Ieri, a ţinut o conferinţă despre arta actorului la Bulandra. Urmată de întrebări stupide, curlingviste şi stereotipe de la toate babele de ambe sexe care ocupau scaunele din public.
*Prin “babă” nu înţeleg femeie vârstnică în textul de mai sus, ci om, indiferent de vârstă, care îşi încorsetează gândirea, care nu vede dincolo de cuvinte, care operează după programe automate de gândire. Ultimele generaţii de computere sunt mai inteligente decât hoarda de babe care populează teatrul românesc la ora actuală.
Poate că, supus unei presiuni de această natură, bietul om e oarecum crispat, stânjenit, cam cum s-ar simţi cineva care se trezeşte într-o zi că găinile au prins glas, nu au nimic interesant de spus, dar spun oricum.
……
Azi, am stat o oră la un interviu relaxat, uman, extrem de sincer şi foarte, foarte sexy. Ce înţeleg eu prin “sexy”? Înţeleg “vulnerabil”. Ca reporter de glossy, am întâlnit atâta prefăcătorie, brand, imagine şi target, încât vulnerabilitatea asumată (nu mimată, nu “m-am cusut şi m-am reînvirginat”!) a ajuns fetişul meu: îmi vine să fac o labă de câte ori cineva refuză să pozeze, refuză să fie politically correct (schema de comportament 1) sau certified trolling asshole (schema de comportament 2) şi se poartă normal. Iar dacă mai are şi umor, îmi vine să fac labă cu strigături. Acum vă las, am puţină treabă. Nu înainte de a vă mai servi cu nişte brit pop. (Cine mă are friend pe Facebook, a observat de zilele trecute că mi s-a căşunat grav pe brit pop zilele astea.)
Păi unde-i interviul?
Şi întreabă-i ceva şi pe acei actori de la Naţional care s-au supărat aşa tare pe el că i-a pus să se spele pe dinţi şi să facă puţină gimnastică, încât au scris o reclamaţie colectivă către Iliescu (care tocmai regizase magistral o piesă cu mineri), cum că ce mari sunt ei, de ce trebuie să se şi spele, că ei fac teatru hăăăt, din epoca de aur, şi nu le-a spus nimeni aşa trăznăi. Mi se pare că şi Puric a semnat-o şi l-am auzit cum îl boscorodea recent că ce vine el cu chestii din America, noi avem bun simţ, nu ne trebuie.
guess what, l-am întrebat şi despre asta. 😉
interviul o să fie în următorul Tabu.
Care e faza cu reclamatia la Iliescu? Am dat pe goagăl dar n-am gasit nimic relevant. Are cineva un link, o explicatie?
Da, confirm. I s-a capşunat grav.
Am venit sa va luam un interviu. Ce sa ne mai luati?
pe mă-ta la pule. și pe tine, că mai e loc. dar cu o condiție: să nu vă hîțînați prea tare, să cădeți șiă vă frîngeți dracu gîtul.
alooo, aloo, pai se poate? io am botezat al´fel blogu´asta, nu tin minte sa´i fi zis coltu´gerontofililor latenti. desi homosexual cam pari.
de ce, e bătrân şi ăla şi mă-sa sau cum, că n-am înţeles raţionamentul. deşi, da, trolul e din Braşov, e logic să-i sari tocmai tu în apărare.
nefiltratul e prost si mojic
2-10
2-10
2-10
Poezie
Marghioala este frumoasa – de mine
Imi place Marghioala,
Felul ei de-a vorbi,
Imi place Marghioala,
Felul ei de-a gandi…
Imi place Marghioala
La mare si la munte,
Imi place Marghioala
In cele mai mici amanunte…
Imi place Marghioala
Dimineata la sapte,
Imi place Marghioala
In cel mai negru miez de noapte…
Imi place Marghioala,
Frumusetea si gratia,
Imi place Marghioala
…Ca asta-i situatia !
Imi place Marghioala
La bec de lanterna,
Imi place Marghioala
In limba materna…
băi, nu înţeleg de ce stai să mă tot freci PE MINE cu asta. femeia are cont pe facebook, dă-i add şi trăiţi fericiţi până la adânci bătrâneţi. aşa o să scap de doi cretini impertinenţi dintr-un şut.
da-mi adresa, trai-ti-ar ce vrea pasarica ta!
e simplu. fă-ţi cont de Facebook şi caută profil Marghioala Futezescu. E singura cu acest nume.
N-ai spus de ce anume “rulz”.
sau n-ai citit tu.
S-au na inteles.
Scuze stralucitoare-o, dar eu sint de moda veche in ceea ce priveste grafia. Caps lock la inceput de sentence. E drept ca mie nu-mi cauzeaza la pedichiura.