Securista

Această postare este un comentariu al unei doamne care semnează X-uleasca. Şi care a reuşit să mă înduioşeze şi să mă facă să râd în acelaşi timp.

Poate mai fac și alții așa: eu exersez în sinea mea replici tăioase ca răspuns la potențiale agresiuni verbale, pentru că aproape toată viața am suferit de ”l’esprit de l’escalier” și-mi venea inspirația prea târziu.
Până într-o zi de vară, anul trecut. Parcare. Bancă. Ora 8 jumătate dimineața. Un domn de vârsta a treia întreabă când deschide banca. La 9. Dar nu știu o pensiune pe acolo? Îi spun. Face o remarcă libidinoasă. ”Hai, dom’ne, lasă-mă-n pace!”, mă prind eu tardiv. [Sunt grasă, am fundul mare, e important în povestire.]
Urlă după mine ”Securisto!” Parcarea plină de lume. Mă-ntorc. ”Ce-ai zis, mă?” ”Securisto, că ai curu’ mare, da’ ești bună!”
Fabuloasă satisfacție să-i strig înapoi, peste umăr: Sigur că am curu’ mare, spre deosebire de p*la ta!”
A plătit toate instanțele când o atare agresiune verbală mă lăsa incapabilă să vorbesc, pironită locului, plină de scârbă.