Când Brad Pitt și Angelina Jolie formau povestea de dragoste a mileniului, podgoria lor franțuzească Chateau Miraval părea un detaliu chic, romantic și irezistibil. Ce frumos, să avem împreună o proprietate feerică în Franța, care să producă vin exclusivist, la fel de amețitor ca dragostea ta.
Numai că au urmat conflictele în cuplu, apoi divorțul. Și ce a făcut Angelina? A dat să doară. Și-a vândut jumătatea de podgorie unui sulea spătaru oarecare. Brad, care probabil că ar fi preferat opțiunea de a cumpăra el restul podgoriei, și care probabil că nu-și dorea să-și discute deciziile de business legate de podgorie cu sulea spătaru oarecare, a dat-o în judecată pe Jolie. Și, deși divorțul e final, procesul pe podgorie continuă. E ca și cum toate frustrările și resentimentele legate de căsătoria lor eșuată se revarsă în lupta legală pentru această podgorie. Și evident că și judecătorii, și avocații, urmăresc cu atenție și îngrijorare situația, pentru că acest război se traduce, din punctul lor de vedere, printr-un singur simbol: $, $$, $$$$$$$$$$$…
Se va sfârși vreodată procesul legat de Chateau Miraval? Probabil, atunci când ambii își vor găsi a) dragostea nouă, b) pacea cu noua situație, sau c) o combinație de a și b.
Putea Angelina să-i ofere lui Brad o șansă să cumpere partea ei de podgorie, dacă nu-și mai dorea cotă parte din acest business?
Sigur că putea.
Și sigur că Pitt, unul dintre cei mai bogați actori din Hollywood, care oricum duce o viață destul de modestă și nu e cunoscut pentru cheltuieli extravagante, ar fi avut și banii, și disponibilitatea să preia el întreaga afacere.
Putea Brad să nu se lase provocat, să își vândă și el jumătatea de Chateau Miraval și să facă o baie în banii luați de pe proprietate?
Sigur că putea. Și putea să-și fi luat o podgorie mai șmecheră decât prima.
Numai că oamenii răniți în emoțiile lor iau decizii extrem de stupide și de păguboase. Ai zice că e un caz clasic de „prea mulți bani cu care nu știi ce să faci”, dacă nu ai cunoaște oameni și la tine în cartier, pălmași simpli din popor, care nu au bani de irosit pe prostii, dar nici nu știu să divorțeze civilizat și recurg tot la scandal, procese interminabile, partaj urât cu spume și furt din bunurile comune.
De aceea nu e sănătos să te arunci în afaceri comune cu iubi, oricât de adorabil și romantic pare să aveți voi micul vostru butic „La mami și la tati”.
Sau dacă te arunci, ia în calcul și situația în care, într-o zi, îl/o apucă pandaliile și treci în contract clauze pentru toate situațiile imaginabile. Cum ar fi dreptul de preempțiune: să fii obligatoriu primul care primește oferta de cumpărare a părții lui iubi din afacere. Să nu te trezești într-o zi frumoasă cu soare că îți intră nea caisă în butic: „Salut, de azi, eu sunt mami.”
E exact motivul pentru care nu m-a tentat niciodată căsătoria. Muncești o viață să ai o proprietate / o afacere / sume economisite, și o singură eroare emoțională ți le duce pe apa sâmbetei.
Dar e oarecum ironic cum Chateau Miraval – al cărui nume e atât de poetic și de senzual – a început ca un simbol al iubirii și s-a terminat ca o metaforă tristă a războiului legal de după un divorț fioros.
***
Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say