De ziua mamei

Mama s-a născut în ziua de după Ceaușescu. Pe când eram copii, eu și fratele meu aveam câteva glume legate de asta.

E primul an când ziua ei vine, dar ea nu mai e aici. Oricum, după divorț, a renunțat să și-o mai sărbătorească, cu o retorică din aceea, ”am mai îmbătrânit un an, ce am de sărbătorit?”

Și asta m-a făcut pe mine ca, în fiecare an, de ziua mea, să-mi fac eu mie un cadou superb, un parfum, un fond de ten, o carte, o paletă îndelung dorită, obligatoriu scumpe, și să mă sărbătoresc cu lozinca ”Am mai trăit un an, cu bune și rele, am mai crescut și am mai evoluat, mă bucur de viața pe care am trăit-o până acum și aștept cu nerăbdare ziua de mâine.”

E amuzant cum mi-am construit mare parte din viață cu un scop nedeclarat de a fi exact inversul mamei. Cum am trecut de la o mare dragoste filială – când eram fetiță mică, economiseam bani să-i cumpăr cadouri, chit că nu îmi dădea bani de buzunar – la frustrare, pentru că nu vedea nimic din eforturile mele, și mă comenta nonstop. Mama era trollul rus de dinainte să se fi înființat fabrica de trolli ruși. Avea un talent să te demoralizeze și să te facă să suferi ca nimeni altcineva. Și după ce mi-am dat seama că frustrările nu fac decât să întrețină o stare de perpetuă negativitate și toxicitate, am retras ambasadele și am tot stat în Războiul Rece, cum am descris aici.

Dar, pentru că vreau să mă vindec de această relație profund disfuncțională, voi face un exercițiu recomandat de terapeut: în intenția de a face pace cu ea în sufletul meu, îi voi enumera calitățile. Nu pe cele pe care le-a exersat asupra mea – ok, hai și pe acelea: dacă o descoperea Putin la timp, ar fi fost team leader în Sankt Petersburg, la ferma de trolli. Ci pe cele pe care le avea, independent de relația noastră reciproc îngrozitoare.

A fost o femeie foarte inteligentă. Inteligentă, cultă, citită. Lectura era pasiunea ei. Acasă, am o bibliotecă cât un perete întreg, moștenită de la ea. Am început să citesc de mic copil pentru că eram înconjurată de cărți și pentru că mă refugiam în universuri imaginare de brutalitatea universului real.

A fost o femeie frumoasă. Eu semăn mai degrabă cu taică-miu, sunt frumoasă cu mult, mult ajutor din partea cosmeticii, dar mama chiar era frumoasă. Chit că s-a neglijat și la 40 de ani pierduse deja mare parte din această calitate. Din nou, asta m-a motivat să fac tot posibilul să-mi conserv și să-mi îmbunătățesc aspectul fizic.

A fost ambițioasă. A urcat destul de mult în ierarhia Întreprinderii de Subansamble Auto din Sf. Gheorghe. Ce o bloca, desigur, era condiția de femeie într-o Românie misogină și discriminatorie. Și își aducea acasă frustrările și le răzbuna pe țapul ispășitor. Care eram eu. Asta m-a și făcut să nu vreau să am copii. Îmi ies bube numai la gândul că aș putea perpetua o astfel de traumă. Dar da, la muncă a avut autoritate și salariu bun – până în momentul în care Subansamble Auto a început să disponibilizeze personal, și de la un punct încolo, în cădere liberă, au disponibilizat-o și pe ea. Și probabil că asta a fost o tragedie la fel de mare precum divorțul, pentru că n-a mai găsit joburi la fel de p*zdoase ulterior.

Pe mine, experiențele astea m-au învățat să nu mă investesc prea mult în relații care nu merită – și din cum se purta taică-miu cu ea, mie la 4 ani îmi era clar că nu merită. Îmi ziceam că eu m-aș despărți de unul ca ăsta mâine. Insist: aveam 4 ani. Și să nu mă investesc prea mult în joburi care nu merită. Îmi e atât de ușor să plec pentru că am avut un exemplu în copilărie care să-mi arate cât de mult pierzi cramponându-te de ceea ce nu merită.

Practic, cele mai valoroase lecții de viață le-am primit tot de la maică-mea, chiar dacă sub formă de ”așa nu”. Dacă nu asistam la relația ei cu taică-miu, poate azi atârnam și eu de un gicu indiferent, cerșindu-i iubirea inexistentă. Dacă nu asistam la cum deriva autoritate strict din rahatul ăla de job, îmi făceam și eu titlu de fală din funcția cutare în businessul cutare. Așa, tot ce afișez public e Lorena Lupu, influencerul. Pot veni și pleca în orice companie privată – Lorena Lupu, influencerul e ceva creat de mine și nu-mi poate lua nimeni. Dacă nu asistam la blocajul ei în trecut, când mi se văicărea tot de comportamentul lui taică-miu din timpul căsătorie, deși trecuseră 25 de ani de la divorț – poate mă blocam și eu în regretul vreunui p*lărău.

Așa, m-a învățat să țin atenția concentrată pe prezent. Că dacă nu, uite cum îți irosești viața văicărindu-te.

Și m-a mai învățat un lucru, tot prin puterea exemplului personal: dacă nu ai urmă de mămicie în tine, e perfect în regulă să nu faci copii. În loc să aduci pe lume ființe care nu au cerut să se nască, să le pedepsești nonstop că există și să te plângi în stânga și în dreapta cât e de greu să fii mamă.

Și lipsa ei de sprijin m-a învățat să mă descurc. Când nu ai plasă de siguranță, nu ai timp de ezitări și de stai să vedem. Sari și aterizezi în picioare, sau mori.

Cum se vede, am aterizat în picioare. Poate că nu învățam asta, dacă aveam alături pe cineva mai grijuliu și mai iubitor.

Realitatea e că nepăsarea ei m-a ajutat să-mi formez calitățile de care sunt cea mai mândră. Și da, în virtutea acestei revelații, pot începe să fac pace cu toate amintirile.

Mulțumesc.

***

Îți place să citești aceste articole? Poți ajuta în mod direct la scrierea lor. Iată cum.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.