Despre protagonişti

Azi, am citit. Am citit o carte în care unui om i se întâmplă nişte chestii. Şi am căscat sinistru, pentru că nu-mi păsa nici cât negru sub unghie de ceea ce i se întâmpla omului respectiv.

De vorbă pe mess cu Teleşpan, nişte filme la care am dormit cu băluţe în colţul gurii. Pentru că nu ne păsa nici cât negru sub unghie de dramele eroului.

Ceea ce îi reuneşte pe toţi autorii hintuiţi mai sus e capul înfipt în propriul cur. Adică: eu îţi vând un personaj pe care nu-l placi, fiindcă mă identific cu el. Şi tocmai pentru că mă identific cu el, pot să-l fac oricât de şomer, muist, antiumor şi nesexy vreau eu, că tu eşti obligat să-l suporţi. (Şi nu, nu vorbesc de satiră, unde construcţia e pe acumularea treptată a monstruozităţii insului în cauză.) Vorbesc despre cărţi şi filme “adevărate”, unde un erou complet neinteresant te plictiseşte până dincolo de deces.

Cred că în aceste cazuri, problema e fie deficitul de caracterizare, fie vestitul “scriu pentru mine”, unde tu îţi permiţi să fii un labagiu plicticos, enervant, inutil şi anost şi ai tăi te suportă că n-au de ales. Din păcate, plătitorii au de ales. Şi n-am de ce să mă angajez într-o relaţie de 2-3 ore (film) sau 2 – 3 zile (carte) cu un ins care nu mă interesează.

De aceea pledez călduros să nu mai scrieţi nici pentru voi, nici despre voi. Sunteţi moartea pasiunii. Folosiţi concepţie şi putere de elaborare, vindeţi-mi gogoşi. Cu gem, cu ciocolată, cu rahat, cu ce vreţi voi. În artă, adevărul n-are nici o valoare, dacă nu are o formă care să surprindă.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Gheara says:

    Despre ce carte e vorba?!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: