Pomelnic comunist 2

După ce am întărâtat un pic cititorii cu pomelnicul comunist de aici, m-am pomenit cu un şir de blesteme “karmice” aici.

Autorul sau autoarea respectivei postări rupe din context o frază de a mea:

“prostimea cu burta goală are burta goală pentru că munca îi pute. preferă să zacă şi să se vaite. ei bine, nu mulţumesc, eu vreau o lume a oportunităţilor corecte!”

Şi pe baza acestei fraze, îmi urează cu smerenie creştinească şi bunăvoinţă apostolică:

“domnisoara Lorena Lupu o sa se nasca sub forma unui al treilea puradel intr-o famile de tigani din cartierul Radu Negru, Braila, sau intr-o famile de tarani din comuna Rudaria, judetul Caras Severin. i se ofera aceasta sansa in lumea capitalista de azi, plina de oportunitati, in care ea se simte libera.
o sa fie neagra si buzata, cracanata de la rahitism, cam nespalata, carte n-o sa prea faca, sunt 10 kilometri de la Rudaria pana la scoala, si parintii o trimit la cersit sau la prasit porumb, nu la scoala. si o sa o doara stomacul de la limbrici. pe la 15 ani, valea de-acasa, sa se duca la oras, cica sa munceasca, dar n-o sa o angajeze nimeni. si atunci o sa o arate cu degetul o poeta!”

Acum, eu ce pot să spun? Dincolo de faptul că e lipsit de sportivitate să rupi o frază din context, şi neelegant să ştergi un comentariu al celui pe care tocmai l-ai atacat (sub pretextul că nu îl laşi să se “extindă” la tine – situaţie în care nu pot să nu mă mir: de ce ai început să-l blestemi? 😀 ), subliniez că vorbeam de OPORTUNITĂŢI CORECTE. O fi o oportunitate corectă să te naşti în condiţiile pe care mi le-a urat stimatul(a) blogger(iţă) sau o situaţie limită? E cam trist să nu faci diferenţa dintre una şi cealaltă.

ok, copilaşii din rudăria o duc greu. şi nu despre ei vorbeam. dar există o pătură socială mult mai consistentă, şi anume aceea a nenumăraţilor românaşi care se eschivează cum ştiu mai bine de la muncă, dar care ştiu să urle că nu au, şi că îndemnizaţia de şomaj nu le ajunge, şi că ar fi cazul să li se dea pe nemeritate. să li se dea, să li se dea, să li se dea.

să ne aducem aminte doar de repatriaţii din Franţa cărora li s-a oferit pământ, au primit animale, nutreţ, şi tot ce le-a trebuit pentru a trăi şi a munci. ce au făcut? au vândut totul, au cheltuit banii astfel obţinuţi pe băutură şi au emigrat iar. Despre acest flagel vorbeam în fraza respectivă – al lenei combinate cu nesimţirea.

şi nu în ultimul rând – am sesizat din comentariile respectivei postări că eu aş fi fost un om favorizat de soartă. Poate într-o zi – mai la bătrâneţe – o să-mi scriu autobiografia şi o să detailez eforturile şi sacrificiile care au făcut dintr-un copil venit dintr-o familie săracă din provincie, şi ai cărui părinţi au divorţat la şase ani, omul care sunt eu azi. Pentru că, stimate(ă) blogger(iţă) care mă umpli acum de noroi în necunoştinţă de cauză, crede-mă că, în momentul în care am vorbit de muncă în postarea respectivă, ştiam despre ce vorbesc. Dacă mă mulţumeam să mă vait şi să mă complac în ceea ce îmi aducea viaţa, poate aş fi fost vânzătoare la pâine, într-un mic oraş. Ceea ce e foarte nobil – acum te rog frumos, nu posta încă un atac la persoană, cu titlul “Lorena Lupu defăimează tagma vânzătorilor de pâine” 😆 – dar, să spunem aşa, nu mă regăsesc în acea profesie.

Bun, şi ca să ne treacă scârba pe care ne-o provoacă denigratorii care nu au curajul să-şi înfrunte “victimele”, şi nu ştiu să bălăcărească decât cu degetul proptit pe DELETE, uite cea mai frumoasă reacţie la pomelnicul meu comunist. Aici.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Viorica says:

    Lorena,nu te necaji, cine bleastama are toate sansele sa se intoarca blestemele asupra lui, asa ca daca intr-o viata viitoare o sa intalnesti pe strada o buzata neagra cu mana intinsa o sa stii ca e persoana care te-a blestemat 🙂
    In ce priveste leapsa, tot scriu in “Ce verde era valea mea” despre Ceasca dar vreau sa scriu aici la tine ca n-as vrea sa se mai intoarca Ceasca si vremea lui NICIODATA, NICIODATA, NICIODATA!
    Are http://veronicaacara.blogspot.com/ o f interesanta “scrisoare catre tatuca”, cred ca se incadreaza oarecum in leapsa.

  2. Malko says:

    Lorena, nu stiu cum faci dar intotdeauna reusesti sa “agiti apele”.. ceea ce e bine, postarile tale nu sunt privite cu indiferenta. ai avut o idee excelenta cu leapsa pentru domnul doctor Corn!

    cit despre oportunitati corecte.. din pacate Romania mai are un pic pina sa ajunga acolo. si e valabil cam in orice domeniu..

  3. cutza40 says:

    Lorena, nu-i mai baga pe altii in seama. Fiecare crede ce vrea, nu-l poti opri.Eu iau ce-i bun dintr-o epoca si incerc sa fac sa imi mearga bine. Am zis ca trecutul a avut si lucruri bune? Da, stiu ca si prezentul are. Asa ca nu tre’sa ne suparam ca avem o parere. E urat din parte acelei persoane ca a scris aiureli, tu nu o baga in seama!

  4. Lorena Lupu says:

    viorica: dacă m-aş coborî la mintea tipei, poate aş afurisi-o şi eu: să se nască om muncitor şi cu dorinţa reală de a realiza nişte lucruri, şi să dea peste diverse individe frustrate, mărunte şi meschine, incapabile de dialog dar cu o poftă insaţiabilă de rahat. să vadă şi ea cum e.
    dar nu o blestem eu, a blestemat-o suficient mama natură, făcând-o să fie cum este. poţi observa că pentru ea e o povară destul de mare faptul că trebuie să se suporte. 😀

    malko: ceea ce am zis io cu propoziţia asta – şi altele din jurul ei – e doar atât: că acum, ţi se oferă mai multe şanse decât pe vremea comunismului ăluia atroce. ai mai multe opţiuni. ceea ce-ţi mai trebuie, e voinţă şi chef de muncă. iar eu am recunoscut că le am, chiar cu riscul de a ajunge în gura cuconetului de măscăreli rostitoriu. singurul lucru care-i lipseşte acestui blestem, pentru a se încadra perfect stilului eminamente ţăţesc, e condiţionalul-optativ 😀 – adică, naşte-te-ai, face-ţi-s-ar, drege-ţi-s-ar, etc. (dar e greu cu cratimele 😀 )

    cutza: am zis eu ceva de părerile ei? să le stăpânească sănătoasă. postarea asta, citită de aici, vorbeşte strict despre lipsa atroce de creier şi de coloană vertebrală de care ai nevoie pentru a întoarce vorbele unui om cum vrei tu, s-al insulta public şi a nu-i da dreptul la replică.
    (te rog frumos, comentează la obiect – am remarcat la tine de mai multe ori placa cu “părerea omului” în cazuri în care nu părerea omului era luată în discuţie).

  5. vulpe vanator says:

    Mama-mama, nu se mai termina odata cu nostalgiile!
    Am fost prevazator si am dat fragmente din biografia mea, inainte, la postarea din 26 ianuarie.
    Acum sa te vad pe tine cum te descurci cu mujicii pe cap.
    Inainte de a da un raspuns, sa retii ca RUDARIA aia de la Caras -Severin este un fel de buricu’ pamantului in ROMANIA iar cartierul RADU NEGRU din Braila a fost tot timpul un cartier cu “oameni de bine”.
    La chestia cu Braila l-am “preluat” eu, are mandea cunostinte serioase, rude si ani de zile petrecuti, chiar acum 1 saptamana am fost acolo sa-mi ingrop ultima sora a mamei care supravietuia.
    Sa ne mai scuteasca golanii de RADU-NEGRU,care au faima de cutitari de pe vremea LUI CAROL I.
    De la RADU-NEGRU, CHERCEA,COMOROVCA, CLONII, BALIGOSHI, VADU-PUSCARIEI, VADU-OLANGERIEI, i s-a dus Brailei faima de micul Chicago in anii 30.
    Toti interlopii, proxenetii, hotii, contrabandistii, criminalii cu sange rece se ascundeau aici. Cele mai multe crime la 1.000 de locuitori din Romania interbelica erau in aceste cartiere. Nu era dimineata sa nu se gaseasca unul injunghiat si aruncat in santuri.
    De ce crede cel care a pomenit de RADU-NEGRU ca s-au aciuiat tiganii aici ?
    Ca sa faca produse de artizanat sau sa organizeze MISS PIRANDA editia de Braila ?
    Nu , pentru ca aici a fost tot timpul un mediu propice pentru delicventa in toate gradele.
    Si daca rromii astia nu au cultura si fac cate 20 de copii de la 12 ani de cand se casatoresc ca animalele, si-i arunca pe strazi la cersit si furat, este generatia ta de vina ?
    Voi i-ati incurajat sa se inmulteasca cu Decretul din 1967 ?
    Voi ati eliberat infractorii din inchisori inainte sa faca maca 1/2 din pedeapsa , pe motiv de nenumarate decrete de gratiere al lui Ceausescu, tatal tiganilor ?
    Pai daca au vazut tovarasii rromii ca merge si asa( furi, omori, tilharesti, violezi, vezi postarea din 26 ianuarie 2009 decalogul lui vulpe vanator)si tot nu-ti face nimica, ce-au zis ?
    Ba, da prosti e astia, aicea e de noi, PIRANDO, desfa caii de la caruta, pupai-as curu’ lui de comunist, lu’ CEAUSESCU, tatucu’ nostru, ne da servici, avem si de unde sa ciordim, ne da case gratis ca avem hoarde de puradei, alocatii de copii, ne futem in draci si facem cati copii vrea pizda ta, mancati-as, tu mai umbli cu ghiocu, astia mici mai fura ortofele…!
    URA !!!!!!!!!!!!!!!!
    De ce sa nu recunoastem ca regimul trecut i-a naravit pe unii( minoritari si nu numai ) la furat si alte fapte prevazute in orice cod penal de la Decalogul lui Moise incoace, dar i-a ingradit pe majoritari si i-a tinut in lesa ?
    Acuma incepe sa se schimbe calimera, in UE le face buba la cap cu pistolu , la astia care nu se potolesc !

  6. cutza40 says:

    Nu te supara si pe mine acuma! Stiu despre ce vb postarea. Tie iti luam apararea, nu tipei, ca am vazut ca vorbeste avioane, de-aia nu tre’sa-i acordam importantza.Nu de parerea ei ziceam, ci de ce a intzeles ea din acea fraza scoasa din context.Acuma, zi si tu, merita sa te enervezi pt cine nu are coloana vertebrala? Ca lipsa ei e mai periculoasa decat lipsa de creier. Serios!Da-o incolo!

  7. Lorena Lupu says:

    vulpe: 😀

    cutza40: bine, am înţeles eu greşit.

  8. Dan Selaru says:

    Nu merita discutat.

  9. vulpe vanator says:

    Mai copile suparat, nu mai plange, azi iti cumpar traducerea !
    Esti prea daruita de la Doamne-Doamne ca sa-ti pui mintea cu toti imbecilii!
    Ia mai da-le si DELETE pe viitor , ca tara asta are milioane de nostalgici care se gandesc la vremurile cand : se muncea mult si fara rost sau mai putin si foarte prost,toata lumea la furat, prost se traia dar era bine asa ( pentru ei).Iar tatuca’i conducea, doua clase el avea, comunismu’ construia.

  10. Lorena Lupu says:

    dan şelaru: ok.

    vulpe: “nu mai plânge”? totuşi, greaţa şi plânsul sunt stări diferite. mie aşa mi se pare.

  11. Pinocchio says:

    Trebuie totusi sa recunoastem ca nu e la indemina oricui sa stie cum se va naste intr-o viata viitoare, nu? (hihihi)

  12. vulpe vanator says:

    Nu ma lasi de loc sa te alint, stiu, dar cum era sa zic ? Nu-ti mai fie greata ?

  13. eugen says:

    Iar Braila!

    Pentru dna sau dra care a mentionat cartierul Radu Negru: as vrea sa-i precizez ca-n acel cartier nu sunt mai multi tigani decat sunt la dansa pe strada. Nu stiu de cate ori a fost in Braila sau ce legaturi are cu orasul, insa a-l mentiona doar din auzite sau legende, pentru a jigni, nu numai ca da dovada de lipsa de educatie, dar si de bun simt.

    Doar ca are cuvantul “negru” in nume? Daca e “Radu Negru” e “Radu Tiganu”? 🙂 Nu draga, e un nume vechi romanesc, gasit in denumirea multor institutii, ca sa nu se uite de inceputurile Tarii Roamenseti: Negru Voda si Radu I Basarab.

    Asa cum nu trebuie sa se uite de cea mai neagra(scuze la tigani!) perioada din istoria Romaniei: comunismul! Pe care inteleg ca-l regreta cu tot ce a insemnat el.
    Eu regret un singur lucru: ca oameni nascuti si crescuti in acea perioada au asemnea nostalgii! Si ca nu mai mor odata!

    Offtopic: nu exista cartier de tigani in Braila, ci doar de lipoveni; iar majoritatea interlopilor/ cutitari/ criminali/ borfasi sunt romani.

  14. KingSnake says:

    Oare toti oamenii care pot fi definiti ca “valori” dupa criteriile subiective ale fiecaruia sau dupa cele aproape obiective ale unei societati sunt nascuti la oras in familii bogate ?

    Oare oamenii din Rudaria aveau mai multe sanse intr-o societate in care oricum era recomandat sa fii plafonat si uniform ? Si daca luam exemplul multor sate din Romania, destui din oamenii care ar fi muncit la CAP si si-ar fi chinuit batranetea pe cativa lei pensie si-au facut acum case mari (discutabil daca si frumoase) si cei suficient de isteti si-au strans si bani pentru batranete muncind pe-afara. Deci da, chiar si cei nascuti in cele mai nefericite locuri au sansa lor. Totul e sa vrei sa muncesti, sa indraznesti si putin noroc.

  15. valer says:

    Ups!!!
    Se pare că totuşi un sistem social, economic, etc. nu poate fi privit obiectiv. Cei care au reuşit cât de cât zic că-i tare bun, ceilalţi îl înjură din toată inima.

    Nici eu nu fac excepţie. Colegii de liceu sau de facultate (la stat, considerată bună, secţie cu concurenţă) mi s-au rărit considerabil. S-au cărat care prin Slovacia, care la un doctorat în Finlanda, care fix în Noua Zeelandă. Şi toţi aveam cam aceeaşi opţiune: fie cinci – şapte sute aici, fie să pleci din ţară. Vorbesc de indivizi normali, medii, nu de cei care au un talent deosebit şi mai ales, ştiu să se descurce.

    Iar ura socială e firească, cu atât mai intensă cu diferenţele sunt mai mari şi lipsa de şanse – reală sau imaginară – e mai acută.

    În ce priveşte blestemele e chiar haios – multe rude cred serios în ele. Într-un fel e o mentalitate ordonată, care explică orice, fie şi lipsa de succes conjugal a unor verişoare “careva o avut ciudă pe fată şi i-o făcut vrăjuri să nu se mărite” :).
    Dar gândeşte-te: câţi indivizi foarte detestaţi o duc bine-mersi, au o viaţă tare bună şi mor în patul lor?

    Iar dacă vrei să scapi de imprecaţiile “sociale” nu mai zi şi tu că ai reuşit fiindcă ai muncit, iar alţii o duc rău că ar fi leneşi. Astfel enervezi pe mulţi şi majoritatea chiar au dreptate. Zi c-ai avut noroc. 🙂

    @ vulpe

    Ba necesităţile de bază sunt tare importante şi, nu, sistemul nu le asigura. Când ai avut un opaiţ cu petrol ţi se pare grozav să dai de curent electric, chiar dacă se mai “ia” din când în când. Când ai avut din totdeauna acces la electricitate ţi se pare mare porcărie să rămâi fără ea – chiar şi numai o oră pe zi.

    Cred că cineva în stilul lui Putin ar avea mare succes la noi dacă:
    – ar asigura un minim de viaţă decent
    – ar căsăpi câţiva bogaţi – doar câţiva şi ar fi suficient, poporul s-ar simţi tare fericit, “capul lui Moţoc”, etc.
    – ar face un pic de ordine – şi mă refer la ordine într-un sens foarte cuprinzător: de la curăţenia pe străzi până la o ţâră de responsabilitate în sistemul medical. Acum impresia pe care o lasă politicenii e de haită dezorganizată: se luptă cu disperare între ei să muşte o halcă din buget şi cam atât.

  16. jock the rock,uneori si superstar says:

    eu cred ca violenta asta pe bloguri de inceput de an are la baza nealinirea planetelor. alta explicatie nu am! ce au domle oamenii de nu se accepta unii pe altii? pai taman de aia trebuie sa ne bucuram ca am scapat de comunism, ca sa te poti exprima liber si la fel sa accepti pe cei care au alte pareri. mda! destul de trist!

  17. impricinatul says:

    cei care denigreaza capitalismul si/sau care glorifica societatea pre-89, si care, in plus, dau exemple de cat de rau este capitalismul, acestora, deci, le dau urmatoarea sugestie: sa citeasca biografiile unor personalitati reprezentative din perioada interbelica. cu aceasta ocazie, sa parcurga cu atentie capitolele legate de originea acestor personalitati.
    vor avea cateva surprize. numeroase personalitati (artistice, stiintifice, politice, militare) aveau origini la sat si, cu toate ca era capitalism, au reusit sa-si croiasca un drum, mai mult decat meritoriu, in viata.
    fara sa stea la coada.
    punct!

  18. theform says:

    Jeez. Nu-mi plac nostalgicii astia deloc. Ca un cinevau care si-a pierdut partea semnificativa din coplarie in perioada anilor ’90, vreau sa mentionez:

    Nimic nu e mai rau ca un om care-ti spune “Ehe… daca erai tu pe vremea lu’ Ceausescu, ce greu iti era! Ehe, daca erai tu pe vremea lui Ceausescu, mai spuneai tu ce spui acum de steagul Romaniei. (Ca e steag de copii schizofrenici, benzi verticale albastru, galben, rosu. Cat prost gust!) Ehe, (…) te obisnuiai cu toate.”

    De parca ar fi o calitate sa-ti fie rau si sa te compromiti. A supravietui in vremea comunismului atunci cand te compromiti nu mi se pare ceva de laudat. Ce procent din oile respective a murit in Romania? Nu spun ca toti romanii de sub comunism au fost oi. Doar cei care s-au dovedit ulterior inadaptabili la un sistem care-ti da voie sa faci ce vrei si te renumereaza dupa munca. Deci e complet fals ca ar avea capacitate de adaptare. Bravo!

    Aceeasi chestie cu futomodelele din zilele de azi. “Ca sa ajungi sus trebuie sa faci sacrificii!”- privire de sus aruncata asupra fetelor mai proaste care nu fac sacrificii.

  19. vasile says:

    Limba romana o inveti de la mama,de la tata.Nu stiu daca iti dai seama care sunt cele mai importante verbe.Cind inveti o limba straina, primele verbe ,deci cele mai importante , sunt “a fi” si “a avea”.Verbul “a fi” ,conjugarea lui privit sub aspect cronologic , la timpul trecut, AM FOST, la prezent , SUNT, la viitor, VOI FI.Comunismul(de tip stalinisto-ceausist) a fost,capitalismul(de tip neosocialism,gorbaciovanism,neo-social-democratie,capitalism american etc)in romania intra la categ EU SUNT,viitorul la caregoria nu stim.Pentru tine,Lorena:comunismul s-a dus,etern este OMUL cu problemele sale materiale si spirituale.Tolstoi este de actualitate dupa peste o suta de ani ,Anna Karenina este in top 100 la best carti.
    La fel “Pe aripile vantului”.
    Pe internet scriu oameni binevoitori,dar si dusmani.(mai ales in mass-media,arte)

  20. cutza40 says:

    Pana e pe net, e inca bine, ca stergi ce nu-ti convine. Eu acu am plans ca m-a enervat seful meu, care nu e f rau el, dar asculta de altii si atunci se ia de cine nu merita. L-am rugat ca pe viitor sa ma puna in fatza cu persoana in cestiune(adica pers care ma vb de rau) si apoi sa comenteze ca fac eu bine sau rau.ZNu stiu ce va face, dar am dat apa la soricei dupa ce am ajuns acasa.Da, e bine sa nu plangi din cauza alora fara coloana vertebrala.

  21. simonarrr says:

    Bai, imi place la nebunie de postarea Tapirului. M-a induiosat.
    Cat despre omu’ rau, daca stiam ce o sa iasa si la tin epe blog, si la mine, si la Jock, ma jur ca scriam altceva si nu mai faceam nici o leapsa. A scos ura din noi la iveala toata povestea asta. Ma rog, din noi, unii dintre noi 🙂

  22. claudiu says:

    eu daca imi fac blog si in primul post bag niste injuraturi apoi chestii subtile de manipulare ajung in primele 10 locuri.. daca le mai si zic romanilor ca cipul din buletin, pasaport e ultimul racnet si ca-s niste prosti daca protesteaza ca li se fura din nou libertatea, apoi ajung sigur in primele 5. daca ma mai iau si de Lorena Lupu ajung cu siguranta pe locul 1 pe ziua respectiva..

  23. Ada says:

    Stii tu ca e o vorba, nu te pune cu prostul, ca are mintea odihnita! N-are rost sa-ti toci nervii! Indiferenta doare si mai tare!
    Ca nu ti-a dat drept la replica este o magarie, pe net poti sa fii cel mai zmeu, te mai iei si de un blogger citit si apreciat, te-ai scos, iti faci trafic! Nu stii ca atunci cand nu te poti ridica pe picioarele tale, apelezi la alte metode, cum ar fi distrugerea celor mai puternici decat tine, miseleste!?!
    Cel mai inteligent cedeaza! 😉

  24. vulpe vanator says:

    Pentru Eugen :
    -Adevar graiesti , dar o exceptie, cartierele mentionate de mine, din care vreo 2 nu mai exista in prezent, nu au fost de lipoveni, in ele traia drojdia societatii din Braila-lumpen proletariatul- lui MARX, daca vrei asa, infratiti: romani, lipoveni, aromani,tigani, albanezi, etc.
    Radu-Negru , un cartier periferic al Brailei=MICUL CHICAGO din anii ’30, gazduia initial zarzavagii, florari, cultivatori ai pamantului si ceva ciobani cu oi.
    Ulterior ” avantajat” de distanta fata de centrul urbei,( long distance round around )s-au pripasit si altii, dar si satre de tigani ,care nu aveau permisiunea sa se cazeze in gradina publica “MONUMENT” cum ar fi vreut muschii lor de la penis, ca p’atunci Jandarmeria tragea la testicule, dupa somatie, nu ca acum, sa se impuste singuri in picior.
    Pentru VALER :
    -Auzit-ai de tatucu’ MAHNO?
    Dar de tatucul popoarelor IOSIF VISSARIONOVICI STALIN ?
    Da’ de tatuca DEJ? Cu poezia care l-a facut celebru : ” ANA PAUKER SI CU DEJ/ISI BAGA “AIA”-N BURGHEJI?
    Da de tatucul NIC CEAO-Stejar din SCORMONESTI, var cu JEMIN JIBAO din SHENLAN-PEOPLES REPUBLIC OF CHINA ?
    Da ‘ de taica MAO ?
    Da’ de taica cu KIM-IR ?
    Notiunea asta de TATUCA=DESPOTUL LUMINAT al lui ILICI ILIESCU ( o conserva KGB din anii ’50, consumata dupa ’89 )apare la imbecilizatii din fostul LAGAR (bine zis) socialist, amenintati cu transformarea in oameni de tip nou, comunist, un fel de CYBORGI.
    Fara stomac, fara creier si fara cojones, in stare sa traga si-n ma-sa si-n sor-sa ,denuntate ca dusmance ale oranduirii.
    Lumea (mai fara cultura )crede si acum in mitul popular TATUCA, care salveaza natiunea.
    PUTIN se vrea si el TATUCA.
    Mai e cel putin unul si la noi( nu spui cine) care gandeste la fel.

  25. atelocin says:

    Lorena, cel sau cea care aincercat sa spuna ceva de “puradel intr-o famile de tigani din cartierul Radu Negru, Braila,” nu cunoaste acest frumos oras de la Dunare. Nu stie ca locuitorii Brailei spun cartierului respectiv “Mogador”. Nu l-a citit pe Fănuş Neagu, care ,spune că „ …dacă de la Brăila ai pornit în lume, trebuie să te întorci, fie şi numai pentru beţia unei clipe, unică chiar şi în respiraţie, pe străzile marelui nostru Oraş, s-asculţi cum trec pe sus inconfundabile, legendele unui neam”. Si nici pe Panait Istrati cum evoca in scrierile sale: „Brăila, paceaura planturoasă, ce-şi contemplă amantul ei, Dunăre, cu o privire pe cât de înflăcărată, pe atât de desfrânată, este construită după un plan , poate unic în lume, un evantai desfăcut aproape în întregime.”
    Da-i pace, e sarac/ saraca cu duhul.
    O zi buna!

  26. valer says:

    @ vulpe
    acuma n-am auzit chiar de toţi 🙂

    sunt tătuci competenţi şi tătuci nu prea performanţi; în ce-l priveşte pe Putin nimeni nu poate nega că majoritatea ruşilor o duc mai bine acum decât pe vremea haosului democratic; dacă ar scăpa situaţia din mână – criză, scăderea preţului la gaz – probabil că mârâielile pro-democrate s-ar înteţi serios

    iar al nostru săracul s-a cam compromis cu cele două Lenuţe, nu-i văd nici o şansă …

  27. simonarrr says:

    Daca am auzit eu de toti, imi dai premiu?

  28. vulpe vanator says:

    @simonarrr :
    Cere-mi ce vrei , domnita Simonarrr, daca spui ca ai auzit de gagii astia, dar chestia cu mitul TATUCA trebuie luat in serios.
    @ vALER :
    Saracul al nostru, l-am ales si il platim sa ne conduca intre LENUTE.Intre LENUTE si sticlute, ca vorba aia : bautura e buna da’ sa te tii de ea.

  29. vulpe vanator says:

    IN LOC DE REGRETE DUPA COMUNISM :
    Cea mai tare mostra de imbecilizare comunista mi s-a parut, apropos de PUTIN, chestia aia care s-a intimplat in realitate in UCRAINA anilor 20-30, cand cu criza de alimente in Soviete, ca deh, tot mujicu’ facea rivolutie, nu mai muncea nimeni la tara.
    Se faceau perchezitii si confiscari de alimente la taranii necolectivizati ai Ucrainiei, de la stanga si dreapta Donului ( tara cazacilor )si in scoli, copiii erau dresati de profesori invatatoare si organizatiile bolsevice de pionieri, sa dea in gat pe cei care ascund alimente.
    Unul dintre copilutzii prostutzi, cu creierii spalati cu ARIEL, isi divulga parintii.
    Rezultate : tat-sau judecat si impuscat ca tradator al poporului, ma-sa judecata si deportata iar micul YAGO, decorat pentru “fapta” sa , i se face statuie in centrul orasului.
    Va rog verificati istoria, cine nu crede.
    Cam asa trebuiau sa ajunga si la noi “cyborgii” lui CEAUSESCU ( omul de tip nou), gata sa traga si-n mas-sa daca ar fi fost inrolati in trupele de Securitate sa lupte contra manifestantilor.

  30. simonarrr says:

    Ah, pai acum, daca imi dai asa usor premiu, aproape ca nu imi mai vine sa il cer.

  31. vulpe vanator says:

    Va mai spui una dinainte de 1989 :
    -am lucrat in chimie si am avut acces la o serie de informatii, printre care :
    -in 1987-1988 la CENTRALA PT. PRELUCRARE CAUCIUC SI MASE PLASTICE din Bucale, directoarea generala madam, dr. ing.DOBRESCU, de altfel f. pregatita profesional, a primit sarcina de partid sa asimilize niste caserole de mase plastice si chiar o parte din procesul tehnologic de industrializarea mancarii din polimeri si “poliperi” din care rezultau produse gen cremvursti, salamuri, parizer, etc.
    Dementa de LEANA intentiona sa ne dea noua pe piata cacaturile astea si sa exporte toate produsele din carne, carnea in carcasa, pui, peste, procesate din carne adevarata, ca sa nu ne mai plangem ca nu gasim produse din carne pe piata.
    Femeia de serviciu care facea curat la DOBREASCA, si care-i vizita frigiderul de protocol zilnic, ca avea acasa 3-4 copii si era divortata, i-a halit toti cremvurstii.
    Sa te tii scandal si ancheta cu Securitatea si Militia,ca cine a mancat polimerii, ca erau secrete de stat.
    Asa ca voi astia care-l regretati pe PITICU, astupav-ar Dumnezeu gura cu polimeri !
    Nu ma credeti, e in acte la CNSAS.( INSTITUTIA AIA MOARTA CU CERCETAREA ARHIVELOR SECURITATII).

  32. Lorena Lupu says:

    genială asta cu poliperii şi secretele de stat. râd cu lacrimi.

  33. vulpe vanator says:

    Lorena, mama, e adevarata.

  34. vulpe vanator says:

    Da’ aia cu machetele si cu arhitectiidin Centrul civic ( casa poporului) o stii ?

  35. vasile says:

    Mai era un banc cu codoiul.Ca sa-l inteleaga cei care nu stiu chimie:co2=bioxid de carbon.Coana Leana care si-a inceput cariera ca spalatoare de borcane in laboratorul de chimie,a invatat chimia intr-un mod original.Majoritatea chimistilor(asa se invata si la scoala) zic prescurtat ce-o-doi.
    Dupa ce a ajuns ditamai academiciana a fost in inspectie la rafinarii la Ploiesti.Acolo,tot felul de panouri si grafice.Ea zice-Dar cu codoiul cum stati?Directorul mirat se uita in spatele lui,sa vada ceva.Ea enervata_-Cu codoiul ala,aratind un panou.
    Leana ce a vazut aia a citit;c-o-doi.

  36. Viorica says:

    Mai erau niste manifestari de geniu la chimista cu trei clase. Cei de la ICECHIM, unde a fost ea directoare candva, cand faceau necesarul de materiale, pt ca ea taia automat la jumatate cantitatile trecute in document, scriau la unul din puncte etanol si la celalalt alcool etilic. Ea taia automat alcoolul si-si faceau oamenii treaba cu etanolul(nu mustaciti, etanolul se fploseste ca solvent pt fenolftaleina –pt analize se foloseste fenolftaleina,nu numai ca laxativ, perversilor :)))

  37. cutza40 says:

    Haha, Codoiul? Am mai auzit de perlele ei.

  38. vulpe vanator says:

    Aia cu arhitectii e cam asa :
    Se faceau si se refaceau planurile pentru Centrul civic la “indicatzilii pretzioase” ale lui PITICU si coana Leana.
    Exasperati ca nea Nicu, tot muta pe plansa machetele de cladiri la fiecare saptamana, arhitectii au hotarit sa le bata in cuie. Inainte le lipeau cu aracet sau erau pur si simplu nefixate. Tampitul de CEASCA , dupa ce dadea niste indicatii, tot el le schimba ca nu-i mai placeau.
    Intre timp, constructorii luasera de cateva ori plasa, caci treceau imediat la executarea in teren a fundatiilor. Dupa o noua vizita de lucru, trebuiau de fiecare data sa darame fundatiile sa faca altele.
    Cand a venit PITICU a inceput iar sa traga de machete, fiind batute in cuie, nu se miscau. Si el tragea cu amandoua mainile si tragea, neintelegand de ce sunt fixate asa de rau, gata -gata sa darame masa cu totul.
    Arhitectii si constructorii se cacau pe ei de ras, pe la spate, cand il vedeau ce vointa are sa le scoata din loc si ce efort depune.
    Ulterior i s-a explicat nebunului ca nu-i economic sa faca fundatii de cladiri de colo- colo si sa piarda o gramada de bani.

  39. vulpe vanator says:

    Pentru simonarrr :
    -daca iti face placere ceva mai complicat se rezolva, vad eu ca incerci sa tragi de timp, iti plac preludiile lungi.
    -sper ca ai simtul umorului si nu ma injuri.
    Pentru LORENA :
    -eu nu mai merit o vorba buna , o atentie, un mic, o bomboana, o observatie ?
    Stii ce greu e sa faci LORENELE sa rada ?
    Tu nu te superi pe mine, stiu ca ai simtul umorului.

  1. November 17, 2009

    […] Domnul Doctor care scrie atat de frumos incat ti se taie rasuflarea.   – pe urma am citit-o pe Lorena care este considerata cea mai simpatica bloggeritza si are si de ce.   – un blog al romanilor […]

Leave a Reply to simonarrrCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading