Vacanţă la Roma

Salut!  Ostap Bender la aparat.

După aproximativ 25 de ani am revăzut Sibiul. Impropriu spus, fiindcă ultima dată am mers acolo pentru un control oftalmologic la doctoru’ ăla bun de la spitalul militar şi cu atropină în ochi vedeam doar siluete. Ca să râdă mai bine, ai mei m-au dus şi la grădina zoologică să ascult maimuţele.

Oraş frumos, construit de nemţi şi renovat de nemţi. Am înţeles în sfârşit de ce se simte toată lumea bine în Sibiu. Pentru că tuturor le este permis să vorbească căcaturi fără sens şi toate fetele au curu’ mare. N-ai cum să te simţi complexat indiferent de sex. Berea îi la fel ca peste tot.

Sighişoara. La fel, oraş frumuşel cu clădiri mişto construite de nemţi pe vremuri şi cu clădiri de căcat construite de români mai apoi. Oameni de treabă, veseli şi zâmbitori. Care vorbeau limbi străine. Ăia care vorbeau româneşte erau negri şi cereau bani.

Berea îi la fel ca peste tot.

Da’ locul unde voiam io să va duc îi ceva mai special. Blaj.

De unde a răsărit soarele românilor. Unde s-au adunat românii, mulţi ca cucuruzul brazilor, să pună de-o revoluţie. Unde a rostit Eminescu „ Te salut, Romă mică!” în timp ce se căca sub un tei.

Blaj, unde conducerea P.D.L. îţi încânta simţurile în fiecare an de paşti cu oi vii în centrul orăşelului şi cu iisusi în mărime naturală din gips şi sfinte fecioare din acelaşi gips. O splendoare.

Blaj, unde tineri năzdrăvani pun detergent în fântânile arteziene să umple centrul de spume, hahaha.

Blaj, unde spărgătorii sunt prinşi dimineaţă de poliţie la locul faptei, rupţi de beţi, lovind cu îndârjire în butoanele de la aparatele de poker şi „aprozar”. Unde spărgătorul de bancomat se întoarce după două ore să distrugă camera de luat vederi.      Unde singurul erou al revoluţiei din ’89 a căzut la datorie în papuci de casă şi cu bătătorul de covoare în mână.

Şi ce? Îi oraşul meu natal şi berea îi mai ieftină. Prietenii ştiu de ce.

Tarani din Blaj urmarind avionul.



Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Ostap Bender says:

    pentru ca toata lumea din zona face vin de casa.
    dupa doua kile baute acasa in oras numa te joci.

  2. Lorena Lupu says:

    acum depinde ce înţelege fiecare prin “joacă”. 😀 eu sunt pe masă de la primul pahar de vin şi sub masă de la al doilea.

  3. Ostap Bender says:

    da da, toate ziceti asa. uaaaai ce tare-i, nu inteleg cum pot bea barbatii asa ceva. mai toarna-mi unu.

  4. mihaela says:

    hmmm, vinul de Blaj suna bine :)Dar nici al de la Târgu Bujor nu-i rău, numa că oamenii aia de la Statiunea de Cercetari Viticole nu au bani de linie de imbuteliere, desi au fost medaliati la nspe mii de concursuri… La fel, desi berea de Arad era mai buna decat Timisoareana, fiindca apa e mai buna (cine se pricepe, stie ce zic), concernul care le-a preluat pe ambele a inchis fabrica din Arad, fiindca Timisoareana era mai cunoscuta, mai promovata, mai cu mot…

  5. Lorena Lupu says:

    Băi, deci io-s la muncă! Aveţi milă de aracan di sufletul meu şi nu mai vorbiţi de lucruri sfinte. 😀

  6. Marghioala says:

    Iarasi isi da asta’n petec ca’i de la tara?

  7. Ostap Bender says:

    da, ba! macar nu strig aolioooo cand vad o gaina si alerg cu fustele stranse la piept. si stiu sa umflu corect broaste.

  8. Marghioala says:

    Ostape, tu porti fuste, ma? Da’ ce’i acolo la Blaj, Amish County? Si broastele nu se umfla, fă. Se pupa. Eh, om de pămînt.

  9. dadatroll says:

    Si lailalti nule spui?

  10. coramica says:

    Fabrica de bere Neumarkt a fost preluata de Heineken, asa ca acum se face bere buna in orasul meu

  11. coramica says:

    Targu Mures, voiam sa spun

  12. Lorena Lupu says:

    ce-ai aicea, bar de negri? 😀

  13. Ostap Bender says:

    coramica, tu iesi in pauza sau in fereastra in curtea scolii si stai sprijinita de catalog cu un neumarkt in mana si un carpaț in aialalta?.

  14. coramica says:

    Vezi ca ma supar pe tine! Io nu fumez, in primul rand…si beau berea la terasa, in vacanta, dar rar si aia. Pana este pepsi, de ce sa schimb? Mai sus, Mihaela, parca, vorbea de bere. Atata tot! Iar Blajul…am avut colege de facultate acolo, erau releeee, asa ca nu vreau sa ma mai gandesc. Stiu ca e oras cultural, totusi, ma gandesc la Scoala Ardeleana si la mai multe.

  15. Petrov says:

    asa-i si la beius. banuiesc ca si’n blaj fura adolescentii cauciucuri de masini cu carucioru.

  16. thecreatrix says:

    la noi sunt mulţi ţigani.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: