Nu ştim să cerem, apoi plângem că nu ni se dă

Ieri seară, tocmai postasem una dintre multele mele idei simple de salate fanteziste. De data asta, combinaţia consta din ton, năut, măsline, şi salata clasică cu vinete şi ardei copţi de la Mega, stropite cu sucul unei jumătăţi de lămâie şi amestecate bine, să se întrepătrundă.

Şi îmi comentează un nene. Nu un prost oarecare – ăluia i-aş fi dat block fără să stau la discuţii. Dar nenea ăsta era un jurnalist cu oarecare reputaţie, iar eu aveam respect pentru el. Nu contează numele. Ca de obicei, nu mă interesează să fac de cacao o persoană, ci să critic atitudini.

Ei, nenea ăsta spune că lui nu-i place năutul şi întreabă dacă se poate şi fără.

Acuma, cine citeşte ce mai încropesc eu sub titulatura “mâncare de leneşi” ştie că orice mişună într-o bucătărie se poate incorpora natural, cu o condiţie: a) să nu presupună efort. NU mă interesează să curăţ peşte, de exemplu, indiferent ce minunăţie iese. Sau vine gata belit într-o conservă, sau mă lipsesc de peşte pe tot restul vieţii. Şi b) să creeze o armonie de gusturi. Chit că nu ne place efortul, ne place aroma.

Drept care, îi răspund cu toată bunăvoinţa să adauge ce doreşte şi cum doreşte.

Zero rele intenţii. Dimpotrivă, eu nu sunt niciodată mai fericită ca în contextele când cineva îmi spune “fă ce vrei tu”. (Sigur, dacă e “fă ce vrei tu, dar străduieşte-te să ghiceşti telepatic ce îmi doream de fapt”, se lasă cu muie. Ce vrei tu înseamnă ce vrei tu. Libertate.)

Dar omul devine extrem de agresiv. Zici că-i răspunsesem “dacă nu-ţi place năutul, pune căcat de struţ.” Ăsta nu e un răspuns!!! ţipă el la mine.

Cum pula mea să nu fie un răspuns, ce, eşti idiot, mă enervez şi eu. Adaugi fix ce-ţi place ţie să fie acolo, ce e neclar şi necesită grafic explicativ?

La care ăla devine şi mai agresiv şi începe să citeze ingrediente absurde. De parcă eu îl îndemnam să se otrăvească sau ceva. Frăţică, în continuare “ce vrei tu” include liber arbitru, responsabilitate pentru propriile alegeri şi da, iniţiativă personală. Când eu îţi spun să faci ce simţi, şi tu îmi înşiri o moarte în chinuri, e evident că problema ta nu e cu mine, ci cu dorinţa inconştientă de a-ţi pune capăt vieţii şi căutarea unui ţap ispăşitor.

Şi intervin oamenii: Poate îşi dorea exemple concrete pentru lucruri pe care să le pui în salată, în loc de năut.

Aha. Şi de ce trebuie să zbiere la mine în fel şi chip, în loc să întrebe simplu: Loreno, zi nişte exemple concrete.

Frumos, politicos, fără istericale de pizdă la ciclu, fără pasiv-agresivităţi nejustificate şi fără pretenţia că eu ar trebui să citesc gânduri.

Dacă cerea exemplele astea normal şi uman, să mor eu dacă nu i le dădeam instant. Dar când alegi să creezi un conflict în loc să spui normal ce vrei, tot ce obţii e o Lorenă iritată, care regretă profund că n-a futut-o pe mă-ta, să aibă măcar o satisfacţie murdară în schimbul momentelor neplăcute pe care alegi să i le creezi.

De ce nu se pot cere civilizat lucruri în ţara asta?

E Exact ca-n bancul cu iepuraşul care se duce la urs să împrumute tigaie, îşi face filme în cap tot drumul şi la final urlă: “Ursule, ştii ceva, mă cac în tigaia ta.”

Dacă vii direct să te caci în tigaia mea, n-avem CUM să avem o interacţiune normală, indiferent ce rahat îţi vând prietenii tăi misogini.

Nu e vina mea dacă tu nu ai independenţă interioară şi discernământ, şi “fă ce vrei tu” îţi sună a înjurătură. “Cum adică îmi pretinzi să iau decizii, ce sunt eu, matur responsabil sau ceva?”

Aşa se şi justifică regimurile politie opresive. Din teama multor proşti de a gândi cu capul lor.

Şi după multe faze de căcat de genul ăsta, te mai miri de ce eu personal prefer pisicile şi compania lor.

Pisicile nu recurg niciodată la agresivitate să obţină lucruri pe care le vor de la tine. Sau cel puţin nu a mea. A mea, când îi e foame, vine şi miaună duios, a bebeluş flămând. Când are nisipul murdar, bagă bocet pe balcon unde ţin eu litiera. Îmi transmite nevoile ei suficient de clar, fără să mă enerveze şi fără să devină idioată.
Un om cu care creezi un raport de adversitate e un om pe care NU-l va interesa ce vrei.

Din acest punct de vedere, pisica e mai inteligentă şi mai bun comunicator.

Mă şi văd la 80 de ani, dând interviu în calitatea mea de scriitoare singură cu pisici.

-De ce aţi ales compania animalelor?
-Pentru că oamenii baună de proşti. Şi nu voiam să devin criminal în serie.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.