Top 10 piese Disney

Multe decenii la rând, compania lui Walt Disney a fost regina absolută a desenelor animate. Au ilustrat povești superbe, au creat magie cu ajutorul desenelor importante, au dovedit că animația poate fi block buster și, esențial pentru mine, au promovat respectul față de viața și nevoile emoționale ale animalelor, de vreme ce mare parte din personaje erau animăluțe sau aveau tovarăși animăluțe.

Dar un alt lucru la care ne vom referi azi e modul în care filmele lui Walt Disney au revoluționat muzica de film. Un mix de musical cu trendurile care defineau epoca – fie epoca din film, fie epoca în care a fost creat filmul, fie stilul personal al interpretului, melodiile din filmele Disney sunt intens fredonabile, imposibil de uitat și infinit de creative.

Precizez: am ales câte o melodie per film. Ca să nu umplu articolul cu coloana sonoră a lui The Lion King și a Micii Sirene.

Precizarea cu nr. 2: înțeleg că preferințele voastre sunt diferite de ale mele. Ceea ce nu înțeleg și nu voi admite e: Băi, Loreno, tâmpita dracului, cum ai putut să nu pui cutare. Unu, pentru tine eu sunt doamna tâmpita dracului, că n-am bătut mingea pe maidan împreună. Și doi: zece e un număr extrem de mic pentru talentul uriaș al compozitorilor și interpreților pe care i-a angajat Disney de-a lungul timpului, și poți posta în rubrica de comentarii PE UN TON DECENT preferințele tale. Impresionează-mă cu decența, că gherțoismul e pe toate drumurile și mă irită, nu mă impresionează.

10. Yzmopolis (The Emperor’s New School, 2006)

În 2000, Disney a lansat un film aplaudat de critică, dar destul de ignorat de mase pe moment (poate şi pentru că au încercat o tehnică nouă de animaţie, mai apropiată de arta aztecă decât de filmele lor clasice, şi un umor mai adult), The Emperor’s New Groove. Chiar dacă filmul nu a rupt box office-ul cum au făcut-o marile hituri clasice Disney din anii 90, a ajuns, în timp, unul din creaţiile cult cu un following devotat, ceea ce a dus, în 2006, la lansarea unui serial cu personajele îndrăgite de oameni, Kuzco, Yzma, Pacha şi Kronk.

Yzmopolis e una dintre piesele de villain ale lui Disney, cunoscut pentru talentul de a crea câţiva din cei mai carismatici antagonişti din industria filmului. Yzma, sfetnica şi uzurpatoarea lui Kuzco, are un moment când pune mâna pe putere, şi megalomania ei devine un izvor infinit de comedie.

De asemenea, Yzmopolis pune în valoare stilul şi vocea inegalabilă a uneia dintre marile artiste de cabaret ale secolului trecut, Eartha Kitt. Yzma a fost ultimul ei rol înainte ca interpreta să treacă în nefiinţă, în 2008, la numai doi ani după înregistrarea acestui cântec.

9. The Bare Necessities (The Jungle Book, 1967)

Ultimul film produs de Walt Disney personal, Cartea Junglei a fost o capodoperă din toate punctele de vedere – dramaturgic, actoricesc, muzical şi din punctul de vedere al animaţiei. Sunt multe piese minunate pe coloana lui sonoră, dar am ales The Bare Necessities, pentru că mi se pare ilustrativ pentru comedia muzicală a vremii.

Interpretul lui Baloo, Phil Harris, a fost un comediant american cu o predilecţie pentru comedie muzicală, care şi-a improvizat mare parte din replici şi a impus spontaneitate restului echipei, inclusiv actorului copil Bruce Reitherman, care îl juca pe Mowgli. De aceea, interacţiunea dintre ei sună atât de convingătoare şi de naturală.

8. Gaston (Beauty and the Beast, 1991)

Din nou, Frumoasa şi bestia are o coloană sonoră care a câştigat cinci premii Grammy, două Oscaruri şi două Globuri de Aur. Iar aici intră mai multe piese memorabile, dar cea pe care aş cânta-o la un casting muzical e asta. Drept care, mergem cu asta.

E un obicei al lui Disney să ofere personajului negativ o piesă incredibil de catchy, să te facă să-l ţii minte şi să strecoare o grămadă de gaguri fizice în ilustrare, dar cu Gaston, le-a ieşit un imn timpuriu de denunţare a masculinităţii toxice.

Richard White, interpretul lui Gaston, a fost cântăreţ de operă, iar asta se remarcă în timbrul vocal, în impostaţie şi în înfloriturile cu care împodobeşte fraza muzicală şi cu care domină restul distribuţiei. Oarecum, forţa vocală a lui White e echivalentul forţei fizice a personajului.

7. Let It Go (Frozen, 2013)

Uită-i pe toţi candidaţii la X-Factor şi la Vocea diverselor ţări care au măcelărit piesa asta. Let It Go e una dintre marile piese ale lui Disney. O piesă autentică de asumare a identităţii reale şi de coming-out. Poţi să negi că eşti diferit sau poţi să îmbrăţişezi modul în care eşti diferit, iar piesa e o sărbătoare a revenirii la autenticitate.

Idina Menzel, interpreta rolului, e una dintre marile dive de pe Broadway, cu un registru de trei octave, iar modul în care trece prin secvenţele de belting dificil ca vodă prin lobodă, în timp ce o îmbracă pe Elsa în toată pasiunea şi exaltarea necesare pentru acest moment special, e absolut fascinant. Multe ţări care au dublat filmul au întâmpinat dificultăţi în casting pentru dificultatea partiturii Elsei: o soprană cu pregătire clasică, dar totodată cu naturaleţe pe scenariul vorbit. Multe au distribuit două persoane: o cântăreaţă pentru piese şi o actriţă pentru voice over.

Oricum, Let It Go este şi rămâne un cântec de neuitat şi o performanţă vocală ameţitoare. Am zis că a luat Oscar pentru melodie originală?

6. Friend Like Me (Aladdin, 1992)

Zeul absolut al filmului şi al comediei care a fost Robin Williams nu mai e printre noi, dar ne rămân filmele şi spectacolele lui. Iar un astfel de moment culminant al carierei lui a fost Aladdin. Altă coloană de film care a luat Oscaruri şi Grammies cu nemiluita, ba chiar s-a ajuns în situaţia inedită în care nominalizările pentru Piesa Anului vizau două piese din Aladdin: A Whole New World şi Friend Like Me, adică, practic, filmul se concura pe sine. A Whole New World a câştigat. Dar aici e Lorena’s website, deci în topul meu e A Friend Like Me, că aşa binevoiesc eu.

Piesa e un rock n’ roll upbeat, foarte catchy, iar Williams mulge fiecare strop de umor, de posibilă glumă şi de gag fizic secundă de secundă, dând o misiune extrem de grea interpretului care urma să-i preia rolul pe Broadway. Creativitatea lui Williams e egalată doar de aceea a echipei de animatori care au dat frâu liber imaginaţiei pentru a ţine pasul cu el.

Nu ştiu dacă ai avut un prieten ca djinnul, dar un actor ca Robin Williams sigur n-ai avut.

5. Poor Unfortunate Souls (The Little Mermaid, 1989)

Din nou, un film cu o coloană sonoră nominalizată la toate premiile posibile, şi pe alocuri câştigătoare. Din nou, sumedenie de piese superbe. Dar cea pe care o ador eu este recitalul antagonistei Ursula, vrăjitoarea mării. Şi iată de ce.

Reputata actriţă de musical şi film Pat Carroll face o performanţă vocală incredibil de complexă pe această partitură, alternând între ritmuri, registre, intenţii, cu o textură vocală care trece pe neaşteptate de la seducător la agresiv şi de la recitativ la belting cu vibrato. Chit că piesa e lungă ca o zi de post, nu te plictiseşti nici o secundă, pentru că varietatea dată de vocea lui Pat te ţine pe carusel. Şi acel timbru vocal grav şi sexy îţi comunică fără ezitare cine e regina.

Ziceam mai sus că Disney creează cele mai bune piese pentru antagonişti? Nu minţeam.

4. This is Halloween (The Nightmare Before Christmas, 1993)

Ştiaţi că Tim Burton şi-a început cariera ca animator la Disney? El a fost şi producătorul şi scenaristul capodoperei A Nightmare Before Christmas, care l-a prezentat omenirii drept creatorul ultim de horror şi fantasy.

Piesa introductivă, This Is Halloween, îţi prezintă monstruleţii din Halloween Town în conacul bântuit. Şi în timp ce face asta, îţi creează şi atmosfera cu totul specială, noir şi misterioasă. Iar muzica e atât de bine scrisă şi de memorabilă, încât au înregistrat-o şi lansat-o, în 30 de ani de la premiera filmului, artişti de la Marylin Manson şi Panic! at the Disco şi până la trupa de rock simfonic Ad Infinitum şi nenumărate trupe indie de heavy metal. Pentru că e o compoziţie care se reorchestrează minunat ca piesă rock.

Everybody hail to the pumpkin song.

3. Everybody Wants To Be A Cat (The Aristocats, 1970)

În anii 70, Disney făcea un pas important pentru promovarea mainstream a muzicienilor negri, cu piesele compuse şi interpretate de ei. Everybody Wants To Be A Cat e un mix inegalabil de jazz, blues şi swing, iar Scat Cat, amicul lui Thomas O’Malley, este desenat specific ca o pisică neagră. Interpretul său este jazzistul Scatman Crothers, unul dintre primii artişti negri care au primit un rol permanent într-un sitcom american. Şi la vremea respectivă, Everybody Wants To Be A Cat a fost un act de curaj şi o pledoarie pentru egalitate între rase.

2. The Gospel Truth (Hercules, 1997)

Mă gândesc cu tristeţe că azi muzele cântăreţe de gospel nu ar fi permise pe marele ecran, pentru că automat cineva ar ţipa cultural appropriation şi ar cere cancelingul filmului. Şi totuşi, în Hercules, personajele narator reprezentate de muze erau cea mai bună parte. Modul în care gagicile expuneau intriga în timp ce cântau din toate colţişoarele plămânilor şi ale sufleţelului era absolut sublim. Pentru că gospelul nu îl cânţi cu jumătate de măsură. Go big or go home. Iar vocile acestor femei sunt biiiiiiiiig. Vă şi spun cum le cheamă, că merită: Lillias White, Cheryl Freeman, LaChanze, Roz Ryan şi Vaneese Thomas. Toate sunt actriţe de pe Broadway (LaChanze a câştigat Premiul Tony pentru cea mai bună actriţă în rol principal, în 2006).

  1. Circle of Life (The Lion King, 1994)

Altă coloană sonoră plină de Grammy, Oscar şi ce premii relevante se mai dădeau pe atunci, iar de data asta, TREI piese din Lion King au concurat între ele pentru Best Original Song. Mai amuzant, Elton John a concurat cu sine însuşi: era nominalizat şi cu Can You Feel The Love Tonight, şi cu Circle of Life. S-a bătut de unul singur: a luat cu Can You Feel etc. Dar, din nou, acesta e site-ul Lorena Lupu şi aici ne asumăm că ne place ce ne place.

Circle Of Love impresionează prin măreţia cu care redă spectacolul naturii. De parcă fiecare mică viaţă ar fi valoroasă, pentru că e parte a acestui uriaş ciclu al naşterii şi morţii. Adaugă puiul de leu inocent şi torcător, care dă cu lăbuţa după bilele sceptrului ca orice pisoiaş, şi m-ai cucerit definitiv. Îmi amintesc că eram copil când am văzut filmul la cinema şi am plâns la această scenă. Are atâta căldură şi frumuseţe şi te manipulează ca spectator pe nevoia de apartenenţă. Elton a avut un moment de geniu când a compus-o.

Dacă îţi place cultura pop, susţine site-ul în singurul mod care contează. Aici.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading