La sesiunea asta de cumpărături de Paşte, am greşit cursa de Auchan. În loc să ajung la cel din Titan, am ajuns la fostul Real Vitan, unde, fiind un hipermarket nou deschis, era linişte şi pace cam cum ar fi în paradis, dacă paradisul ar fi un spaţiu de shopping. Ceea ce, cumva, sper să şi fie. Plăcerea de a alege lucruri de pe raft şi de a le poseda fără cruţare, cu o singură mişcare de card, e de neegalat.
Buuun. Şi ies eu din hipermarket cu vreo şaptezeci de feluri de legume, alte nu ştiu câte tipuri de brânză şi multe sticle de vin, ca vegetarianul alcoolic, şi… opa, îmi vine servit autobuzul gratuit Auchan spre casă. Urc şi, aşteptând să treacă sfertul de oră până la plecarea prevăzută în orar, intru în vorbă cu şoferul. Un nene bătrân şi sfătos.
“Păi, eu lucrez ca şofer dă când s-a deschis Auchanu’ mare, că-s ieşit la pensie şi mă plictisesc acasă. Toată viaţa am muncit, de mic copil, domnişoară. Şi acum, la pensie, ar fi trebuit să stau, nu? Păi nu poţi, domnişoară. Îţi lipseşte să faci ceva. Mă trezeam la şase dimineaţa, şi eu şi soţia, ne apucam de treburile casei. Până la nouă, le terminam. După aia, ce să facem? Să ne uităm unul la altul? Aşa mai câştigi un ban, se adună cu pensia, trăieşti un pic mai bine.”
Îl întreb de ce nu se plimbă prin parc.
“Întotdeauna am aşa un sentiment că să uită ăştia tineri la mine şi se întreabă: Ce caută şi hodorogul ăsta pe aici, când îl caută moartea acasă? Ştiu, lumea îşi vede de ale ei, n-are treaba mea. Dar tot nu mă simt io bine.”
Şi e fericit că e şofer pe cursa gratis.
“Aşa, poţi vedea multă lume. Mai intri în vorbă, mai o glumă, trece timpul. Deja oamenii mă ştiu pe mine, îi ştiu şi eu pe ei. Mă iubesc, că nu opresc maşina doar în staţie, ci la intersecţia care le trebuie. Mă uit şi eu la ei, că au greu de cărat, cum să nu opreşti?”
Stau şi mă gândesc că, dintre toate formele de bătrâneţe cu care m-am intersectat, nenea ăsta simplu şi binevoitor din cartierul Titan e cel mai tare. Nu are frustrări, trăieşte clipa mai intens decât oricare dintre noi şi se bucură de fiecare zi.
De aceea mă enervez când unii îmi justifică aroganţa, tembelismul şi fixismul unora cu “E bătrân, înţelege-l şi tu!” Bătrânii nu-s o altă rasă, vag mai cretină şi cu care nu se poate comunica. Bătrânii sunt tot oameni. Iar dacă un cetăţean în vârstă e o vomă de om, sunt şanse foarte mari să fi fost o vomă de om şi în tinereţe, dar să fi jucat cu mare măiestrie un rol social bine ales.
Frumos ! Doi oameni frumoși !
Ai niste posturi complexe, sa mor io. Cu multiple iesiri. Ca autoarea, probabil.
Da mi-ai produs mincarimi la tastatura, asa ca ma produc si eu.
Aia cu ninja shop-a-holic, cu cardul care face victime, mi-a placut tare…Cu piaru de rigoare poate deveni un brand. De succes, zic eu.
Treaba cu batrinetea e un subiect la care am incercat sa ma gindesc, si m-am oprit. Cum ar fi sa ajungi sa nu mai poti face fizic niste chestii? Si una din ele ma ingrijoreaza mai tare, desi am auzit ca unii si la 60+ mai pot…deci antrenament maxim.
Am cumva norocul sa ma invirt intr-un mediu in care mai apar si pensionari, majoritatea sprinteni la neuron, cu care e hazliu tare sa stai de vorba. Si din nefericire mai vad ducindu-se cite unul.
Am asistat la niste lectii de demnitate, live, ca sa zic asa.
Dar am remarcat ca alegerile pe care le faci acum influenteaza direct ce se intimpla mai incolo.
Mai incolo fiind cind tot ce mai ai e familia si prietenii. Un fel de ce sadesti, aia culegi. Si daca ai sadit toata viata buruieni, mai greu iesi din balarii pe ultima suta de metri.
exact. şi eu cunosc pensionari absolut adorabili. şi mă bucur de asta. 🙂
eu nu stiu cum gasesti tu asa multi oameni ca eu dau numai de bestii
adoptă o pisică. face bine la atacurile de panică.
iti multumesc ca imi dai voie sa postez desi am o adresa mincinoasa! candva , ca multumire, am sa scriu cu una adevarata! referitor la pisoi, as vrea sa traiesc cu lupii, pisoii, cainii, lemurii si tot neamul lor de animaluse dar viata m-a condamnat sa traiesc printre oameni..
Nu stiu daca atacurile de panica face bine la pisica.
Pate te iau in vizor aia de la drepturile animalelor.
când ai o pisică, atacurile de panică dispar. poate prea mult.
Ok, daca vrei sa fii serioasa, nu te combat (de tot). Am avut si eu pisica cindva, probabil d-aia nu stiu cum e cu atacu de panica. Da ce faci cind pisica e acasa si tu te ataci prin alte locuri? Cred ca nici gesemu n-ajuta.
nu te prea ataci. te reglează overall.