Poșta redacției: despre iubirea oamenilor.

Periodic oferim iubire pe blogul nostru, când tratăm o problemă personală pe care o trimiteți voi pe mail, și periodic nu trimiteți mail, și atunci luăm probleme personale de prin comentarii și rubrica de mesaje private, pentru că poșta redacției are fanii ei și nu vrem să dezamăgim.

Azi, o să tratez un răutăcism din comentarii și un clișeu obosit din mesaje private.

Să începem în ordinea numerelor de pe tricou:

Un lupifrici nimerește la articolul meu despre prietenii de care n-ai nevoie, ăia care îți înveninează o clipă de tihnă cu câte o căcănărie gratuită, pentru că dacă tot poți să strici ziua cuiva, why the f*** not.

Și emană:

Sa nu uitam nici de genul de prieteni care te “pupa in fund” tinandu-ti isonul in orice situatie pentru a iti intra in gratii. Vad ca sunt multi pe aici :). Si iti cam place :).

 

Genul ăsta de carcalac vine pe page și vede lume multă, de nu arunci cu un ac. Și îl apucă oftica. Ar vrea și el lume multă pe contul lui de trei pârliți, dintre care unul e mă-sa și unul un unchi care îl întreabă periodic când îi dă înapoi mia aia de euro din care a zis că-și face dinții. Invidiază rezultatul de crapă splina și ficații în el. Dar habar nu are în ce constă procesul.

Nu știe de ce la Lorena pe pagină e atâta lume și la el se aud doar vânt și greieri.

Dar asta e realitatea, și atunci, ciumetele nu poate decât să împroaște venin spre tine și să spere că vreo doi hateri de-ai tăi se lipesc și la el.

Ceea ce nu estimează ciumetele e faptul că nici unul dintre oamenii ăia nu e acolo ca o favoare personală oferită mie. I-am cucerit om cu om, prin articole relevante și binișor scrise, postate aproape zilnic. I-am obișnuit să aștepte povești de la mine. Iar asta presupune un volum de muncă pe care respectivul ciumete nici nu îl poate estima, darămite înfăptui.

Majoritatea colaborărilor mele creative se duc de râpă exact din acest motiv: pentru că multă lume nu are această etică a muncii și acest vreau – nu vreau – eu mă mobilizez azi să ofer un text simpatic cititorilor mei. Lumea e obișnuită cu lasă-mă-să-te-laaas, n-aaam-cheeef și alte forme de delăsare, lene și neseriozitate, iar eu mă plictisesc repede să trag de om ca de cal mort. Sau îmi arăți focul care arde în tine, sau haipa sănătate și extrem de multă virtute.

Și chiar și după ce le ofer, să zicem, zece mii de texte extrem de bune, există șansa ca la al zece mii unulea text, Mirciulică Pișat să zică: pft, ce tâmpenie, unsubscribe, deși a beneficiat de restul de zece mii la fiecare cafea de dimineață și n-a donat niciodată un eurocent pe Paypalul blogului să ofere și el ceva la schimb.

Treaba e și mai dificilă când vorbim de vloggeri. Aceștia investesc câteva mii de euro în scule și programe de procesare a imaginii, montaj, au acasă un ministudio tv. Filmează o oră, editează altele zece, pun muzică unde e cazul. Și, ca să nu sune și arate stupid, mulți au școli de televiziune, de actorie, de dicție, de whatever. Practic, un vlogger e o miniteleviziune privată.

Iar instagrammerii serioși au fotografi profesioniști, echipament, programe de editare scumpe, ședințe foto a la carte, producție 24 / 7.

Pentru creatorii de content independent, audiența vine cu multă sudoare a frunții, forțare a neuronilor și nu în ultimul rând spargere de  bani care nu mereu se recuperează, în ideea de: ce mai facem și azi, plm. Mai ales când nu moare nimeni relevant și e plictiseală în politică de când ne-a părăsit Viorica.

Cine are impresia că mamă ce mulți sunt aici și lol îți cam place e prost de behăie și a trecut pe acolo să punem mâna pe Vasilică să avem noroc tot anul. Dar realitatea e că nu aș pune mâna pe Vasilică nici dacă Vasilică ar fi poleit în aur pur. Prostia mi se pare anticlimactică. Îmi moare de la ea.

Nu e vorba de plăcere, e vorba de profesionalism. Că arată a plăcere? Cum ziceam, e vorba de profesionalism.

*

Mesajul privat vine de la o zână și zice așa:

Esti o finuta si o timida cand dai interviuri, doar pe internet esti agresiva!

Corectură: Eu nu sunt absolut deloc agresivă nici pe internet cu oamenii care formulează o părere pe un ton calm și normal, și o comunică politicos. Am doar o alergie la obrăznicie și la impresia preconcepută a unor idioți și idioate că te faci remarcat dacă provoci, dacă insulți și dacă insiști.  Văd instant diferența între facerea pe interesantul și personalitatea realmente interesantă, iar făcătorii pe interesanții mă scot magistral din sărite. De fapt, vreo 3000 și ceva din ei sunt momentan blocați pentru că altfel nu pricepeau că nu ne dorim interacțiune.

Sunt o finuță cu finuții, sunt delicată cu delicații și sunt decentă cu decenții. Prea puțin mă interesează să ofer toate astea rahaților ambulanți care abia așteaptă să profite obscen de aceste calități, pe unde le văd. Și pot deveni Satana în persoană, acolo unde văd rea credință și rele intenții. Cum scria și pe penisul lui Terente: Fut bine și apăsat la cioc.

Dar dacă tu nu izbutești să observi această mică diferență între a fi agresiv pur și simplu și a fi agresiv CU JEGURILE CARE O CER ȘI CU NIMENI ALTCINEVA,  nu întrunești punctajul necesar pentru a te califica la atenție.

Știu că lumea face mișto de horoscop, dar zodia mea, Săgetătorul, e descrisă drept jumătate om și jumătate cal. Omul e partea rațională, intelectuală, înclinată spre studiu, educație, cultură. Calul e partea sălbatică și necontrolată, care nu suportă să-i plimbi balega pe la nas. Unicul mod al calului de a răspunde la provocări e să te calce în copite până înveți să pui problema.

Dar cică suntem buni la pat.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger