Îmi scriu oamenii pe poşta redacţiei. Mulţi ştiu exact unde greşesc, dar au nevoie de adevărul spus rece şi la obiect, şi de un duş auriu de afară, să se adune şi să ia decizia corectă. Modul prin care funcţionează impecabil treaba asta este ANONIMATUL.
În secunda în care aceşti oameni îmi spun tor ce au pe suflet, ştiind că nu le voi da în vileag identitatea, ei îmi acordă încrederea lor, iar eu am grijă s-o menajez şi să-i menajez. Exceptând două – trei persoane care s-au dezvăluit singure în secţiunea de comentarii, restul au rămas anonimi all over. Am menajat inclusiv identitatea şi încrederea unei scorpii psihopate care ajunsese să mă frece la cap cu zeci de mailuri. Am băgat-o în toţi morţii mă-sii, public şi privat, dar nu am scris nicăieri: ştiţi lume, asta e oligofrena care mi-a scris acest creierism galopant în poşta redacţiei.
E un act de confesiune şi de intimitate, iar în cazul meu REGULA CONFIDENŢIALITĂŢII e non-negociabilă.
Spun asta pentru că, mai ales când apare câte un mail cu peripeţiile sexuale ale unei dudui, hopa în comentarii şi masculi care cer contactele ei. Zici că-s câini care au adulmecat căţea în călduri şi dau din coadă.
Mnope.
Pentru o femeie care nu te cunoaşte şi nu ştie de ce e cazul să fie interesată de tine, atenţia ta, mai ales sexuală, constituie intruziune şi deranj,
O repet pe asta, să fiu sigură că se înregistrează.
Pentru o femeie care nu te cunoaşte şi nu ştie de ce e cazul să fie interesată de tine, atenţia ta, mai ales sexuală, constituie intruziune şi deranj,
Faptul că eu, un om în care am încredere, le fac un duş rece, la solicitarea lor, nu implică CĂ TU, GIGEL DE PE NET, POŢI FACE ACELAŞI LUCRU.
Mbun, dar,strict de dragul unui exerciţiu de imaginaţie, să presupunem că eu mă înham la munca asta de secretară neplătită (lol, nu!): îi scriu înapoi cutăreascăi, salut, uite, gigel din secţiunea de comentarii, uite profilul lui, uite ce piesă de mascul, a citit mailul tău şi zice că vrea să-ţi ofere amor latino con mucho calor.
Să zicem că cutăreasca nu-mi răspunde previzibilul: “Ăăhm, dragă Lorena, eu ţi-am scris să mă descarc sufleteşte de tâmpenia asta abisală, nu să îmi declar statutul oficial de cu**a proastă a internetului”, deşi există un 70% şanse.
Să zicem că îmi răspunde: “Sure, gigel nu arată rău, set us up”.
Punctez, nu aş face gratuit genul ăsta de muncă, pentru că nu-s peţitoarea voastră şi nici asistenta voastră personală. Dar, presupunând că l-aş face.
Te conectez cu ixuleasca.
1. Nu ştii dacă va fi atrasă de tine,şi nu ştii dacă tu vei fi atras de ea.
Ştiţi de ce unii gigei pot fi măgari, iar gagicile staaau ca mielul la tăiere? Aşa cum şi unele gigele pot fi infinit de ţărănci şi de enervante, iar bărbaţii lor nu pleacă nicăieri?
Pentru că persoana cealaltă e amorezată. E o combinaţie de atracţie, dorinţă şi chimie sexuală care îţi închide toate reflexele sănătoase de autoapărare şi te face să atârni după câte cineva în cel mai patetic şi jalnic ,mod, indiferent de modul în care te tratează.
Numai că – numai că – această dinamică există între ăia doi. Între ei doi şi atât. Nu ai nici o garanţie că Ixuleasca te va plăcea la modul în care l-a plăcut pe Gigel, ba chiar jetonul meu e pe NU. Pentru că, după ce se ard în acest mod odată, oamenii devin extrem de precauţi şi de circumspecţi şi, când simt că le fuge pământul de sub picioare, cei răniţi se retrag în cochilie, să se asigure că nu vor repeta ritualul umilinţei şi al emoţiilor făcute cioburi.
De aceea, dacă Ixuleasca a fost recent umilită şi respinsă, există şanse să fie cu garda suus, până la ceruri, şi să te trateze cu “Ce rahatul meu în ploaie vrei şi tu, mă??”
Şi e uman.
De aceea vă tot spun. Nu vă mai aruncaţi ca fraierii de cum vedeţi o femeie care vă place, staţi potoliţi la locurile voastre şi discutaţi uman, normal, de pe o poziţie neagresivă – şi da, intenţia de a f*** pe una care nu se vrea f*** e tot o formă de agresiune – şi vedeţi cam ce vrea de la viaţă şi în ce poziţie e, din punct de vedere emoţional.
Vă scutiţi şi pe voi înşivă de nişte traume.
De ce unii bărbaţi jură că sunt cea mai mişto femeie pe care au cunoscut-o şi alţii, că sunt o jigodie de om?
Cei din prima categorie s-au prins rapid că nu e cazul să încerce să mă f*** şi n-au insistat ca boii, ci au învăţat să aprecieze ce am REAL de oferit, iar cei din a doua au sărit direct cu “ai prieten – dar e reţea socială, normal că-ţi trimit mesaje private – ba mă placi, dar nu o ştii” şi au fost prompt trecuţi peste Dunăre pe un pod de pwle belite şi răzbelite, care i-au învăţat că ba da, ştiu exact ce îmi place şi ce nu.
Ceea ce te duce la
2. Interesul unei femei faţă de persoana voastră nu e ceva de la sine înţeles.
Tu te crezi buricul pământului. Pot înţelege încrederea în forţele proprii şi, până la un punct, e extrem de sănătoasă. Te ajută să avansezi mult în viaţă.
Punctul în care încrederea în forţele proprii devine un lucru nu foarte sănătos e când te conduce la presupunerea că alte persoane sunt by default interesate de tine. Că e obligaţia lor să fie. “Dă-mi contactele cutăreascăi, că îi arăt eu cum e un bărbat adevărat”.
Sau, cum am asistat într-o discuţie online între o lesbiană şi un gigel: “Eşti lesbiană că nu te-am f*** eu!” Bine, gigel probabil că trola, dar ştim cu toţii bărbaţi care ar fi în stare să afirme asta fără urmă de autoironie.
Eviţi o multitudine de probleme dacă îţi asumi din start că interesul altora nu e ceva de la sine înţeles. Şi am învăţat asta the hard way.
Orice actor dă 47890 de castinguri. Uneori, un client vrea ceva generic “femeie, 30 de ani, prietenoasă”, şi agenţia îi cheamă mii de femei de 30 de ani, cărora le spune la telefon să fie prietenoase. Tu te duci, emani toată prietenia posibilă, dar există 80% şanse să vină alta după tine, să emane cu 10% mai multă prietenie şi, în cele din urmă, jobul să fie al ei.
Mamă, cââât mă ofticam la 20 de ani de chestia asta, OMG. “N-am luat NICI CASTINGUL ĂSTA???”
Mă duceam la următorul casting cu frustrări de actor respins şi, guess what. Nu-l luam. Nope. Nope. NOPE.
Ca să încep să iau castinguri, a trebuit să-mi schimb mindsetul. De la “Trebuie să mă observe ăştia” la “Nimeni nu e obligat la nimic”.
Din secunda aceea, m-am dus la castinguri mult mai relaxată, m-am bucurat mai mult de interacţiune, de provocările care mi se ofereau, de materialul primit şi… surpriză: am început să plac real şi să iau castinguri pentru CUM ERAM ÎN ACEL MOMENT.
Şi, în continuare, sunt sute de castinguri pe care nu le iau, dar, pentru că înţeleg că nu e nimeni obligat la nimic, nu mai las asta să mă frustreze. Prefer să mă concentrez pe moduri în care pot fi un actor mai bun, iar dacă tu nu mă vrei, pierderea ta.
3. Nu ai nici o garanţie legată de modul în care va decurge o relaţie.
Eu însămi am fost a**hole de câteva ori.
Şi nu pentru că mi-am propus să fiu a**hole, ci pentru că anumite comportamente triggeresc în mine o reacţie virulentă de respingere.
Şi nu ştii din start că vei fi a**hole. Niciodată nu am început să flirtez cu cineva cu vreo intenţie malefică: “Să vezi în ce moduri distrug eu emoţional o fiinţă inocentă”.
Dar, pe măsură ce cunoşti oamenii, ies la suprafaţă şi chestiile care te irită, şi unele dintre acestea mă strepezesc până într-un punct în care prefer să plec, ca să nu încep să te demolez din temelie.
“Dar, Lorena, eu sunt bărbat, eu am controlul”.
Nimeni nu are controlul. Minciuna cu controlul e cea mai toxică dintre toate. Pentru că îţi inoculează nevoia de control, care îi face pe unii cu adevărat insuportabili.
Nu ai controlul asupra sentimentelor femeii respective, nu ai controlul asupra modului în care se va purta şi nu ai controlul 100% nici măcar asupra modului în care te vei purta tu.
***
Dacă îţi place acest blog, fii un partener la menţinerea lui.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
***
Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.
Sh*t They Say