Securista
Această postare este un comentariu al unei doamne care semnează X-uleasca. Şi care a reuşit să mă înduioşeze şi să mă facă să râd...
E ceva nespus de ipocrit în manifestările persoanelor publice care au numai de câştigat din social media, dar înfierează cu duşmănie social media. A...
Din lipsă de subiecte, televiziunile fugăresc elevi ieşiţi de la Evaluarea Naţională, să-i întrebe cum a fost. Unii sunt fericiţi, alţii mai puţin. Şi...
E un paradox: ador spiritul nordic. Literatura excelentă. Filmele magnifice. Umorul negru și usturător. Spiritul liber, fără adunătura de boi clocotind a ură care...
Ieri, răbdarea mi-a fost pusă la grea încercare. Pentru că un număr mare de idioţi (suficient de mare încât să-mi ocupe o bună parte...
Ieri, o postare s-a viralizat în social media. Editorul – şef al revistei Elle, Roxana Voloşeniuc, mergea cu trenul, cu copilul în braţe, când...
Text și foto de Mihaela Dunga. Am decis să merg la Cernobîl când soțul meu Nikky mi-a spus că este una dintre puţinele mari...
Ieri, primul marş LGBT dintr-o localitate românească diferită de Bucureşti a avut loc la Cluj – Napoca. E de menţionat că mă aşteptam să...
O ştiţi toţi pe asta. Pe vremea mea, tot ce zbura se mânca şi toate găurile aveau păr. Pe vremea mea, salariul era mare...
Sh*t They Say