Poşta redacţiei 2: Iubitul meu vrea altceva

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Dragă Lorena,

din nou un bai sufletesc pentru care mă tem că deja cunosc leacul însă mi-ar plăcea să citesc și diagnoza ta înțeleaptă. 
De șase ani am același prieten cu care la începutul relației am făcut mai mult sau mai puțin un pact că nu vom trăi o viață boring și convențională, că nu ne vom căsători și nu vom face copii iar călătoritul și prelungirea la infinit a adolescenței și în general a vitalității să fie felul principal. Asta a funcționat destul de bine până acum un an jumate când la el s-au făcut observate multe nemulțumiri și episoade depresive care reveneau într-un interval mai mult sau mai puțin regulat. 
Cu multă răbdare și perseverență am reușit să aflu exact care e problema. Prietenul meu își dorește o evadare din rutină și în zona sexuală și are fantezii despre swing parties și threesomes etc. Deși nu judec astfel de lucruri și sunt ok cu whatever floats your boat, nu reciprochez sentimentul și mă simt perfect în bubbleul meu monogam în care, până de curând, totul mergea perfect. Dar aparent doar pentru mine. 
Am avut deja multe discuții pe tema asta și nu ajungem la nici o concluzie sau compromis. În dormitor evident că lucrurile au luat-o rău de tot la vale (orice inițiere e pedepsită cu un refuz, bănuiesc că asta e pedeapsa) și câteodată mă simt mai castă decât Maica Tereza într-o relație fiind. Which sucks, am 28 de ani și chef de viață și de o relație afectuoasă altfel what’s the point. 
Mersi, 
X.
***
Dragă X,
Stai să înţeleg. Iubitul tău refuză să facă dragoste cu tine pentru că nu vrei să participi la threesomes şi swinging?
Sis, sunt veşti urâte pe care omul e dator să ţi le dea, şi te rog frumos să nu tragi în pianist: bărbatul ăla s-a săturat de păsărica ta ca de mere acre. Şi partea cea mai tristă e că nu prea ai ce să faci, să schimbi asta.
Bărbaţii sunt fiinţe predominant sexuale. Întreabă o femeie cum e imaginea perfectă alături de iubi şi îţi va răspunde ceva de genul: noi, doi, fericiţi, într-o seară romantică în oraş sau pe plajă, sau whatever. Întreabă un bărbat cum e imaginea perfectă alături de iubi şi va fi o scenă de sex incendiar, dezlănţuit şi cu strigături.
Când un bărbat refuză sex, sis, it’s officially over.
Poate că te iubeşte ca pe o bună colegă de apartament, sau ca pe cea mai bună prietenă a lui, după o relaţie atât de lungă şi tumultuoasă. Dar când un bărbat refuză sex, it’s officially over.
Eu sunt omul tacticilor în viaţa profesională, şi dacă aş merge pe tactici, aş recomanda să începi să-l ignori sexual, să îl tratezi cu bunăvoinţă drăgălaşă, ca pe o mătuşă la care ţii, în timp ce legi o prietenie suspect de intensă şi conversaţii interminabile cu un BFF mascul de la muncă. Cheamă-l acasă cu diverse pretexte, ieşi cu el în oraş la vedere, acordă-i exces de atenţie lui BFF, şi enjoy spectacolul geloziei din ce în ce mai accentuate, al temerii că nu îl mai placi şi aşa mai departe.
Dar nu cred în tactici în dragoste şi iată de ce: pentru că la un moment dat, tot va trebui să drop the act, şi dacă dispare ameninţarea reprezentată de BFF, dispare şi ceea ce-l ambiţionează pe iubitul tău şi reveniţi în punctul de acum.
O dragoste care funcţionează perfect nu are nevoie de tactici, iar o dragoste care nu funcţionează decât cu tactici nu e dragoste.
Mai bine să privim realitatea situaţiei: sunteţi în punctul în care vreţi lucruri atât de diferite unul de la celălalt, încât nu prea există cale de mediere. Dacă el vrea sex cu tot oraşul, şi tu nu vrei alţi parteneri, ne e clar şi mie, şi ţie, că sunteţi în trenuri opuse, unul merge la Mangalia şi celălalt la Satu Mare.
Despărţiţi-vă prieteni. No hard feelings, viaţa merge înainte şi e în regulă ca doi oameni care s-au iubit la un moment dat să dezvolte nevoi atât de diferite, încât să nu mai poată avea un viitor împreună.

O să plângi, o să suferi, dar măcar nu te minţi şi nu te falsifici.

Sper că am fost utilă,

Lorena.

***

Dacă îţi place acest blog, ai avut vreodată intenţia să-l susţii dar ai tot amânat, acum ar fi un moment foarte bun.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

***

Fotografie:  Noelle Otto / Pexels
Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Valentin says:

    Sex cu tot orașul vrea. Și Caraibe. 🤣. Spune-i să-l fută în continuare. 🤣🤣🤣

  2. Iulian says:

    Ceasul ei ticăie mai tare decât al lui, el s-o fi prins că i se prezintă opțiuni mai multe. Faza cu prelungirea adolescenței – mișcare foarte greșită, în condițiile în care vrea și monogamie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger