Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.
Sau în consultaţie privată, contra cost.
Scrisorica de azi spune aşa:
***
Bună,
Am nevoie de sfatul unei femei mai mature și experimentate ca tine, pentru că nu știu ce să fac. Sunt un tip de 27 de ani și am o prietenă la care țin foarte mult. Ne-am înțeles foarte bine, până când ne-am mutat în chirie împreună. De atunci, Lorena, ne certăm toată ziua, pe toate tâmpeniile, și am ajuns până în punctul în care nu mai suportăm să stăm în aceeași încăpere. Sunt un om corect, dar cu fata asta mi se întâmplă ceva ciudat: inventez toate rahaturile numai să nu-i dau dreptate, pentru că a început să mă enerveze să-i aud sunetul vocii. Dar țin în continuare foarte mult la ea. O iubesc. Nu aș vrea să plece, sau să plec. În același timp, mă enervează, urăsc modul în care îmi vorbește, urăsc că îmi caută ceartă din orice, îmi vine să-i pun leucoplast pe gură și să plec de acasă de cum îmi spune iar că trebuie să vorbim pe tonul ăla insuportabil.
Ce îmi recomanzi?
E ok să mă faci porc și bou, dar trebuia să scriu și eu cuiva despre asta,
X.
***
Dragă X.,
N-o să te fac porc și bou, că nu cu mine locuiești în comun. 😀
Ce îmi descrii tu sună a căsătorie românească tradițională, în care nici bărbatul nu știe să respecte, să prețuiască și să asculte femeia, dar și femeia țipă toată ziua ca apucată de streche, apoi se miră că nu obține nimic. N-am trăit acest tip de căsătorie acasă, pentru că mama a fost foarte miloagă și cerșetoare de atenție cu tata, până când a înșelat-o și au divorțat, dar am auzit-o prin pereți în toate apartamentele în care am stat cu chirie.
Mi se pare cumplit de epuizant, de agasant și de frustrant să te f*** în gură cu cineva toată ziua. De aceea prefer singurătatea. Oamenii singuri get s**t done. Oamenii cuplați, în multe combinații din astea toxice și distructive, se trag unul pe celălalt în jos, și apoi se miră că își ratează viețile.
Ce aș face eu? Aș ieși din aranjament și mi-aș vedea de viața mea. Știu, pentru mulți oameni traumatizați și cu stima de sine scăzută, există ceva magnetic și fascinant care te ține captiv în toxicitate. Dar viața e prea scurtă să merite. Chiar nu cred că vrei să ajungi la 50 de ani și să meditezi înapoi: Ce am făcut cu viața mea? M-am porcăit cu Maricica ultimii douăzeci de ani zi de zi, bag p*** în ea de bestie.
Astea fiind spuse, patternul toxic se va repeta de n ori dacă nu vei înțelege traiul în comun ca pe un compromis de ambele părți, și dacă nu vei construi un anumit model de comunicare, bazat pe atenție, ascultare și respect. Cu cât lucrurile get out of hand și începeți să țipați și să vă insultați dacă tu n-ai dat cu aspiratorul (ceva îmi spune că e și ăsta un motiv de p***i și m*i, și pe bună dreptate, pentru că în situația în care și femeia muncește și pune pâine pe masă, bărbatul nu are nici o justificare să pretindă să facă numai ea treaba în casă) – sau dacă ea e prea prietenoasă cu colegul drăguț de la muncă – cum ziceam,, cu cât zbierați ca nebunii, cu atât pierdeți respectul, capacitatea de a asculta și de a ajunge la o soluție, și cu atât vă adânciți în acest război al acuzațiilor reciproce, al joculețelor de tip care pe care și al agresiunii de toate felurile.
Nope. Nu așa.
Neînțelegerile se discută calm, respectuos, cu considerație față de sentimentele celuilalt. În fond, se presupune că iubești persoana respectivă, nu că e cel mai mare dușman al tău. Iar acest cod de comunicare se negociază la începutul relației. E foarte greu să revii la respect și politețe de la boule / c***o / c***ă e mă-ta, boule / bou e tac-tu, c***o.
Tu spui așa: “Sunt un om corect, dar cu fata asta mi se întâmplă ceva ciudat: inventez toate rahaturile numai să nu-i dau dreptate, pentru că a început să mă enerveze să-i aud sunetul vocii.” Ăsta e, din punctul meu de vedere, simptomul decesului unei relaţii.
Intră pe siteuri de închirieri şi caută alt apartament mâine. Iar cu viitoarea femeie, contribuie şi tu în mod egal la treburile casei, să nu aibă motiv să urle, lol. Nu mi-ai spus asta, dar o simt în globul meu de cristal că despre asta e de fapt vorba, hihi.
Sper că ţi-am fost utilă,
Lorena.
***
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
***
Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.
Hello,
Daca doresti si parerea unui barbat, iat-o mai jos.
Disclaimer: ceea ce scriu mai jos nu are valoare de judecata, ia-le cel mult ca pe niste povete, daca vrei, poate vor ajuta. Aceste pareri sunt de tip Crestin-Ortodox si nu ies din povetele pe care ti le-ar putea oferi orice preot rabdator care sa te povatuiasca spre binele vostru.
Incearca sa ai o conversatie cu ea, mai profunda, mai adanca (prinde-o in toane bune, ca daca omul e manios / nervos, risti sa auzi toate mizeriile nedorite si, posibil, neadevarate). Vezi ce are, ce se intampla cu ea, de ce reactioneaza in felul asta, ce o supara, ce o deranjeaza, daca o dor sau o macina lucruri, daca o rod sufleteste diverse, de orice natura – pot fi lucruri din copilarie, din adolescenta, din viata, in general sau viata cu tine.
Daca nu e vreo feminista actuala modernist / egoista, daca nu e vreo independenta careia sa-i pese doar de ea si de nimic din jurul ei (genul frecvent intalnit de tip: “mie imi pasa de mine insami si de ceea ce vreau eu, ce-mi doresc eu conteaza cel mai mult, cat despre tine, ma placi asa cum sunt sau valea”, va face acelasi lucru.
Iubirea adevarata inseamna sacrificiu (in sensul bun al cuvantului), dar DOAR acolo unde este necesar, fara mofturi si fasoane egoiste, individualiste si alte mizerii care sunt inoculate constant in mintile oamenilor contemporani. Omul modern nu mai stie sa fie tolerant si impaciuitor.
O vorba veche din popor spune ca “unde sunt reprosuri multe, e iubire putina”. Si totusi, intr-o cearta e nevoie de cel putin doi. O cearta presupune, totusi, implicare, cel putin de una din parti – trebuie vazut insa daca cearta provine dintr-o dorinta sincera pentru cuplu, pentru viata impreuna sau pur si simplu, din motive egoiste.
Nu o lua ca pe o critica: daca inventezi lucruri doar pt a nu-i da dreptate, asta provine din mandrie, orgoliu / vanitate – astea distrug o relatie, indiferent din care parte provin. Amandoi trebuie sa lase de la sine si sa vina unul catre celalalt. Situatia nu o veti repara pana cand nu discutati serios, adanc, sa vedeti ce si cum, de ambele parti.
Reactia ta de a nascoci lucruri doar pt ca o calca pe nervi si a ei de a se certa din orice si de a vorbi probabil veninos sunt efecte – trebuie cautate cauzele pt care s-a ajuns aici.
Este o parere personala – eu nu sunt de acord cu sintagma “relatie toxica” – este o inventie a modernistilor care se despart usor si de multe ori din orice motiv, intr-o lume in care e mai usor sa divortezi decat sa reziliezi un contract la Vodafone.
Oamenii trebuie sa lupte si sa caute sa faca tot posibilul sa ramana impreuna, barbatul este o jumatate, femeia cealalta jumatate, niciunul nu a fost creat de bunul Dumnezeu pentru a fi singur – singuratatea este ceva anti-uman. De-abia cand nu se mai poate face nimic, atunci e de luat in calcul drumul separat. Sigur ca in vremurile de acum se ia in calcul varianta solitudinii / celibatului pe viata uneori, dar este ceva anormal, pentru care omul nu a fost facut. La urma urmei, exista 2 sexe care se cauta unul pe celalalt, nu suntem hermafroditi (desi exista si astfel de anomalii genetice).
Vorbeste cu ea – si ar trebui ca si ea sa vorbeasca cu tine. Dar nu sa vorbiti discutii de dragul de a o face. Daca incepe sa urle, sa se enerveze, sa tipe, sa zbiere, sa reproseze si sa critice, incearca sa-ti mentii calmul cat de mult poti si sa taci pe moment – omul manios e foarte slabit, de regula si ii faci bine daca-l lasi sa se descarce – in plus, daca vezi ce are de zis, reduci numarul intrebarilor ulterioare. Daca nu e clara in ceea ce spune, sau nu intelegi tu, intreab-o “de ce”. Este o intrebare pe care copiii o adreseaza extrem de des si pe care “inteligentii” adulti o catalogheaza drept inepta. Iti spun din propria-mi experienta ca este cea mai desteapta intrebare posibila, intrucat cauta cauza, radacina. In plus, un om care zbiara isi consuma mai repede energia, tu auzi ce are de zis si-ti pregatesti apararea, daca te acuza de ceva – a se retine ca am spus “aparare” si nu “contra-ofensiva”.
Daca te injura sau insulta, nu-i raspunde inapoi. Raul ramane la cel / cea care-l provoaca, daca nu se da replica. E ca un cadou care ti se ofera dar pe care nu-l primesti: va ramane la persoana care-l da. Daca cineva insulta si nu i se raspunde, impactul asupra celui injurat e considerabil redus, este ca un rau pe care nu-l primesti, ricoseaza pur si simplu. Te va durea, bineinteles, daca iubesti persoana, dar mai putin decat daca-i raspunzi – pentru ca raul se intoarce ca un bumerang, mai abitir decat binele.
In oricare din cazuri, la munca egala, plata egala – daca amandoi munciti, amandoi dati cu aspiratorul si amandoi taiati zarzavaturile si amandoi schimbati pampersii – in case kids show up sooner or later.
Doamne ajuta sa auzim de bine!