Video-traume (bonus Newsflash întârziat)

Ba nu, începem cu Newsflashul întârziat:

– a apărut revista Maxim de februarie. Şi nu v-o zic neapărat pentru “Nouă săptămâni şi jumătate într-o singură zi”, articolul meu cu sugestii de Sf. Valentin născute dintr-o revedere a filmului în care Kim Basinger ne înfierbânta sângele cu neuitatul “You Can Leave Your Hat On”. Uite:

Din păcate, Sf. Valentin a trecut, şi acum nu aveţi decât să aplicaţi sugestiile respective de Sfântul Dragobăţ. Sau de Sfântul 21 februarie. Dar NU, nu de asta e interesant numărul de februarie ci:
-pentru pictorialul HOT, unde cea mai curnicovă jucătoare a tenisului contemporan ilustrează propoziţia “Ana are mere.”
-pentru un PRO şi CONTRA Valentine’s Day-ului, susţinut cu fermitate de mondenii Zeţa şi Bendeac (unul CONTRA, altul PRO, că doar sunt obişnuiţi să lupte în echipe opuse. 🙂
-pentru o analiză necruţătoare a Eurovision-ului, cu un gay-ometru întocmit obiectiv şi profesionist de Tom Wilson.
-pentru descoperirea reţetei succesului, varianta Dan Diaconescu, dezvăluită de el însuşi.
-pentru a asista cu uimire la renaşterea lui Mickey Rourke (ăl de mai sus) din propria cenuşă, ca un păsăroi Phoenix.
-pentru ghidul: “Cum să supravieţuieşti Apocalipsei”, foarte important mai ales azi, când aflăm din cinci în cinci zile de încă un sfârşit al lumii
-şi pentru multe alte motive, pe care vă las să le descoperiţi şi singuri, citind MAXIM de februarie.

Buooon, şi acum

Video-trauma săptămânii

Introducere: După cum se ştie, pe acest blog sâmbăta e dedicată sâmbetismelor muzicale. Cărora le purtăm sâmbetele deoarece a) ne-au enervat, b) ne-au plictisit, c) ne-au trezit z(s)âmbete ironice sau d) toate variantele precedente

Cuprins: Doar cei trecuţi de 25 de ani îşi aduc aminte de acerba competiţie dintre “Take That” şi “East 17”, cele mai “fierbinţi” boy bands ale muzicii britanice de la începutul anilor ’90. Cum se întâmplă de obicei, deşi East 17 erau mai complecşi, mai deschişi spre histrionism şi experiment (şi prin urmare, eu ţineam cu ei), p*zdele proaste ale vremii erau extaziate în mai mare măsură de cămăşile aerate şi de zâmbetele pe 16 mm ale celor de la Take That, cu toate că, dacă vedeai un videoclip al acestora, puteai să te culci liniştit că ai înţeles ideea discografiei acestei formaţii.

Şi totuşi, nu pe Take That am de gând să îi ofer spre râs şi voie bună domniilor voastre, ci unul din cele mai nereuşite experimente ale celor de la East 17:

Ăsta e un clip care vrea să ne arate că, spre deosebire de suavii “Take That”, “East 17” pot avea tupeu de borfaş, atitudine coioasă şi spirit de suburbie. Să nu uităm că songu’ a fost lansat în 1995, când rapperi ca Snoop Doggy Dogg, Notorious B. I. G., Busta Rhymes şi L. L. Cool J. spărseseră deja topurile.

Dacă băieţii ăia bruneţi erau credibili în ipostaza gagiului dur de cartier, pentru că îi ajutau feţele şi accentele, eu nu pot decât să mă tăvălesc de râs când aud un rap care se vrea murdar, rostit cu un accent britanic cuminte şi pieptănat cu cărare pe o parte. Râd, aşa cum râd şi de western-urile englezeşti. E de apreciat experimentul – dar nu ai cum să nu râzi dacă tocilarul clasei se crede “dirty nigga”. E ca şi cum un pahar de lapte s-ar da drept Jack Daniels. Iar comunicatul de sfârşit “Outside is raining but inside is wet”, care din gura lui L. L. Cool J. ar fi făcut toate femeile sănătoase din punct de vedere sexual să ude scaunul/canapeaua/fotoliul/whatever, în gura celor de la East şaptişpe ne spune doar că afară plouă, iar lor li s-a spart ţeava şi l-au inundat pe ăl’ de jos, ce nasol.

ÎNCHEIERE: Hai să nu fim “cool” cu tot dinadinsul. Să ne întindem doar cât ne permite plapuma.