Tot ce e greşit în Internetul românesc, într-un singur status

Mi s-a stricat laptopul. Şi am zis că prefer să nu bloggăresc, decât să mă torturez pe tabletă. E nevoie de un talent supranatural să mă scoţi din sărite în aşa hal, încât să mă convingi să scriu de pe tabletă.

Ei bine, băiatul ăsta şi comentatorii lui au acest talent.

Hai să mai recitim minunea:

Ce vedem aici?
Vedem aici mentalitatea mocangiului de internet, căruia orice gospodină pasionată de gătit din Lehliu, suficient de entuziastă încât să ţină şi blog, îi DATOREAZĂ lecţii de gătit, eventual la nivel de două stele Michelin.

Exact această mentalitate îmi umple şi mie periodic secţiunea de comentarii cu reproşuri de la diverşi care nu mi-au oferit nimic toată viaţa lor, dar ţipă la mine de parcă aveam DATORIA să fac un sondaj de opinie pe net, să aflu ce limbaj ar prefera din partea mea diverse persoane pe care nu le cunosc şi cu care nu sunt în raport de subordonare, şi să acţionez în consecinţă.

Am semnaliza în câteva subpuncte unde scârţâie această mentalitate şi unde dă cu error.

A) Pretenţia că cineva te învaţă să găteşti moca

Vrei un curs de gătit de la un bucătar profesionist, care să te înveţe toate tainele artei? Caută asta şi, subliniez amănuntul, marchează banul. Există un motiv pentru care bucătarii profesionişti nu au blog culinar. Nu, nu e numai faptul că nu eşti fraier să risipeşti gratis lucruri pe care ai dat bani grei să le înveţi. E mai ales faptul că, în calitate de profesionist, acum eşti într-o bucătărie şi tocmai prepari cu o viteză uimitoare prânzurile a patru mese a câte cinci clienţi.

B) Pretenţia ca un amator să îţi ghicească ţie gândurile

De aici derivă şi comentariile alea isterice, pe care nu le-am înţeles niciodată: “ÎN BECHAMEL NU SE PUNE OU, CURVĂ NENOROCITĂ ŞI ORDINARĂ!!!!!” E doar mâncare, ok? De ce te-ai isteriza la mâncare? De ce ai începe să proferezi injurii la mâncare? Mai ales la mâncarea altuia, care nu va nimeri niciodată în farfuria ta?

C) Reţetele bloggerilor culinari nu au valoare de verdict

În general, vorbim de oameni care au învăţat să gătească de la mamele lor, şi se ştie: câte bordeie, atâtea obiceie, cum frumos se zice la noi în Ardeal. Nu-ţi place că doamna Vasilica din Apahida pune rântaş în spanac, că are patru copii şi 900 lei salariu şi trebuie să-i sature cu ceva?
Soluţia greşită: să mergi pe blog la doamna Vasilică şi să urli că e proastă. Soluţia corectă: nu pune rântaş în spanac, mânca-te-ar taica. Şi ai rezolvat problema.

D) Asta nu e în status, dar a răsărit în comentarii: Pretenţia ca bloggerul să facă ilustraţii artistice.
Da, o revistă quality, cu abonament şi fotografi angajaţi are o obligaţie să-ţi livreze produse fotografiate să-ţi plouă în gură. Dar eu am avut onoarea de a lucra pe acelaşi palier cu o astfel de revistă şi vă zic: un shooting quality dura o zi, sau mai multe, presupunea lumini speciale, iar alimentele erau proptite în diverse chestii, să stea ţepene şi frumoase. Imaginea era izbitoare, produsul propriu-zis necomestibil.
E o noutate că mâncarea maică-tii nu seamănă deloc cu posterele din Haute Cuisine Monthly? Că mie mi se părea la mintea cocoşului.

E) În gătit, nu există Armata Poporului.

Unii pun ingrediente la care nu te aştepţi, alţii le sar. Unii stau prost cu banii şi adoptă shortcuturi ieftine (rântaşul de mai sus). Şi adevărul e că toţi au dreptate. Dintr-un motiv simplu: sunt banii lor, alimentele lor, viaţa lor şi deciziile lor.
Nu te pasionează? Vezi în colţ, stânga sus, un x mic? Test it. N-o să doară, promit.

F) Şi dacă tot le ştii tu aşa bine pe toate, de ce nu-ţi faci tu blog culinar, să le arăţi la curve cum se face şmecheria?

A, că e efort. Să şi găteşti, să şi consemnezi, să şi fotografiezi. Muncă multă, neplătită, pentru care îţi iei şi muie de la toţi cretinii. Păi zi aşa.