Împărăția fricii

Citeam eu știrea aceea terifiantă de ieri: o fetiță de zece ani de pe stradă a fost răpită, violată și bătută de doi giboni, în timp ce trecătorii se promenau liniștiți pe acolo, ca și cum nimic nu se întâmpla.

Să fi fost din nepăsare?

Am tot avut colegi și prieteni moldoveni (da, băi, sunteți moldoveni, n-o mai dați la întors), și erau printre cei mai miloși și natural empatici oameni pe care-i cunosc. Era bizar cum toți acești moldoveni treceau pe lângă doi bărbați care bruscau fizic și înhățau un copil și nu făceau nimic.

Nu, nu cred că era nepăsare. Betul meu merge pe cu totul altceva.
Și anume, pe groază.

În orașele mici, tu îi știi pe toți și toți te știu pe tine. Și chiar dacă, să zicem, X nu te știe pe tine, știe pe cineva care te știe. În orașele mici, nu sunt simpli trecători ci Ion de pe Strada Zorilor, Zambilica lui nea Costel de la Gară, Geta bufetista și tot așa.

Și tocmai din cauza aceasta, toată lumea îi știe pe interlopii locali și nimeni nu îndrăznește să se bage în ce fac aceștia pe pe stradă. Pentru că, chiar dacă interlopii locali nu sunt destul de curioși în prezent încât să-i intereseze cine rahat ești tu, pot deveni. Și te pot găsi ușor, îți pot face casa praf și pulbere, ba chiar următoarele victime pe listă sunt propriii tăi copii.

Posibil și copila asta a fost abuzată în acest mod pentru că aveau o răfuială de acest gen cu părinții ei.

Adevăratul vinovat?
PSD și toate legile lor care au dezincriminat infracționalitatea în toate modurile posibile, doar-doar își pot ține marii hoți liberi.

Legile acestea au dat apă la moară și benzină în rezervor tuturor ticăloșilor mici și mijlocii de la oraș și sat, în așa fel, încât este de o mie de ori mai salutar și rentabil în România de azi să furi și să dai în cap, decât să muncești cinstit. Când muncești cinstit, e perpetuu ANAF-ul cu sula pe tine, să mai recalculeze niște impozite pe 2000 toamna și să identifice încă o datorie pe baza câte unei legi de care n-a auzit nici dracu. Dar furtul și escrocheria nu se impozitează, deci, un deranj în minus.

Apoi, să nu uităm un alt fenomen. Toți oamenii sănătoși și voinici din toate aceste orășele sunt la muncă în străinătate. Ce mai găsești la fața locului, în afară de infractori? Bătrâni, copii, asistați social de diverse tipuri și sinecuriști. Oameni pe care viața i-a înfrânt deja, sau care sunt încă prea mici să se poată apăra. Vis, din punct de vedere al oricărui nemernic pus pe orice fel de activitate ilegală.

De ce nu a dus nimeni copilul la poliție, și a devenit o sarcină pentru medicii de la spital?

Pentru că a fi “sifon” te expune la fel de mult urii şi răzbunării interlopilor, ca a-i deranja când vrea muşchiul lor să violeze un copil de zece ani. Oamenilor le e, pur şi simplu, groază. Nu au arme împotriva acestor indivizi şi caută, pur şi simplu, să megocieze paguba cea mai mică.

Ca să nu excludem posibilitatea ca şi poliţia să fie în cârdăşie cu interlopii. S-a văzut în multe locuri.

E un mod absolut sinistru de a trăi?
Da, este.
Mai bine pleci învârtindu-te spre orice colţişor de univers unde poţi trăi liniştit?
Fuck, yeah.
Şi când vezi ce oferă alte state cetăţenilor lor, în termeni de siguranţă şi apărare, te apucă un surplus de spume pe muiştii ăştia care fac din statutul de infractor cel mai protejat statut din această ţară?
FUCK, YEAH.

*

Iar legat de cele două gunoaie, singura pedeapsă corectă mi s-ar părea cea capitală. Ne e clar tuturor că doi indivizi care au fost în stare să bată şi să violeze un copil de zece ani nu vor deveni niciodată elemente utile şi responsabile ale societăţii. Că în libertate nu vor face decât abuz de forţa lor fizică, iar în închisoare, vor consuma resurse care ar merge mai degrabă investite în case de copii şi aziluri de bătrâni.
Viaţa lor e un potenţial pericol public, în cel mai rău caz, şi o pagubă fără sens, în cel mai bun.
Noi, proştii productivi, trebuie să muncim pentru trei mese pe zi. După impozit, e posibil să rămână doar două. Şi alea la dietă.
Dar dacă hăcuieşti oameni pe stradă, ai trei mese pe zi asigurate fără să mişti un deget.
Pe scurt, România.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Unu says:

    Alooo ! Tanti Lorena Braila unde sa întâmplat incidentul nu-i in moldova din care știu eu ! Braila aparține de Muntenia și nu este un oraș mic ci este destul de mare ; ceea ce s a întâmplat acolo tine de indiferenta romanilor ; ce sa întâmplat in Braila se putea întâmpla f bine și in București ; asta e

  2. Unu says:

    Iar acele clanuri de infractori sunt ținute in spate de cu totul alte instituții decât credeti dv nu de PSD ; nu uitați ca in țara asta din prostituție se produc anual cam 5 miliarde rețineți miliarde de euro ; unde împart acele clanuri acei bani las la latitudinea dv sa va Imaginați ca sunteți femeie deșteaptă ! Succese și deschideți bine ochii pt ca sunteți câteodată cam naiva și induceți in eroare și pe alții !

  3. Radu says:

    Eu sunt de acord ca cei doi merita mai rau decat moartea, inclusiv din motive eugenice, dar realist suntem in UE; in schimb ii putem castra chimic.
    Dar certitudinea pedepsei e mult mai importanta decat pedeapsa in sine in a descuraja infractiunile.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger