Raportul just dintre umilinţă şi demnitate

Această postare e scrisă în urma unui periplu al blogurilor, şi a amărăciunii cumplite care m-a cuprins în momentul în care mi-am dat seama, din nou, cât de mizerabil poate fi, uneori, raportul plătitor – executor de servicii în România noastră dodoloaţă.
Nu ştiu dacă îmi vine să plâng sau să urlu, când citesc lucruri cum ar fi ăsta, ăsta şi articolul sursă al celui de-al doilea, adică ăsta. Şi să le luăm pe căprării, pentru un plus de claritate.

1. în primul caz, un cititor mai mult decât agramat – a se vedea utilizarea verbului “şti(i)”, are tupeul de a se trage de brăcinari în public cu un editor. Dacă volumul ar fi fost prost, prost tradus, prost copertat sau alte asemenea lucruri, aş fi înţeles. Dar nu! Tovarăşul neica nimeni îşi permite să urle pentru că a auzit el din surse neoficiale acum un an – nota bene, am zis acum un an, când euro se învârtea senin în jur de 3.3 de lei noi – că volumul ar fi trebuit să apară la vreo 37.5 de roni, şi uite al naibii, acum a apărut la preţul de 50. Nu putem decât să îi recomandăm cumpărătorului scârţan:
1. să se ducă să zbiere la toate casele de schimb valutar din ţară, una câte una.
2. să cumpere, poate ceva mai ieftin, un cod de bune maniere, şi să studieze partea cu comunicarea oficială. Dacă numărul de mitocani pe metru pătrat în România ar fi fost ceva mai mic, i-aş fi cerut adresa şi i-aş fi oferit eu acest cadou, din diferenţa de preţ pe care o revendică. Dar din păcate, dacă aş sta să fac această ofertă tuturor urangutanilor autohtoni, aş da faliment într-o săptămână. Şi nu m-ar deranja să dau faliment, dacă rezultatele ar fi vizibile – dar tare mă tem că nu le-aş oferi decât o ocazie de cadou gratuit de 8 martie uite, nene, am mai scăpat de cheltuiala pentru soacră-mea.

2. Postările 2 şi 3 reprezintă un alt subiect dureros şi umilitor. Problema e următoarea: munca de traducător e atât de dificilă, de migăloasă, de complicată şi solicitantă, încât bătaia de joc a unor edituri din România faţă de câţiva din cei mai buni traducători e strigătoare la cer. Editurile urlă că au traducători proşti şi nepunctuali. Dar nu ştiu să le arate apreciere acelora – puţini – care oferă calitate. Îi pun pe drumuri, îi obligă la insistenţe telefonice interminabile, mailuială infinită, urlete, ameninţări, scandal. După câteva luni de muncă pe brânci, mai trebuie să efectuezi o a doua muncă pe brânci – cea de recuperator – pentru o sumă adeseori ridicolă.

Oricum, nu pot decât să răsuflu uşurată. Până acum îmi imaginasem că am faţă de proastă, şi din cauza asta am avut atâtea întârzieri la plăţi. Treaba bună este că, după ce mi-am creat o reputaţie de scandalagioaică, am împărţit lumea în două tabere: cei care ştiu că mă vor plăti la timp, deci mă iau aşa cum sunt, şi cei care se feresc de mine ca domnul drac de doamna tămâie. Lucru pe care îl recomand cu mult drag celorlalţi colegi traducători.
Ce preferaţi? O reputaţie de om numai bun de pus pe rană, şi multe creanţe pe la edituri, sau o reputaţie de scorpie-rapandulă-javră şi o situaţie financiară echilibrată?

Şi acum revin la tema postării – concluzia ambelor căprării. Vorba cântecului: “Shame on you if you fool me once / Shame on me if you fool me twice.” Trebuie să avem mare grijă cu cât ne vindem, cui ne vindem, şi câtă muie (pardon de expresie, dar e cea mai plastică) suntem dispuşi să luăm pentru un ban în plus.

Later edit: Cu un singur amendament, şi anume acela al coloanei vertebrale. În clipa în care tu ai întârziat predarea unei lucrări cu mai multe luni, e inadmisibil să pretinzi plata pe loc. Dacă tu ai întârziat, să zicem, trei luni cu manuscrisul, îi dai ăluia dreptul să întârzie trei luni cu viramentul. N’est-ce pas?

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. :)))))))

    dar tu de unde mă citeşti, oh, colţ al hărţii? că pătratul ăla care se laudă că oferă live feed cu toţi vizitatorii nu zice nimic de Satu Mare (sau Rather Roomy Rural Community 😀 ). zice în schimb: European Union arrived ___ minutes ago. Poate European Union e Satu Mare în viziunea lor. 😀

  2. Mihaela says:

    Ştiu că nu pic exact pe subiect, în sensul că am să mă refer la translatori, nu la traducători, dar faza mi s-a părut amuzantă, sper să vă placă şi vouă. Era prin ’99, eu proaspăt intrată în breasla jurnaliştilor, pică din ceruri o delegaţie de nemţi (microfisurile sunt de vină, că mi-au adus aminte de asta :))şi, evident, nimeni în redacţie nu ştia nemţeşte. Zic eu, timid, că “am făcut ceva germană la şcoală” şi gata, încalţ subiectul. La faţa locului, respir uşurată: Prefectura pusese la dispoziţie translator (egal persoană plătită din banii publici despre care se presupunea că este capabilă să facă traducere simultană!). Ne aşezăm noi la o masă şi dă-i discuţii. După zece minute de neînţelegeri (pentru cunoscători, fătuca traducea, de exemplu, Moglichkeit cu “mobilitate”), îi zic neamţului şef că mai bine încercăm fără translator, la care omul, drăguţ, o roagă pe fătucă să-i facă 20 de copii după harta unei viitoare investiţii, aşa, ca să n-o ofenseze, iar noi ne-am descurcat cu interviul. Eu, cu germana mea din liceu, el, cu eleganţa de a vorbi rar şi de a explica termenii compuşi. Zece ani mai târziu, eu ştiu ceva mai multă limbă germană, fata de la Prefectură, cu siguranţă, ceva mai puţină… Dar ghici cine are salariul mai mare :))

  3. Ba pici. Exact pe subiect. 😛

  4. ciri says:

    traducatorul este MAGICIANUL cuvintelor scrise intr-o limba neintzeleasa cititorului,pe care le transforma intr-o lucrare de valoare ,in care se gaseste si un pic din Fiinta acestuia.(parerea mea)

  5. mihaela says:

    Întotdeauna am considerat că termenul englezesc pentru “a traduce” – “to translate” – este mai apropiat de esenţa acţiunii în cauză. În sensul că,în opinia mea, o traducere bună asigură operei originale o trecere cât mai lină dintr-o limbă în alta. Sunt de acord că e nevoie, pe lângă o cunoaştere aprofundată, solidă şi bine structurată a ambelor limbi, de acel aşa numit simţ al limbii (nu vă gândiţi la prostii, am făcut-o eu :)), dar cred ca important este ca, pana la urma, sa nu se simta ca produsul final este o traducere. Să ai impresia, citind, că textul pe care-l vezi este originalul. Eu una, aş pune numele traducătorului la sfârşitul volumului, cu menţiunea “Pentru varianta în limba română, editura aduce mulţumiri dlui/dnei…”. Ce ziceţi?

  6. mihaela says:

    Lorena, pe undeva, pe drum, mi s-au pierdut diacriticele 🙂 Îmi cer scuze…

  7. nu ai de ce să îţi ceri scuze, nu sunt genul de om fixist care să-i forţeze pe alţii să scrie cu diacritice, vrei-nu-vrei-bea-grigore-aghiazmă. şi da, ai dreptate, un bun traducător trebuie să fie şi un bun scriitor, aşa este.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger