Era o vreme în politica românească, când nu puteai critica pe nimeni. Pupincurismul umil şi plecat era obligatoriu, sau primeai telefoane de avertizare de la cunoscuţi că vezi tu pe dracu’ dacă nu te potolești. Și trebuie să mărturisesc, chiar l-am văzut pe dracu’ de câteva ori, în varii forme. Dar cum eu sunt imună la amenințări și intimidări, asta n-a făcut decât să mă întărâte.
Acum, că oricine are dreptul să pună întrebări politicienilor, și politicienii au dreptul să se ia de adversarii politici fără menajamente – și mai ales după dezbaterea prezidențială de ieri – remarcăm că politicianul român are o problemă reziduală: aceea de a se adapta la provocare și de a nu se ofusca tot.
Lasconi era locul II în prezidențiale, la momentul Turul doi âbapoi. Era chestiune de timp până când Georgescu se făcea detestat de toate instituțiile cu amenințările lui în stilul Ivan cel Groaznic, și ar fi rămas regina jocului.
Tot ce ar fi avut de făcut ar fi fost să-și păstreze calmul, să îndemne la calm și să pregătească o super campanie bazată pe pozitivitate și pe contracampanie la suveranism. Pentru că suntem mulți care nu vrem să ne izolăm, să murim de foame și să cultivăm bumbac pe balcon să ne facem singuri tampoane, ca pe vremea lui Burebista. (Glumă, gigele, nu e nevoie să-mi explici superior că bumbacul a venit din India și a ajuns în Europa abia pe la finalul Evului Mediu. Știm doar că în legendele lui CG, Dacia e originea tuturor lucrurilor.)
Revenind: Lasconi ar fi avut alegerile astea la degetul mic dacă nu s-ar fi crizat cumplit și dacă nu ar fi început să emită angry vibes, de femeie sedusă și abandonată cu trei copii mici de poală. Femeia eternă victimă e atât de plictisitoare, de anticlimactică și de detestabilă, încât a reușit performanța de a plonja în fundul clasamentului cu triplu salt mortal.
Și vreau să remarc aici un paradox.
A venit feminismul să elibereze femeia și să-i dea putere.
Pe vremea bunică-mii, nu exista feminism. Dar bunică-mea își trata adversarii reali și percepuți cu un zâmbet pe buze, de boss b!tch, și îi executa fără să clipească. Și cam așa erau și restul femeilor. De când a venit feminismul să elibereze femeia și să-i dea putere, s-a umplut locul de victime și de smiorcăială interminabilă, neproductivă și foarte plictisitoare.
Asta nu e puterea, oameni buni. Puterea era să îți ții firea și să rămâi boss b!tch.
Lasconi i-a avut pe toți votanții ăștia. I-a cucerit fiind fermecătoare și jovială în prima campanie, trebuia doar să țină de ei. Cu crizele, i-a pierdut fluierând. Chiar și ieri, în dezbaterea prezidențială, era atât de supărată și de posacă, de zici că o luaseră de la oala cu sarmale și se îngrijora că se ard sarmalele până ajunge acasă.
Când intri într-o confruntare cu o astfel de atitudine, ai pierdut din start. În primul rând din cauza ta, că nu știi să-ți controlezi nervii.
Antonescu are un har al vorbirii coerente și cu un vocabular elevat. Dar și el s-a supărat fleașcă, atunci când l-a întrebat Nicușor de rechinii imobiliari, a devenit nervos și a plusat cu aroganță, dându-și singur foc la valiză.
Nici el nu știe să-și controleze nervii.
Și era atât de simplu să i-o taie cu un „Asta a fost demult, domnule primar, dar eu am făcut duș pe la prieteni chiar azi de dimineață, că nu avem apă caldă, cum explicați?”
Jeap, parat lovitura cu zâmbetul pe buze, jeap contraatac. Fără nervi, fără agitație. Boss b!tch style.
„Păi, da, Lorena, dar și tu îți bagi și îți scoți toată ziua,”
Da, dar eu nu candidez. Dacă aș candida, primul meu drum ar fi la un terapeut cu care să fac roleplay de păstrare a calmului în situații dificile, patru ședințe pe săptămână. Ca la final, să mă întrebe lumea orice mizerie de pe pământ și eu să mă impun cu un zâmbet, nu cu o criză de nervi.
Pentru că, după cum se vede, crizele de nervi îți pierd alegeri.
***
Izbeşte autorul cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say