E posibil să am ceva defect. E posibil să am mai multe chestii defecte. Dar glumele care implică bătaie, violenţă, tortură, umilire a altei persoane nu mi s-au părut şi nu mi se par amuzante.
Nu râd la “Ce blană frumoasă are pisica ta, ar ieşi mănuşi superbe!”
Nu râd la “A, a fătat Miţi patru pui, măcar are ce să mănânce Grivei săptămâna asta!”
Nu râd la “Ce bine că a venit Gigel, avem şi noi pe cine să batem!”
Nu râd la “Bă, tu la fotbal eşti bun doar pă postu’ dă minge!”
Nu râd la “Uite şi la baborniţa aia, din pieile care atârnă după ea ai face poşete la tot blocul.”
Ştiu, aici o să sară fanclubul Ileana Lucaciu că pe ea am făcut-o baborniţă în moduri mult mai oribile. Da, am făcut-o în contextul în care umilea actori ok, în diverse cronici părtinitoare, unde îi curlingăia pe alţii cu pile bune în sistemul teatral, “să nu să pună rău”.
Nu râd la “Nevasta trebuie bătută preventiv”
Nu râd la nici o glumă ce presupune un abuz, sau tolerarea unui abuz. Pentru că mi se pare că genul ăsta de glume edulcorează şi minimalizează abuzul. Şi pentru că am respect faţă de ideea de umor. Există cărţi şi filme la care te prelingi pe jos de râs, fără poante slabe cu violenţă, bătaie şi chinuială. Dacă trebuie să recurgi la din astea să te dai umorist, viaţa ta e cu siguranţă tare tristă şi inutilă.
Posibil sa ai alte defecte, dar asta nu e unul dintre ele.
era doar o introducere. să n-o luăm ad litteram.
Nu cred ca asta se poate numi un defect!
Treaba e aşa, dacă începi să excluzi subiecte de glume pe motiv că cineva a suferit pe acel subiect, ajungi într-un loc foarte îngust, cel al corectitudinii politice, unde nici femeie/bărbat sau el/ea nu mai ai voie să spui. Aproape orice glumă se bazează pe o disfuncţie, pe o aberaţie, pe o diferenţă iar toate astea pot fi la baza suferinţelor unora.
Dimpotrivă, cred că o glumă despre ceva rău e un mod de a învinge acel rău, nu de a-l promova.
Desigur, la glume ca cele enumerate de tine nu râzi, fiindcă sunt proaste. Cele născute din ură sau din prostie sunt de evitat. La fel, cele bune, dar repetate papagaliceşte de alţii.
Pe mine mă ia cu leşin când văd stand up comedy (bun sau rău, tot aia). Îmi evocă looserii care încercau să impresioneze colegi debitând glume învăţate cu sudori şi pândind reacţia ălora.