da’ de unde ?! am vrut sa zic un d-asta ciumete gen dostoievski, da’ nu-mi veneau in cap decat eminescu si coelho. si plm, l-am ales si io p-ala mort 😆
tu vii în ringul de box fără mănuşi (argumente bine documentate şi bine gândite) şi după aia plângi ca o pizdă dacă o iei grav la mufă şi te vaieţi de tratament de căcat şamd.
io mă duc acolo echipată cu tot ce trebuie, special pentru bătaie. şi adeseori câştig. nu mereu, dar de cele mai multe ori. şi nu mă vaiet, pentru că ştiu de ce m-am dus.
păi, măi, problema cu tine chiar asta e, că tu NU pui semne de întrebare. tu ai o sumă de idei fixe tâmpite despre o sumă de chestii, îmi vii mie să-mi ţii peroraţii jenante, eu te desfiinţez şi tu urli. apoi io mă enervez de lipsa ta de logică şi de informaţii şi de modul în care abuzezi de timpul meu, te bag în origini şi îi transmit lui bleen s-o roage pe nevastă-ta să-ţi găsească ocupaţie. cam asta a fost schema, până acum.
pentru că tu ai stilul ăsta tipic oamenilor născuţi neinteligenţi, de a:
-emite o tâmpenie nesimţită, pe care o intitulezi pompos “părere contrară”
-ignora argumentele logice, pretinzând că nu se văd
-a bate câmpii în continuare, în aceeaşi direcţie
-când omul vede că îi ignori argumentele logice, se enervează, îţi dă la muie şi te bagă-n pizda mă-tii
-tu începi să schelălăi că te-a jignit.
bun, întrebarea mea e: de ce mai vii să ceri pulă pe-aici?
acum de exemplu. ce vrei de fapt? să nu te mai consider un prost? ba te consider, până începi să devii pertinent în răspunsuri şi coerent în argumentaţie. sau inuman, după cum îl acuzai tu pe nedormit, doar pentru că nici ăla nu tolerează bătaia de câmpi.
Postarea asta este artificială, este o mimare. Pentru că toţi ştim că băieţii postează scurt în timp ce fetelor le place să o înflorească, motiv care stă la baza atâtor nepotriviri de conversaţie între cei doi… :))
Bai ,are dreptate Lotus, unii in 2 minute termina tot ce au de spus.Ref titlu:eu traiesc,tu nu faci dacat sa existi.E bine zis,seamana cu originalul “cogito ergo sum” ,dar asta e si eu seman cu tine dar nu sunt TU.Ce inseamna sa traiesti?Uite o intrebare la care merita sa te gandesti.
si…. eminescu, sa spunem, traieste, prin opera lui ce-i drept, dar nu mai exista. 😀
pfooa, uite cine a fost prezent la ora aia de limba şi literatura română. 😀 😆
da’ de unde ?! am vrut sa zic un d-asta ciumete gen dostoievski, da’ nu-mi veneau in cap decat eminescu si coelho. si plm, l-am ales si io p-ala mort 😆
el a venit si mi-a spus
viata
e o absenta
intre doua
inexistente
eu
am zambit pana cand
am izbucnit in plans
N. Stanescu
Geaba existi daca nu traiesti.
Geaba traiesti daca nu traiesti bine.
Sui pe masă, îți arăt eu cum se face.
Geaba trăieşti bine dacă nu trăieşti foarte bine.
Geaba trăieşti foarte bine dacă nu trăieşti excepţional.
Şamd.
Si degeaba traiesti exceptional daca nu iti dai seama de diferentele astea. Si daca nu l-ai votat pe Basescu.
Asta nu e de pe Ride the Lightning?
acest comment aduce cu un spam. nu publicăm spamuri. administraţia
frate, nu mai daţi comenturi alcătuite din link la voi. pizda mă-sii, înţeleg că toţi vrem traficul fratelui nostru, dar nici aşa.
Eu trăiesc; tu nu faci decât să exişti.
dacă faptul că freci pula pe bloguri la muncă, de rişti dat afară, iar nevastă-ta te urăşte din rărunchi se numeşte trăit, da, trăieşti.
Dacă activitatea de bază este să “fuţi tot ce mişcă”, atunci vei ajunge stăpânul lumii. Doar că lumea va fi una de sclavi.
dar văd că ţie îţi place futut, de-aia vii şi mă provoci.
Honi soit qui mal y pense.
Dacă mie îmi place să fiu violat în această unitate, atunci se poate spune că altora le place să fie violaţi pe la cîrciuma lui Mantzy.
e o diferenţă!
tu vii în ringul de box fără mănuşi (argumente bine documentate şi bine gândite) şi după aia plângi ca o pizdă dacă o iei grav la mufă şi te vaieţi de tratament de căcat şamd.
io mă duc acolo echipată cu tot ce trebuie, special pentru bătaie. şi adeseori câştig. nu mereu, dar de cele mai multe ori. şi nu mă vaiet, pentru că ştiu de ce m-am dus.
Da. E o diferenţă. Eu nu sunt niciodată complet sigur pe argumentele mele. Din principiu, că tot e în discuţie publică faza asta cu principiile.
nu, nu eşti sigur de argumentele tale pentru că nu ai obiceiul de a verifica informaţii înainte să le arunci în dialog.
în schimb, eşti sigur pe faptul că, oricâte tâmpenii ai debita, ai merita temenele. şi asta e partea cea mai iritantă a dialogului cu tine.
Orice definiţie trebuie să reziste unui semn de întrebare.
păi, măi, problema cu tine chiar asta e, că tu NU pui semne de întrebare. tu ai o sumă de idei fixe tâmpite despre o sumă de chestii, îmi vii mie să-mi ţii peroraţii jenante, eu te desfiinţez şi tu urli. apoi io mă enervez de lipsa ta de logică şi de informaţii şi de modul în care abuzezi de timpul meu, te bag în origini şi îi transmit lui bleen s-o roage pe nevastă-ta să-ţi găsească ocupaţie. cam asta a fost schema, până acum.
Temenele nu merită niciun om.
Nu ai tu puterea să mă desfiinţezi. Tot ceea ce faci este să ataci la persoană şi să ignori păreri contrare.
păi vezi măi de ce îţi dau tone de muie?
pentru că tu ai stilul ăsta tipic oamenilor născuţi neinteligenţi, de a:
-emite o tâmpenie nesimţită, pe care o intitulezi pompos “părere contrară”
-ignora argumentele logice, pretinzând că nu se văd
-a bate câmpii în continuare, în aceeaşi direcţie
-când omul vede că îi ignori argumentele logice, se enervează, îţi dă la muie şi te bagă-n pizda mă-tii
-tu începi să schelălăi că te-a jignit.
bun, întrebarea mea e: de ce mai vii să ceri pulă pe-aici?
acum de exemplu. ce vrei de fapt? să nu te mai consider un prost? ba te consider, până începi să devii pertinent în răspunsuri şi coerent în argumentaţie. sau inuman, după cum îl acuzai tu pe nedormit, doar pentru că nici ăla nu tolerează bătaia de câmpi.
Adieu.
Postarea asta este artificială, este o mimare. Pentru că toţi ştim că băieţii postează scurt în timp ce fetelor le place să o înflorească, motiv care stă la baza atâtor nepotriviri de conversaţie între cei doi… :))
nu, chiar nu aveam chef de floricele.
ok, atunci îmi schimb nickul, dar rămân la părerea că bărbaţii
presteazăpostează de obicei mai scurt… 🙂Chestia cu “Eu trăiesc” o zici tu, sau e dintr-un rol? 😀
eu îmi trăiesc toate rolurile. şi viaţa proprie, bonus.
unele roluri obiecteaza: te traiesc ele pe tine.
Bai ,are dreptate Lotus, unii in 2 minute termina tot ce au de spus.Ref titlu:eu traiesc,tu nu faci dacat sa existi.E bine zis,seamana cu originalul “cogito ergo sum” ,dar asta e si eu seman cu tine dar nu sunt TU.Ce inseamna sa traiesti?Uite o intrebare la care merita sa te gandesti.
vasile, nu-l fa trairist pe descartes, ca-ti trimite un legion de sofisme pe cap.:)
ce te face sa crezi ca restul lumii nu traieste?
am zis io ceva de restul lumii? am zis “eu” şi “tu”, atât.
eu fac parte din restul lumii, deci sunt “tu” de pe partea cealalta 🙂
cine este tu? cititorul, comentatorul la modul generic, sau cine se simte?
păi dacă voiam să zic, ziceam din postare, nu? 😆
Foarte incantata sa dau peste oameni care traiesc…
Si ca o continuare la ce am zis am redescoperit un clip-youtube-Dirty Dancing – Time of my Life (Final Dance) – High Quality .O picatura de viatza,
ce ma amuz.
In timp ce altii isi irosesc trairile, eu imi savurez existenta.
(inspirat din Lao Tzu si Dōgen)
Perspectiva pulii:
Trăiești pentru că exist eu.
lasă, băiatu’! capu’ sus!
Deci exist. Ştiam Eu…
frumos, da’ pune şi tu paragrafe când scrii atât de mult. cruţă-mi ochii, aşa cum şi io îi cruţ pe ai tăi.