Un mesaj pentru practicanţii umorului arţăgos

Toţi l-am întâlnit sau am întâlnit-o ocazional în viaţă. Se ia de tine ca idiotul de sat, şi începe să te frece la icre “în glumă”.
E un gen de umor pe care nu-l gust şi nu-l înţeleg, dar îl tot văd practicat şi de bărbaţi, şi de femei, de aceea, pot accepta informaţia că există pe lume, ba chiar pot încăpea de el, atâta timp cât nu mă vizează.

Când mă vizează, însă, răspund pe acelaşi ton şi cu aceeaşi intenţie, dintr-un motiv simplu: bătaia în public ar fi un lucru lipsit de eleganţă. Şi pentru că n-am chef să-mi murdăresc poşeta de gelul fixativ al nimănui. Glumesc. Ba mi-aş murdări-o.

Ce e amuzant de fiecare dată, însă, e că, în clipa în care sunt confruntaţi cu propriul lor umor arţăgos, toţi glumeţii se supără fleaşcă şi încep să se isterizeze.
La care eu rămân mereu vag surprinsă.
De ce, dacă nu suporţi să fii futut în gură, te bagi la futut în gură? Nu ţi-e clar că volens – nolens te expui plăţii cu aceeaşi monedă?

De aceea sunt eu mereu politicoasă cu oamenii (mai puţin cu cei care-s ţărani primii). Pentru că ştiu că nu-mi place umorul arţăgos, ştiu că m-ar irita să-l primesc, ştiu că îmi inspiră poftă de sânge şi ce mie nu-mi place, altuia nu-i fac.
Din reacţiile ubersensibile pe care le au când sunt ţinte, nu autori, ne e foarte clar că nici practicanţilor umorului arţăgos nu le place umorul arţăgos.

Şi atunci, de ce-l practicaţi?
Şi de ce, până la urmă, vă crizaţi şi vă supăraţi tot voi?

Fie e pentru că umorul arţăgos era neamuzant de la bun început (dacă tu-mi zici pizda mă-tii în glumă, iar eu îţi răspund ba a mă-tii, şi tu te crizezi, e semn că nici pizda mă-tii iniţial nu era funny), sau nu era umor de la bun început (dacă tu te ofensezi la răspuns, e semn că era cazul să iau şi eu întru ofensă atacul iniţial.)

Ca să rezumăm: eşti genul care ţipă viol de cum se uită cineva mai împungaci la tine? Nu mai practica arţagul ca formă de umor.
Sau dacă-l practici, antrenează-ţi anusul cu ardei iuţi din timp.
Nu merge să fii şi “special snowflake”, şi gigi tărăboi, doi în unu. Sau poate îţi merge în general, dar nu îţi merge cu mine. Îmi pare rău, dar în continuare nu mă interesează să răspund la gluma inteligentă “mă-ta-i curvă” cu o contra-glumă mai sofisticată decât “Dar măcar n-o face pe bonuri de masă, ca mă-ta”. Nu de alta, dar dacă ăsta e genul tău de umor, nu meriţi unul mai bun la schimb.

“Dar umorul tău, Loreno, nu e unul arţăgos.”
Da, în mod natural nu e. Mie îmi place chill, zen, cu unicorni roz în zare şi un vin bun în pahar. În schimb, când tu te zborşeşti la mine “hazliu”, o să mă zborşesc şi eu la tine “hazliu”. Şi dacă tu reuşeşti să râzi la zborşeala mea, meriţi să fac efortul să râd şi eu la a ta.
Şi nu, faptul că-i pui un emoticon zâmbăreţ la capăt nu o face mai amuzantă. Doar subliniază efortul.
Şi cum ştim cu toţii, efortul e antihaz.