de bine şi în viaţa reală.
Ai de ales între a fi tu însuţi şi a fi suma presiunilor aleatorii ale unor elemente care nu s-au deranjat să te cunoască.

Mi se pare că alegerea e evidentă.

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.