Poșta redacției: Simt că explodez

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Salut, Lorena,

Te felicit pentru tot ceea ce faci, ești o profesionistă desăvârșită.

Îți scriu deoarece simt că o să explodez. Că sunt ca o oală sub presiune care mai are puțin și pleznește. Iar în camera în care e oala aia, sunt doar eu, mă poate răni cel mai tare doar pe mine.

Ca să nu o lungesc: ca orice cetățean, prezint anumite traume. Pe care am încercat să le rezolv la psihoterapie. Prin scris. Prin beții cu prieteni & povestindu-le de (aproape) cele mai ascunse traume. & Nu a mers, presiunea e tot acolo.
Da, (cred că) știu ce o să spui: nu totdeauna te potrivești cu psihoterapeutul, trebuie să cauți până faci click cu unul. Făcut și asta. Nu e asta problema, ci faptul că am asimilat, din mai multe ședințe, ce ar trebui să fac/cum ar trebui să gândesc/pun problema. Dar nu pot. Prezint o oarecare inteligență, nu neapărat emoțională, ci strict obiectivă, și știu ce ar trebui să “fac” și “cum să gândesc” pentru a nu sfârși la marginea prăpastiei iar. Doar că nu pot asimila astea. Le înțeleg, logic vorbind, dar nu le pot pune în practică nicicum.
Așa că am renunțat la terapie, momentan, fiindcă simt că îmi pierd ore (și mulți bani) doar ca să aud aceleași lucruri pe care le știu pe de rost, însă pe care nu le pot aplica în practică.

Aș apela la prieteni, însă m-am săturat eu să mă aud plângându-mă atât.
& Nu ajută neapărat, am tot făcut asta, e o descărcare doar pe moment.

Ce crezi că aș putea să fac? Mă simt blocată, la marginea prăpastiei.

Îți mulțumesc mult în avans,
X.

***

Dragă X,

O să-ți spun o părere. Poate că o să ți se pară un pic jignitoare, dar ia-o așa. Tu mi-ai cerut un sfat, eu ți-l dau, nu te știe nimeni sub umbrela anonimatului, deci nu e ca și cum o jignesc pe doamna Elefteria Păcurici din Adunații Copăceni, strada Principală nr. 8 (toate localitățile astea au câte o Strada Principală) și dacă nu-ți place, poți să o ignori.

Nu te cunosc, dar din tonul mailului tău mi se pare că suferi foarte tare de sindromul capului adânc băgat în c*r. E o expresie americană. Head up one’s ass înseamnă, pur şi simplu, că eşti atât de preocupat de dramele tale, că nimic altceva din jurul tău nu mai contează. Și că te complaci în ele.

Ţi-am povestit cum mama, la 30 de ani după divorţ, încă îmi povesteşte ce porc a fost taică-miu? Şi da, a fost. Subscriu. Dar for Christ’s sake, ai scăpat de porc acum 30 de ani. Între timp, bietul porc a ajuns un moşulică stafidit şi extrem de modest, după ce i-a dat viaţa mai multă mumu decât îi dau eu unui cocalar random care iniţiază apel video pe Instagram fără să ne cunoaştem.

Cam atât de ridicol.

Taică-miu e vinovat – şi recunoaşte – de cum şi-a tratat nevasta. Partea a doua e că nu şi-a mai tratat-o în nici un fel de 30 de ani. Da, ok, e de porc să laşi o femeie singură să crească doi copii şi să nu plăteşti leţcaie de pensie alimentară. Recunoaşte şi asta. Pentru că dacă nu recunoaşte, îl împxlăi eu până recunoaşte.

Ideea e că şi eu, şi frati-miu, după ce am făcut fiecare 18 ani pe persoană fizică, am găsit prompt joburi, eu m-am tirat la Bucureşti cu facultate, n-am atârnat pe capul ei ca o povară nici măcar o nanosecundă, cum fac atâţia alţi tineri, deci am căutat să reparăm cumva măcar o parte din ipostaza nedreaptă.

Mkaay. Dacă ăla nu o tratează nicicum de atâta timp, cine e de vină pentru că în continuare îşi proiectează filme de acum 30 de ani?

Ea.

Ce recomand?

Să-ţi asumi că suferi de o formă de masochism, care implică plăcerea de a relua iar şi iar chinurile prin care ai trecut, şi de complexul victimei, a cărui mentalitate poate fi descrisă pe scurt aşa: “Nu sunt cu nimic responsabilă de viaţa mea de kkt, îi acuz perpetuu pe x, y şi z şi aşa, le pasez lor responsabilitatea în mod foarte convenabil, iar asta mă scuteşte de a găsi soluţii şi de a mă ţine de ele”.

Cum ziceam. Tata e direct vinovat că a fost un soţ de toată jena. Din secunda în care calitatea lui de soţ a luat sfârşit, ar fi fost sarcina maică-mii să se reseteze şi să-şi găsească noi izvoare de fericire. Nu neapărat alt bărbat, dar un hobby, un side job, un cerc de prieteni, orice. Erau anii 90. Alte vecine mergeau în Turcia, cumpărau blugi şi-i vindeau în bloc, maică-mea stătea să se uite la televizor şi să bocească că viaţa ei e compromisă.

Mi se părea încă de atunci că, în definitiv, e o formă de lene interioară. Să boceşti pe canapea e simplu. Să scobeşti over and over aceleaşi răni şi să mai storci nişte sânge din ele, apoi să dai vina pe porcul misogin şi lipsit de sentimente e simplu. Să iei autocarul spre Turcia, să cauţi blugi faini, să îi aduci cu cârca acasă, apoi să te plimbi pe la vecini să-i vinzi e deja complicat.

Ce trebuie tu să faci? În fond, nimic. Poate chiar e un fetiş bizar să îţi răscoleşti etern traumele şi de ce să-ţi iau plăcerea asta. Dar uite. E o nouă zi. Sunt nşpe mii de oferte de muncă pe bestjobs sau ejobs. Sunt nenumărate profile şi de bărbaţi, şi de femei (nu ştiu ce preferi) pe Tinder. Sunt o grămadă de cursuri online în n domenii. Sunt atâtea animăluţe de adoptat. E alegerea ta să te defineşti prin ce poţi face azi, nu prin paradigma Victima lui A, B şi C.

Ai o singură viaţă. E alegerea ta cum o petreci. Bocind după rahaturi pe care oricum le-ai depăşit, sau cu privirea înainte, asumându-ţi prezentul şi căutând oportunităţi de toate tipurile.
Alegerea îţi aparţine.

Sper că ţi-am fost utilă,
Lorena.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

6 Responses

  1. Georgian says:

    Sérieusement, chapeau bas, Lorena! Cred ca te urăsc câteva psihoterapeute pentru sfaturile astea și cred ca fata de mai sus își va reveni foarte repede! Am o oarecare convingere că sfaturile tale au fost ca un duș rece, sau ca să nu sune ca un clișeu, ca doo perechi de pălmi (așa cum spunea mamaia care m-a crescut!). Te pup, luv ya!

  2. Lorena Lupu says:

    Mulțumesc, nu cred în pălmi.

  3. Dixi says:

    Sa persiste in starea asta e absolut nesanatos, ai mare dreptate. Si referitor la comparatia cu familia, si eu cunosc o femeie de 60+ de ani care si acum povesteste cu furie intamplari marunte de acum 30 de ani, conflicte de la munca, nedreptati, barfe despre rude si diverse “curve” (cred ca n-am mai auzit pe nimeni sa repete asa des cuvantul asta). Culmea e ca viata a fost destul de generoasa cu ea si nu a trecut prin ce-au trecut altii in acele vremuri. Concluzia? O viata netraita :(.
    Si eu cred ca fata isi va reveni repede. 🙂 Avem nevoie de un dus rece cateodata.

  4. Radu says:

    Am vazut vreo 4 psihoterapeuti/psihoterapeute de-a lungul timpului.
    Parerea mea sincera despre ei:

    In Romania exista o gramada de psihoterapeuti foarte slabi, pentru ca a fost o piata care a luat-o de la 0, pentru ca cei mai multi s-au apucat de chestia asta din dorinta de a-si rezolva problemele personale si pentru ca psihoterapia are un feedback foarte slab(sa vezi cum e cand sedinta e platita de casa de asigurare si dupa 3 luni nu a progresat clientul, sa vezi acolo feedback pt terapeut).
    La noi toti psihoterapeutii viseaza la psihoterapie pe termen lung, cu toti clientii(cum fac ginecologii cezariana in majoritatea cazurilor), sa trancane prostiute, la sfarsitul sedintei clientul sa se simta mai bine ca a vorbit cu cineva, banii sa merga.

    Am citit manuale de CBT, ST, DBT, am vazut pe net cum se tin sedintele de catre psihoterpeuti profi din afara.
    Oamenii aia au sedintele planificate pe MINUTE, iti citesc fisa inainte, isi iau notite in timpul sedintei, te modeleaza, iti propun exercitii, iti urmaresc progresul de la sedinta la sedinta, schimba abordarea cand nu merge, iti dau tema pentru acasa.

    La noi inevitabil se ajunge la “si ce ai mai facut, si cum te mai simti, de ce nu poti accepta ca X, o sa mai discutam data viitoare(nu, nu o sa mai discutati, pt ca nu si-a notat, nu urmeaza vreo metoda terapeutica).

    Daca va lasa impresia unui de prieten de inchiriat, schimbati terapeutul.

  5. NUCLEAR_TAKES says:

    Unii oameni au un nivel bazal de ranchiuna foarte ridicat. Si eu am o prietena cum ai descris pe tanti aia, are o viata foarte usoara si privilegiata (cel putin ptr Romania) dar se invenineaza singura pe niste chestii pe care alti oameni nici nu le-ar observa.

    Uneori oamenii care au primit totul pe o tava si nu au suferit consecinte pentru comportament negativ sunt cei cu cea mai redusa toleranta la frustrare.

    Daca are un conflict minor la birou efectiv va ura persoana aia pe viata si nu o mai scoate din curva si proasta ( e aproape mereu alta femeie). Efectiv nu poti face nici un fel de caterinca prieteneasca pentru ca are pielea atat de subtire ca e in stare sa intrerupa orice legatura cu tine.

    • Lorena Lupu says:

      Treaba e aşa. Înainte să faci caterincă prietenească cu cineva, asigură-te că e cazul. Doar pentru că ţie îţi place un om, nu e neapărat reciproc.

Leave a Reply to Lorena LupuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading