Poșta redacției: Prietenii ratate

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimite(ți) problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Mesajul de azi spune aşa:

Bună, Lorena,
Văzând că ai abordat mai multe scrisori la poșta redacției pe tema prieteniei, mi-am făcut curaj să îți scriu și eu.
Am observat în viața mea un pattern al prieteniilor pe care le-am avut și nu înțeleg ce anume fac greșit. Menționez că nu ajung să prețuiesc pe cineva foarte usor și nu sunt genul ăla de tipă care e super friendly cu toată lumea și drăgălașă, iar în general, am căutat ca oamenii respectivi să fie mai profunzi, autentici, inteligenți și să am ce învăța de la ei. Am înțeles, cu timpul, că se găsesc foarte greu. Odată intrați în sufletul meu, consider că ofer acestor persoane toată empatia mea, atenția, disponibilitatea, validarea, un ajutor de care au nevoie și, practic, cam tot ce consider eu că e necesar unei legături durabile, idk.

Observ însă că persoanele care mă atrag nu mai investesc după un timp în relațiile cu mine poate nici jumătate față de cât dau eu (mie îmi vine să dau natural și să fiu constantă, dependable, iar a-mi schimba atitudinea față de ei după cum bate vântul nu mi se pare ok din principiu). Văd că acești oameni sunt destul de individualiști, neasumați, îmi răspund la telefon când și dacă au chef fără să returneze apelurile, dintre ei (fetele în special) dacă și-au făcut vreun iubit au dispărut de pe radar total și în general, observ că nu au aproape deloc considerație pentru sentimentele interlocutorului, permițându-și anumite comentarii not ok, reacții imature not ok, fine ironii pe care le-am mai trecut cu vederea sau la care am râs ca să nu agit apele.

Doare să văd că eu nu mă pot baza pe ei deloc (ce ziceai tu într-un post anterior cu prietenele și înghețata când te lasă iubitul, se pare că eu n-am găsit așa niște prietene, deși mereu eu am fost prietena aia). Realmente, mă simt des ca fiind parte din cercuri vicioase de cald-rece, de “omg, ce bine ne înțelegem!”, după care “ieșim când și dacă am eu chef”, “ai nevoie de ceva? too bad, eu am alte priorități” , în care eu adun resentimente și nu știu ce să mai fac ca să revin la starea inițială de echilibru. De obicei, lucrurile se termină cu persoana în cauză dându-mi ghost sau semi-ghost 😊). Am prins ideea că tre să te respecți bla bla și să walk away uneori.

Dar tot doare.

Pentru că întrebarea rămâne: de ce se tot întâmplă asta? Mai ales când tu simți că reprezinți the change you want to see in the world, că ai început de la tine.
Am observat că așa nasol m-am simțit de-a lungul timpului încât acum nici nu mai caut să cunosc oameni. Pe sistemul I kind of know where this ends și că, oricum, oamenii de calitate sunt rari, că aparent n-am cunoscut niciunul cu adevărat și nici nu prea mai întrezăresc semne ale unor astfel de persoane în jurul meu la momentul actual. Simt nevoia aici să menționez că fac multe lucruri pentru mine și am început să mă dezvolt în direcția asta de autosuficiență sănătoasă, însă la bază consider că împlinirea adevărată vine prin conexiunile pe care ți le faci cu oamenii.
Văzând acest pattern, am început să mă întreb dacă nu e ceva greșit la mine. Care e definiția unui prieten bun? Ce înseamnă să fii un prieten rău? Care sunt filtrele pe care trebuia să le aplic pentru a cerne o persoană de calitate de restul? Care sunt semnele care arată că ai de a face cu o persoană care nu e ok și de care trebuie să te îndepărtezi? Când e ok să treci cu vederea anumite lucruri și care ar fi acelea? E ok să discuți problemele când apar, dat fiind faptul că lumea are tendința de a se supăra și îndepărta cînd vine vorba de rezolvarea conflictelor? Care sunt semnele că tu nu procedezi corect cu acea persoană și cum ar trebui să procedezi? Sunt eu exagerată să-mi doresc ceea ce ofer? (mă refer la un minim de bun simț, disponibilitate, empatie și considerație).
Mersi mult și sorry for the long post.

 X. 

 

***

Dragă X.,

E foarte frumos că vrei prietenie adevărată. Ai valori corecte și respect acest lucru. Daaar.

Nu toată lumea are aceste valori.

Uite un mod de a suferi mai puțin pe viitor:

Nu te mai oferi cu totul din prima. 

Oamenii nu respectă lucrurile care vin repede și ușor și pe care nu au făcut nimic să le merite. De aceea te trec la catastiful de câștigate la belciuge și încep să-ți facă program, ca și cum erai sluga lor sau gen. Mai ales că tu, fiind fată, te lupți și cu mentalitatea tradițională imbecilă că, atunci când faci lucruri pentru alții, nu e de fapt o investiție pentru care aștepți la un moment dat să vezi și tu un echivalent, ci rolul tău biologic.

Nici nu e de mirare că vezi atâtea băbuțe sictirite și acrite.

Tot atâtea femei care au tot dat, au tot dat și nu au primit nimic la schimb, pentru că prietenii, iubiții, soțul, familia, toți au considerat că timpul și munca lor SE CUVIN.

Prin urmare: lasă oamenii să pună pe masă ce au de oferit, decide dacă e sau nu ok pentru tine, și oferă pe măsură. Fii disponibilă pentru cei care sunt disponibili și dă-i în morții lor pe cei care nu sunt.

Aici, însă, am un amendament. Mulți oameni care visează la prietenia adevărată pot deveni sufocanți prin insistență și nevoie continuă de atenție, astfel încât prietenia cu ei devine mai mult un full time job decât o relație chill și relaxată. Vezi să nu cazi în extrema asta. A omului care cere mult prea mult. Pentru că uite. Eu sunt un prieten loial și afectuos. Cu cei care nu sunt foarte insistenți. Dar când cineva mă sâcâie nonstop, mă lipsesc cu viteza luminii. Dacă vreau un full time job, mă duc și mă angajez, că măcar ăia plătesc la finalul lunii.

Se întâmplă vreodată următorul scenariu? Oamenii care nu-ți răspund la telefon pot avea treabă, pe când tu suni doar pentru că te plictisești și vrei o palavră. Dacă chiar ai o problemă și nu ți se răspunde, poți trimite mesaj.

Și e o idee bună să ai un job, respectiv pasiuni și hobby-uri, care să te țină ocupată și nu într-o stare perpetuă de neediness.

De obicei, oamenii își pierd respectul și renunță să mai investească în persoanele care vorbesc mult și pe lângă, care le consumă mai mult timp decât sunt ei dispuși să ofere și care au nevoie constantă de validare.

OK.

Ce e un prieten bun?

Un om care îți e alături și pe care te poți baza. Dar care nu abuzează de apropierea de tine să devină bagaj, și nici tu nu faci asta.

De asemenea, mi se pare normal să îți poți comunica nemulțumirile. Pe un ton matur, echilibrat, fără să te temi de consecințe. Cei care nu pot asculta o nemulțumire comunicată decent și politicos sunt incapabili de o amiciție adevărată.

Pe scurt: fă mai multe lucruri pentru tine, nu te arunca cu capul înainte în prietenii, nu da prea mult și nu cere prea mult din prima. Lasă-le să crească organic. Să se dezvolte în ritmul lor. Și dacă cineva nu îți dă ce ai nevoie, întreabă de ce. Și ce poți face altfel, să poți primi lucrurile de care ai nevoie.

Comunică. Altfel, filmele tale interioare vor rămâne doar filmele tale interioare, nu un film comun.

Sper că ți-am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

***

Image: Cheryl Holt / Pixabay

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Sykophantes says:

    Nu spun ca e cazul aici dar stiu pe cineva apropiat care tot asa cauta prietenia oamenilor inteligenti, populari, interesanti. E o prietena devotata dar e cam boring, cineva rau ar spune ca-i lipseste o parte din cultura generala, altii ca e cam prostuta, gasculita si alte vorbe rele. Rezultatul final este ca prietenii se cam plictisesc de ea si se indeparteaza chiar daca ea e persoana care sare imediat sa-i duca sau aduca de la aeroport cu masina personala la 3:00 a.m. Poate ca nu trebuie sa cauti oameni inteligenti de la care ai ce invata pentra ca si ei cauta oameni inteligenti cu care sa poata purta o conversatie la nivelul lor. E ca si cum un tip de 60 de ani isi cauta sotie pe Russian Brides de 20 de ani si se asteapta la o casnicie fericita.

  2. Nira says:

    Foarte fain ai punctat chestia cu prietenul care da atât de mult, încât devine agasant. Am trecut prin asta de ambele părți ale baricadei și mi-a luat o vreme să înțeleg cuum funcționează.
    Would’ve loved to have had the opportunity to read a blog like this back then.
    Mulțumesc 🤗

Leave a Reply to Nira Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: