Am tot văzut leapşa asta plimbându-se din blog în blog, răspândindu-se ca o boală contagioasă, dar până acum, m-a ferit Dumnezeu de ea. 😀 Poate că am uitat să îmi fac rugăciunea, căci uite, am primit-o, şi acum trebuie să stau, să bântui şi să dau sărciuri prin bloguri de gagici, că asta e leapşa, chiar dacă Almanahe o formulează în stilul ei enigmatic şi misterios, încât trebuie să şăzi şi să cujeţi, ca într-un final să înţelegi despre ce este vorba.
Nu, nu îmi voi lăuda prietenele. Voi denumi câteva bloguri muiereşti, fără să pretind că le pot epuiza pe toate, şi nu le voi cânta eu câte un imn de slavă, ci le voi lăsa să se laude singure. Voi da câte un citat care mi se pare că e scris cu talent, forţă sugestivă şi într-un cuvânt, îşi laudă autoarea mai bine decât ar putea să o facă un munte de adjective. Ordinea va fi aleatorie.
Femeia asta, vecină-mea, avea un bărbat bun de pus pe rană. O blîndeţe de om. Ca mai toţi oamenii de treabă, a murit nemeritat – la 45 de ani, de-un cancer la creier. Din femeia lui, care şi-aşa nu făcea prea multă umbră, a rămas un ţîr negru şi trist.
Sălbatica, ciufuta şi ciudata, am aflat după o vreme, iubeşte animalele. Cum nu mai are altă bucurie pe lume de cînd i-a murit omul drag, s-a apucat să hrănească pisicile amărîte pripăşite în spatele blocului. Care, desigur, cu mîncare de două-trei milioane pe lună şi apă proaspătă zilnic, în nişte ani de zile s-au înmulţit. Dar nu mult. S-au făcut, cred, din trei, şase sau şapte, cu tot cu un pui pîrlit şi fără un ochi. Nu c-ar fi făcut pui, nu, pur şi simplu au mai venit şi de prin alte părţi, că s-a dus vestea de condiţiile de la cantina noastră.
Într-o zi frumoasă, nişte inşi inteligenţi s-au hotărît să scape de şobolanii din subsolul blocului şi-au dat cu otravă. Nu doar în subsol, ci şi pe-afară, să fie, să nu lipsească. Nu ştiu cîţi şobolani au murit, dar pisici nu mai sînt. Acum femeia aia plînge aiurea, iar eu aştept să văd cîţi şobolani vor fi în subsol şi pe-afară în primăvara asta lipsită de pisici.
(Şi-ntre timp mă uit la poze cu boxerul meu mort prin 2001, la vîrsta de opt ani, fiindcă alţi inteligenţi dăduseră cu stricnină în jurul blocului.)
Sictir, bă. Sictir.
Zece amintiri despre toamnă
1. gutui pufoase (sub care puf se gaseste cel mai durabil si mai galben galben), care strepezesc dintii (si ce gust prafuit, linistit si tonic, de toamna)(si peltea :))
2. struguri (mai ales negri)(cea mai frumoasa forma de fruct)(si foarte frumoasa forma de frunza, ca doar nu intimplator a ajuns sa fie prima haina)
3. dovleci portocalii si albi (ca astea erau soiurile din gradina copilariei mele),
4. castane
5. si, sa nu rideti de mine, pasari care pleaca spre tarile calde.
6.Fum de la frunze arse. Fum mult si laptos prin care se vad raze de soare.
7. Ploaie, noroi, baltoace de ocolit.
Din pacate, daca e sa apelez la amintiri, insemana si :
8. teme date petnru 3 luni si facute in ultimele zile de vacanta (adica suflet care ma doare de 2 ori: o data ca stau si scriu pina ma doare mina, a doua oara pentru ca, teoretic, ma aflam in ultimele zile de vacanta… pe care astfel le iroseam)
9. rechizite noi (singura bucurie legata de scoala)
10. plecarea de la tara… tristetea uriasa: un an pe care trebuia sa-l astept, ca sa vina vacanta mare iar.
Pur si simplu… el
Primul lucru pe care l-am stiut despre el a fost ca e alergic. La tot felul de lucruri, dar ultima oara ii aparuse ceva alergie pe gat de la carat o scandura (?!?) si ne povestea asta cu multa verva, incat ne tineam de burta de-atata ras. Pe urma a venit vorba si de alergiile la polen si de “barna” (aka “nasul”) care ii curge mereu primavara si se umfla din cauza unor chestii din aer de care eu, una, nici nu-mi dau seama ca exista. Vorbea mult si alambicat, sarea de la una la alta, povestea si se povestea cu atata dezinvoltura, incat mi-a fost drag inca de-atunci, din prima zi, cand mi se parea prea slab, cu capul prea chel si gura prea mica.
Simpatic de tot mi-a devenit insa cand am mers intr-o zi la Jolie Ville, iar in zona cu frigidere eu m-am umplut de bube pe maini.
– Ioai, ce alergie misto ai! a exclamat cu o sinceritate care m-a dat gata. In multe feluri fusese descrisa alergia mea (unii isi intorceau capul, scarbiti, cand ma vedeau plina de bube – si nu-i condamn; altora le-a smuls tipete), dar “misto” nu-mi mai zisese nimeni ca este. Normal ca era misto pentru un alergic sa intalneasca un tovaras de suferinta [da’ las’ ca mergem noi la terapie:))], iar pentru mine a fost super tare sa primesc asa o reactie deschisa si pozitiva la bubele cu care de bine de rau ma resemnasem.
Când am zis că vreau să fiu varianta feminină a lui Eugene Hutz, toata lumea a intrat pe Google Images şi s-a crucit când a văzut că fata asta frumoasă vrea să fie un ţigan slăbănog cu dinţi de aur.
Dacă aş fi bărbat, aş urina pe clădiri litere, A-uri şi le-aş contura cu un cerc perfect de parcă aş avea unelte de geometrie, nu penis, în pantaloni.
Fată fiind, aş vrea să nomad-uiesc toată viaţa şi să fiu frumoasă toată viaţa. O, da! Să văd ceruri portocalii şi să călăresc cai sălbatici şi să le dau să mănânce jăratic. Să am două cozi negre şi lungi, fustă înflorată şi cizme grosolane. Să mă duc în faţa blocului lui Red şi să strig: “Domnişoarăăăă, aveţi chef să luăm trenul de miazănoapte către Oblivion ăla?”
Fată fiind, m-aş duce lângă casa bărbatului viselor mele şi i-aş cânta o melodie sub geam şi aş avea o chitară într-o carcasă de arme, exact invers decât făcea Banderas care avea arme într-o carcasă de chitară. Aş bate la geamul prinţului meu cu degetele îmbrăcate în aur şi metal.
Oare mă iubeşte? mă întreb şi eu.
Fresh
Cand eram mica sufeream de fascinatia caietelor noi, curate, mirosind a proaspat. De fiecare data vroiam sa incep fie un jurnal nou, fie un caiet nou cu teme la matematica, orice pretext gaseam numai pentru placerea inceputului, numai de dragul prospetimii si – gandesc eu acum! – din plictiseala. Din aceasta cauza nu mi-a mai ramas nici un jurnal din perioada respectiva (nici amintiri foarte multe!). Din aceasta cauza, nu puteam sa arat niciodata profesorului de matematica temele mele vechi – era ca si cum nu le-as fi facut vreodata. Din aceasta cauza, nu aveam deloc rabdare sa termin caietul vechi de dragul celui nou – cu coperti mai frumos colorate, cu stil de liniere mai bun, cu marime potrivita pe nevoile mele de moment… Ce mai! Caietul nou intodeauna era “the ONLY one”, “the best”! Senzatia asta mi-am amintit-o azi, intarziind asupra unui blog nou, aerisit, proaspat si reconfortant. De data asta nu cred ca ma voi plictisi asa repede. De fapt, de mai mult timp, am devenit constanta in alegeri si actiuni. Ca sa par inteleapta, as zice ca viata m-a invatat sa ma obisnuiesc cu oamenii din jurul meu si sa imi dau seama ca nu pot sa ii schimb ca pe caiete; si in plus, am descoperit ca e mai mare satisfactia daca duc lucrurile la bun sfarsit. Dar cum obiceiurile rele nu se desprind asa usor, mai am momente de abatere. Noul ma atrage inexorabil si tot ce pot sa fac de multe ori este doar sa imbrac vechiul in haine noi ca sa il suport.
Bătrâna doamnă cultură
Cultura e frivolă în ziua de azi. Nu a fost întotdeauna aşa. Ea s-a trezit într-o bună zi mai de dimineaţă ca de obicei şi a vrut să verifice dacă îi e dat să ajungă departe, aşa cum se spune.
S-a uitat spre pantofii ei, din piele de porc făcută să reziste la noroaiele şi bălţile cotidiene. Le-a analizat talpa turnată, ca de tanc sovietic, ce o ajutase până atunci să nu derapeze pe gheaţa dezinteresului general.
A continuat scanarea privindu-şi straiele cenuşii, regulamentare. Cândva din stofă de cea mai bună calitate, hainele astea păreau astăzi recuzita unui teatru de provincie. Arăta ca o dădacă englezoaică rămasă fără casă. Şi s-a întristat. Asta îi mai lipsea! De parcă nu îi ajungeau tristeţile ei metafizice!
Şi-a ridicat spre oglindă ochii ei mari de prim-balerină rusoaică, ochii ei frumoşi, ca de pe altă lume, cumva tragici, cumva fericiţi şi într-o fracţiune de secundă a hotărât că lucrurile nu mai pot continua aşa. Ceva trebuia să se schimbe.
Se va da cu vremurile, şi-a promis. Se va aduce la zi. Hotărât lucru -şi-a mai spus, privindu-se atent în oglindă- paloarea aia de indian cu hepatită nu mai putea trece drept nobleţe, ca pe vremuri. Acum se purta bronzul de solar. Erau la modă meşele blonde şi sclipiciul de coţofană.
În ziua aia a pus mâna pe maus, nu pe stilou, ca în fiece zi. A răscolit prin google, nu prin cartotecile bibliotecilor, aşa cum obişnuia. Şi a trimis anunţul. Online, nu cu poştalionul cum o tot făcuse.„Doamnă respectabilă, ofer seriozitate, virtute, însemnătate contra dram de receptivitate”.
“Din principiu, mă străduiesc să mă ţiu departe de trei lucruri – şi nu prea reuşesc. De spitale, de tribunale şi de circumstanţele străzii.
***
De spitale şi de tribunale, pentru că le ţiu fără îndoială drept ceea ce şi sunt: staţii de epurare ale mizeriei universale. Toată disperarea şi amărăciunea lumii sunt de găsit pe culoarele care rânjesc în infectele tonuri neutre şi calmante ale tencuielii antijeg.
Prea des, şi tot acolo, cruzimea şi lipsa de căpătâi, unde te-aştepţi mai puţin: la bară sau în sala de operaţii… juristul răspopit ce sunt nu vede diferenţa dintre cele două spaţii. Şi noi, în haine de cioclu şi ei, în saboţi albi, ar trebui să avem cinismul mecanicului auto: s-a stricat? o luăm de la capăt, cu alte piese.
Pe la jumătatea anului doi de Drept, mi se spulberaseră cu totul iluziile cu dinţi lungi ale justiţiei comerciale: mergers and acquisitions, très peu pour moi. Iar frecventarea asiduă a Curţii cu Juri, această sală de disecţie a juridicelor, mă lăsase în cumpănă strâmbă: cum să iau un caz – iată, ce rudenie lexicală! – pe care ştiu că nu-l pot apăra cumsecade? Şi unde se opreşte morala atunci când degetele tremură pe foaia de cec a onorariului?
Bullocks, rânjea domnişorul Alaric K. Tu penses trop, on voit bien que tu nous viens de loin. Şi nu, pluralul persoanei întâi nu mă convinsese de absolut nimic. De-altfel, într-o după-amiază de mai, în Jardin du Luxembourg, lucrurile astea nu au absolut nicio importanţă posibilă: oh, the lovely daffodils.
Zâmbet sibarit şi subţire, accent impecabil: dar casierele grăbite de pe malul iazului nu ştiau asta despre beizadeaua de pretoriu.“
Şi nu aveam cum să închei acest pomelnic
fără:
If/Dacă
… Ceausescu ar mai fi trait, astazi ar fi implinit 91 de ani.
Am 26 de ani, sunt casatorita si am trei plozi cu muci la nas, care se tin de fusta mea la sase dimineata, cand ma grabesc sa plec la munca, la Fabrica de Textile si Confectii Dunareana Giurgiu.
Ma flenduresc grabita prin fabrica cu un carut plin de batiste si camasi.
Pe la pranz, niste baieti simpatici de la Serviciile Secrete ma cauta, sa ma convinga sa spun cine si cat se fura din fabrica si ce colege de munca au mai facut avorturi in ultima perioada.
Seara, ascund in chiloti doi metri de diftina si cinci batiste si parasesc fabrica, grabita sa ajung acasa, la cei trei plozi, sa le sterg mucii de la nas.
In week-end, impreuna cu sotul meu, mergem sa bem o halba de bere la restaurantul “Patru Pietre” de pe soseaua Oinac.
De luni o luam de la capat. Copilul cel mare sta la coada, la Alimentara, eu fur batiste in chiloti, sotul lucreaza in schimbul treila I.C.M.U.G., iar colegele de munca se fut si avorteaza in draci, fara stirea Securitatii. Un var a fugit din tara, traversand Dunarea pe o camera de tractor.
Hai ma, ca era mai misto atunci, sa mor eu!
Asa ar fi aratat viata mea daca oamenii aia nu ar fi murit in ‘89.
Restul e istorie.
Pentru că, în mod ciudat, fomeile de până acum îşi dădeau leapşa doar una alteia, în loc să pună bărbaţii să le linkuiască şi să le promoveze, eu dau leapşa aşa: lui Dragoş, lui Serpent, lui Marian Coman şi unui băiat care în mod sigur va face o promovare dezinteresată, deci obiectivă: :P. Mă refer la Domnu’ Inginer. Hai, băieţi, ziceţi ce vă place!
Ce le-a fătat mintea
Foarte misto leapsa asta, sunt tare curioasa ce vor raspunde lepsuitii (mai ales ca pe doi dintre ei ii citesc constant).
Toţi patru sunt băieţi fini şi sensibili. Nu ştiu dacă vor avea timp de leapşă, dar sigur vor avea păreri demne de luat în serios.
Ştiu că nu sunt modestă de data asta, dar eram aproape sigură că o să pui şi o postare din creatrix.
Cum a zis Kate Winslet la oscaruri “acuma nu o sa fiu ipocrită si recunosc ca am pregătit un speech dinainte sa aflu ca am castigat”.
Gentle-lady-ness.
Mersi, Loren. It means a lot to me.
Olala, asta e leapsa de munca, nu gluma. 😀
Am notat, saptamana asta intr-o zi o sa raspund.
thecreatrix: să ştii că am omis o serie de bloguri minunate, dar am de scris şi nu mai stau să reeditez postarea. deci, aşa cum le-am omis pe ele, puteam foarte bine să îl omit şi pe al tău. 🙂
kingsnake: take your time, dear.
merci lorena de leapsa…cat de curand voi raspunde..
Multumiri pentru apreciere, stima si mindrie 🙂
Dar no: Un momentzel, ca sint putin greu de cap: E vorba sa…? Dau iama prin blogurile mele preferate si sa citez zicerile mele preferate? Ioi, ca greu îi… dar promit ca o iau in serios, ca imi place ideea.
In orice caz, pina la lamurirea pe deplin a cestiunii voi da o fuga la dentist. Stii, “la tine [tu, dentistul meu] pot sa stau si’un an/ cu ochii in tavan”. Si, ca sa nu fie numai stat, am sa si cujet pe linga toate cele.
PS Domnu’ Inginer e domnu’ Inginer, eu sint domnu’ Doctor. Pentru prieteni: Pinocchio, tout simple 😉
Dragoş: când poţi tu. nu e cu termen de predare.
Pinocchio: În original, leapşa era să specifici bloagele tale feminine preferate şi să spui de ce îţi plac. Eu ce era să zic? Vidal, că-i deşteaptă, Femeia Simplă, că-i deşteaptă, dar cu alte nuanţe, cutăreasca, că-i deşteaptă, dar altfel, ş. a. m. d.? Am preferat să le las pe ele să fie deştepte prin ceea ce spun. Deci, dacă îţi plăcea la literatură caracterizarea de personaje, le caracterizezi. Dacă preferi lucrurile care vorbesc de la sine, dai citat.
P. S. Vezi cum induci lumea în eroare?? Păi de ce blogul tău e Jurnalul Domnului Inginer, şi nu Jurnalul Domnului Inginer şi al Domnului Doftor? 😀
He he:-)
Şi totuşi, nu pot să nu remarc rata ridicată a reactivităţii masculine 😛
Putem si noi sa spun em care postari ne-au placut mai mult?
Eu o sa spun:
1.Lumea ca niste banane
2.Nu te-am atins niciodata
3.Dordordor (cea cu glazura de luna)
4.La lupta, osteni homofobi
5.Sex, adevaruri si casete video
6.Ati facut sex aseara?
7.Cul beton
8.Video- trauma cu Celine Dion
Bun, sunt mai multe, dar astea mi-au placut mult.
acum că le-am revăzut, mi-am amintit de împrejurările în care am scris-o pe fiecare dintre ele şi m-a apucat jalea. deşi preferatele mele sunt astea:
1. Ziua copilului părăsit
2.Aventurile lui Gregory Freeson – deşi produsul finit e încă în lucru
3. Ar fi putut să mă sărute, pur şi simplu
4. Eu, Hillsburry
5. Nevoia de dragoste naşte monştri
6. Teoria conspiraţiei universale
7. Cronică de film
8. Moartea freacă ridichea
9. Gogu Colaboratoru
10 Fantezie erotică
Esti tu draguta. Eu nu fac un top deocamdata, dar daca o sa fac, o sa fii printre preferinte
Eu tocmai mi l-am făcut.
Dar concediu cand iti iei? :)) Apropo, parca ajunsesem la sapte cu numataroarea concediului, da?
=))
mi-am luat. numai că drama vieţii mele e că eu mi iau concediu de la unii când am zece belele pe cap de la alţii. asta va scrie pe piatra mea funerară: “Aici zace Lorena Lupu, sclava societăţii”. 😀
Dupa indelungi scarpinari in cap si zile intregi de tras neuronul de maneca, iata ca reactivitatea s-a transformat si in activitate. 😀
A durat ceva, dar iata, am raspuns cu toata constiinciozitatea:
http://pinocchiomuc.blogspot.com/2009/03/alta-restanta-de-ce-rid.html