Joia comparaţiilor: quiche vs. pizza

Începem un nou serial: joia comparaţiilor. Ce înseamnă asta? Vom compara diverse obiecte, persoane, alimente, etc., care seamănă, dar nu răsar, pe baza unor criterii obiective. Şi vom decide un câştigător.

Dacă criteriile tale sunt diferite, sau ai alte criterii, la care nu m-am gândit eu, simte-te liber să completezi în comentarii. Dar păstrează jocul adorabil şi politicos, fără istericale, că stau prost cu fitilul când oamenii ţipă la mine nejustificat.

Ca să începem grandios, azi comparăm plăcinta preferată a francezilor – quiche – cu plăcinta preferată a italienilor – pizza.

1. Istorie. 

Primul quiche a fost atestat documentar în 1605, în regiunea istorică Lorraine, prima pizza a fost menţionată ca atare în 997, în oraşul Gaeta.

Învingătoare la primul punct: pizza.

2. Frumuseţe 

Francezii sunt esteţii culinari ai omenirii: quiche e copt în forme care îi dau marginea aceea superbă, iar toppingul e uniformizat sub forma unei creme foarte sexy. Între timp, italienii aruncă ingredientele individuale, neamestecate, pe un blat plat, şi bagă produsul cu lopata în cuptor.

Punctul se duce la quiche.

3. Calitatea blatului 

Blatul de quiche e mai sofisticat, are ouă, smântână, unt, ingrediente de bază ale patiseriei franţuzeşti. Blatul de pizza e mai simplu, făină, drojdie, sare şi apă.

Învingătorul, în acest caz, este quiche.

4. Versatilitatea toppingului 

Tradiţionalul quiche Lorraine e cu brânză proaspătă, smântână şi ouă. Există şi câteva variante cu legume, cu varietăţi de brânză, ciuperci ba chiar cu somon.

În schimb, orice pizzerie care se respectă, şi mai ales acelea care nu, au zeci de variante de pizza, de la clasicele Margherita sau Prosciutto e funghi la toate combinaţiile posibile de cărnuri, mezeluri mai soft sau mai picante, peşte, fructe de mare, legume de n tipuri, brânzeturi nesfârşite.

Numiţi orice ingredient pe care vi-l fată mintea şi cineva a produs la un moment dat o pizza cu acel ingredient.

Câştigătoare la acest subpunct: desigur, pizza.

5. Popularitate 

Un sondaj de opinie făcut anul trecut în Statele Unite plasează pizza pe locul I, urmată de friptură şi de aripioare picante. Dar diferenţa de popularitate e vizibilă şi fără sondaje: pe strada mea există două pizzerii rivale şi zero quicherii. Supermarketul de la colţul străzii mele are mai multe sortimente permanente de pizza congelată şi aduce quiche doar periodic, cu ocazia săptămânii franţuzeşti.

Winner: pizza.

6. Gust 

Am avut norocul să mănânc şi quiche bine făcut, şi pizza bine făcută. Ambele delicioase. Dar, pentru că un quiche bine făcut e şi pufos, şi cremos, şi are o întreagă armonie de gusturi combinate savant, în timp ce pizza e mai amorfă şi mai din topor, realitatea situaţiei e că punctul se duce la quiche.

7. Care îngraşă mai puţin 

Depinde de ingrediente. Ambele pot fi extrem de calorice.

Dar dacă e să luăm variantele cele mai simple şi de bază, quiche Lorraine şi pizza Margherita, blatul celei dintâi include ouă, smântână şi unt (mult mai dens din punct de vedere caloric), iar toppingul, alte ouă, bacon franţuzesc şi multă brânză, în timp ce toppingul celei de-a doua, doar roşii şi mozzarella, iar blatul, făină, drojdie, sare şi apă.

Punctul merge la pizza.

Rezultat final: cu un scor de 4 – 3, câştigătoare la puncte: PIZZA.

În comentarii, puteţi sugera chestii sau persoane de comparat pentru următoarele episoade din joia comparaţiilor.

 

 ***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. sugarhighdd says:

    Ceai vs. cafea, pls 🙂

  2. Dan Benedek says:

    Kurt Cobain vs. Chris Cornell ?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: