Săptămâna trecută, mi-a scris pentru poşta redacţiei o fată de 35 de ani, care, printre altele, menţionase că n-a cunoscut până la acea vârstă un bărbat cu care să-şi dorească o relaţie. Evident, dar evident, au sărit şi câţiva indivizi în secţiunea de comentarii, să facă gargară agresivă în privinţa „femeilor prea selective”.
„Cum n-a găsit pe cineva până la vârsta asta!?”
E destul de ușor să nu găsești pe cineva care să-ți placă până la absolut orice vârstă, dacă, să zicem, trăiești într-o țară care glorifică gherțoiala agresivă, iar ție personal gherțoiala agresivă îți inspiră repulsie din rărunchi. ”Dar nu toți sunt așa”. OK, dar dacă te confrunți într-o zi cu unul, în ziua aia, cheful tău de amor se usucă și moare, pentru că nu suntem roboți, ci oameni. Și o traumă nu trebuie obligatoriu să vină dintr-un viol sau o tentativă de crimă. O traumă poate veni și din faptul că cineva te tufe zilnic la icre în cel mai agasant mod, ca și cum ar vrea să te pedepsească că nu ești interesat, iar tu nu îi poți da flit instant pentru că ți-e profesor / șef / prieten cu cineva din familie / etc., iar lumea din jur se aliază cu bully-ul, nu cu tine, tot „pentru că ești prea selectivă.”
Am pierdut una dintre cele mai generoase contribuitoare lunare la paypalul blogului doar pentru că mi-a venit la un moment dat cu un speech legat de femei prea selective, iar eu nu m-am putut abține și i-am zis ceva de genul: Tu, ca femeie, ar trebui să fii prima care înțelege dreptul altor femei la propriile alegeri. Nu există femei „prea selective”. Pur și simplu, nu-ți place oferta și n-ar trebui să te constrângă nimeni, sau să caute să pună presiune cu jigniri, să-ți placă. Fiecare femeie are dreptul să fie cât de selectivă dorește, iar dacă rezultatul e singurătatea, hai să analizăm ce ți se poate întâmpla rău. Ca femeie singură, cel mult te plictisești acasă – și nu te oprește nimeni să ieși undeva și singură sau cu prieteni. Ca femeie într-o relație toxică sau incompatibilă, ți se poate întâmpla orice, de la abuz fizic la exploatare financiară, de la gaslighting și manipulare și până la absența oricărui moment în care faci ceva care să-ți aducă bucurie ție, pentru tine.
O femeie singură e în controlul propriului timp, propriilor decizii și propriilor bani. Una într-o relație are mereu listă de sarcini de la masculul din dotare, pentru că, în calitate de soție sau iubită, „e treaba ei să”.
Mi se pare logic și de la sine înțeles să fii selectivă, pentru că sunt cazuri în care ai mai mult de pierdut decât de câștigat.
Când i-am spus asta, donatoarea mea s-a supărat grav pe mine și și-a sistat instant donațiile. Evident că, spre deosebire de „unfriend!!!” de la comentac(ă) oarecare 567889654, unde nu pierdeam nimic, retragerea unui donator e o pierdere reală pentru acest blog, dar sunt situații când nu poți trece cu vederea ce tâmpenii debitează celălalt, indiferent câți bani îți trimite.
Da, e dreptul fiecărei femei să fie selectivă, pentru că o relație presupune atâtea obligații, încât mi se pare normal să te întrebi dacă personajul te inspiră suficient pentru a-ți asuma benevol toate aceste obligații sau nu. Și e dreptul fiecărei femei să decidă pentru sine ce anume caută, la schimb pentru aceste obligații. Răspunsul e diferit pentru fiecare în parte și e perfect în regulă să fie așa.
Apoi, vin ăia cu „femeia și bărbatul sunt jumătățile unui întreg”. Sigur, dar mai trebuie să vrea și ea să formeze un întreg cu tine, că dacă nu îi inspiri asta, sorry about it, nu se întâmplă.
Ca să citez o glumiță care circula zilele trecute pe Facebook:
E 100% în regulă să n-ai chef, e 100% în regulă să nu-ți placă nimeni în mod special și e 100% în regulă să preferi liniștea.
Iar legat de femeile selective, spun doar atât: când e vorba să-ți asumi echivalentul unui job neremunerat cu obligații 24 / 7, e NORMAL să fii selectiv. Dubios ar fi să nu fii. Și culmea, bărbații le tratează cel mai prost, mai misecuvenist și mai la sictir pe cele care NU sunt selective. Dacă obțin totul necondiționat și fără efort, trag concluzia că aia e proastă – fie că o spun, fie că nu – și se folosesc de ea până în pânzele albe.
Și da, sunt femei care ajung până la 35 de ani și nu întâlnesc pe nimeni care să merite deranjul. Realitatea e că și restul, când le întrebi de ce stau cu iubi de acum, îți dau un răspuns din categoria „mi-e frică de singurătate”, „nu cred că găsesc pe cineva mai bun” sau „copiii au nevoie de un tată”. Tot atâtea forme de „merge și-așa”.
Până la urmă, viața ta e cel mai valoros bun al tău. Banii vin și pleacă, joburile interesante vin și pleacă, succesul vine și pleacă, dar liniștea unei dimineți de duminică, când deschizi larg geamurile să intre soarele, apoi îți bei liniștit cafeaua pe balcon și nu e nimeni acolo să te frece la icre și să-ți strice zenul e genul de fericire pe care mulți nu o au. De ce s-o sacrifici pe mizilicuri?
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.
Cum ai zis, și ca o completare, tot văd pe paginile de inceli sau mai degrabă în comentariile incelilor pe pagini pe care n-au treabă o dumă cu “accountability”, în special legată de single moms sau de divorțuri. Ce vrea să zică e “asumă-ți ce-ai ales”, ca un fel de argument suprem de câștigare a discuției și de superioritate. În condițiile astea, cum să nu fii mega extra super selectivă? Dar idioții nu își dau seama de ironia situației, că nu poți în același timp să îi zici unei femei să fie selectivă și în același timp să te aleagă pe tâmpitul de tine.
Am văzut astfel de discuții pe Threads. Totul e din vina femeii. Dacă refuzi, ești cu nasul pe sus; dacă accepți, atunci îți meriți soarta când acela își bate joc de tine.
Păi nu mai bine îmi consolidez eu o rețea de susținere din familie+prieteni+comunitate+pisici?
Abordarea aceasta o am și eu. Dar, uite, ce părere ai de ideea de a intra într-o relație cu cineva care te apasă (rău) pe butoane, cu scopul de a te lovi de limitele proprii și a evolua ca om?
Am primit un astfel de sfat de la fosta terapeută, atât legat de relații nesatisfăcătoare, cât și de job toxic — adică să rămân, de exemplu, într-un job unde nu eram nici eu, nici munca mea respectate, ca să învăț despre și de la colegii/șefii cu trăsături sociopate. Practic, să fac chestii care mă rănesc, pentru a acumula experiență. Că cică nu e bine să fugi și că „oricum, așa e peste tot; toate corporațiile sunt așa”.
Dar o floare poate înflori în deșert?, întreb. Psihologa a făcut apoi o analogie cu trandafirii de deșert.
Okay, dar în cazul oamenilor, mi se pare masochism. Cred că se poate și că merit mai bine de atât. Tot ce învățasem până atunci în viață și din psihologia studiată pe cont propriu, era că trebuie să știi să spui „nu” și să pleci din împrejurări care nu-ți priesc. Așa că învățasem să aplic asta.
Nu știu ce să mai cred. Eu momentan aleg să îmi protejez bunăstarea. Sunt și eu destul de stoică, dar până la un punct. Știu că poți evolua „în vid” doar până la un anumit punct, însă cred că nu e nevoie să înduri iadul pe pământ pentru a te maturiza suficient pe plan emoțional. Cred că lecțiile de viață pot veni și altfel.
Am I missing something?
Nu m-ai întrebat pe mine dar îți zic oricum părerea mea: nu! E bine că e fosta terapeută, pentru că sună ori a sociopată ori proiectează propria complacere într-o situație rea către pacienți, ceea ce e oribil în ambele cazuri pentru un terapeut. Situațiile și oamenii dificili de la care să înveți vin oricum, nimeni nu e scutit de asta. Poate doar în cazuri extreme de copii crescuți doar în puf, dar nu pare cazul tău. Și chiar și acolo, un pas dacă faci în afară, te lovești imediat de ceva. Să stai într-o situație nașpa ca să evoluezi ca om, asta sună ca popa care le zice femeilor abuzate să stea că aia e crucea lor și așa se mântuiesc.
Mulțumesc, Andreea! Și eu sunt destul de mulțumită de felul în care am ales. Dacă nu… o să mă mai vină și alte ocazii de la care să învăț, cum ai punctat și tu.
Doar aveam niște regrete că o situație și alta sau o relație și alta nu au funcționat. De obicei încerc să înțeleg perspectiva fiecăruia, inclusiv să „fac pe avocatul diavolului” ca să nu mă blochez pe o anumită mentalitate.
Există și filozofia de mântuire prin suferință… noroc că mai sunt și alte filozofii din care să alegem. :))
Cele mai multe romance au norocul de a-si permite sa fie selective, hai sa profitam! Daca eram in India/Nigeria etc, mai facea muma padurii selectie.
Sunt femei care declara sus si tare ca sunt selective si mama ce pretentii au, nu le ajungi cu prajina la nas, dar ele nu au absolut nimic de oferit. Cam ca gigeii bagatori de seama. Si lumea le baga in aceeasi oala cu femeile care au multe de oferit, dar prefera sa fie singure decat prost insotite.
Singura sau intr-o relatie toxica? Singura.
Intr-o relatie frumoasa, bazata pe iubire si respect, sau relatie toxica? Nu e ca si cum cele mai multe femei vor sa fie singure, dar mai bine asa decat cu un prost.
Dacă oricum nu au nimic de oferit, de ce e o problemă că vor să fie singure?
Amuzant e că după vârsta de 30-35 nu mai sunt selective. Acceptă cam orice. Îi acceptă chiar și pe ăia cu ”marș la cratiță, fă”. Pentru că niciuna nu vrea să ajungă singură la 40, ea și trei pisici. E frumoasă asta cu independența până bate ceasul biologic la ușă. Bărbații au luxul să stea singuri și până la 60 de ani și să își ia una de 20 pe urmă. Femeile nu prea. Din simplul motiv că produc mai puțini bani ca bărbații, altfel n-ar fi deloc ironic faptul că top 10 cele mai bogate femei din lume au moștenit averea de la bărbații lor și n-au clădit-o singure. Wonder Woman dă bine pe ecran, și doar acolo. Dincolo de acel ecran e o lume a bărbaților și ei controlează calea spre căsătorie; nu femeile. Pentru că femeile își pot dori căsătoria, dar partea financiară – grosul ei cel puțin – dinspre bărbat vine și el o susține.
Și te poți trânti pe linoleu și să urli chestii despre misogini, cu flamura feminismului bătând în vântul de miazăzi, dar dacă faci un pas în spate și te uiți la planeta asta realizezi că nu femeile conduc. Și tocmai pentru că nu ele conduc, când trec de 30 se îngroașă gluma. Că singure, plătite mai prost fiind, e cam nasol să trăiești. E nevoie de ăla de-ți achită chestiile prin casă – alea importante. De-aia devin disperate pe la vârsta aia și acceptă orice hăndrălău cu jumătate de creier: că decât singure mai bine cu ăla. De-aia umblă atâtea puștoaice de 20 de ani cu tipi de 55 – nu că e dragoste mare acolo ci pentru că acolo ”e bani”. Și de-aia înflorește OnlyFans-ul – pentru că e infinit mai simplu să bagi chestii în tine la cameră decât să devii – de exemplu – șefă la secția de chirurgie plastică ori team leader în inginerie pe undeva pe la Audi. OnlyFans e dovada că femeile preferă să se vândă fix ălora de se plângeau ele că le fluieră pe stradă, atâta vreme cât pot face bani din asta, DEȘI AU ALTE OPȚIUNI precum o facultate de arhitectură ori deschiderea unui business ori să devină avocate de succes.
Ei – de-aia după 30-35 devine mai greu pentru ele: nu mai poți vinde pe OnlyFans că te iau astea tinere la numărul de subscriberi. Nu mai agață tipi atât de ușor. Practic vorbind, ceea ce le făcea valoroase până atunci ținea în mare parte de cum le percep bărbații pe ele în mod fizic: frumoase sau nu, sexy sau nu. Valoarea nu era în efort sau realizări ci măsurată strict în câte organe pot scula.
Așa că nu e nimic rău în a fi selectivă. Cândva înainte să dai cu capul de pragul de 35. Pentru că după aceea devine foarte trist. Drept dovadă vezi numărul de femei de pe OnlyFans care au peste 35-40 de ani. Vezi dacă mai merge business-ul. Vezi numărul ălora de vârsta aia care se mai pot căsători. Sau vezi câte tipe de vârste aia au realizări concrete care să fie ale lor, nu moștenite de la un fost soț sau un tată decedat; un business, o diplomă ceva acolo, o carieră în electrotehnică.
Ah – alea sunt excepții?
Păi… de ce?
De ce – dacă sunt la fel de capabile ca bărbații și noi ăștia ”misogini” greșim – de ce atât de puține femei au ce arăta pe plan profesional dincolo de 40 de ani și de ce atât de multe din cele tinere se vând în diferite ipostaze pe net în loc să devină judecătoare sau designeri AutoCAD?
Mda.
Nu ştiu despre cine vorbeşti, dar eu am împlinit 35, am droaie de prietene şi colaboratoare în categoria 35 – 45 şi avem exact aceleaşi standarde ca la 20, pentru că e preferabil să fii singură şi liniştită decât să suporţi un dobitoc.
Talk to actual women, nu mai perpetua rahaturile pe care vi le povestiţi tu şi colegii tăi inceli pe redditul redpill blueballs.
Am 47 de ani si tocmai am dat raus unui atarnache de 56 care-si cauta a nurse and a purse. Fara job, cu toate ca pregatire avea, fara sa-si faca curat in casa, fara capacitatea de empatie, isi dorea o relatie cu o milionara care sa-l scoata din foame. Traia din 200 de euro pe care i-i trimitea sor-sa. I-am urat cale batuta.
Nu, nici de sex nu sunteti buni, din experienta mea, pe care tin neaparat s-o impartasesc aici pentru tinerele generatii, 90% dintre voi urati atat de mult femeile ca nu puteti fi deranjati sa aflati ce si cum sa faceti cu o femeie ca sa se simta bine. Dar nici nu suportati sa vi se explice, ca nu vi se mai scoala.
Prefer sa traiesc singura pana la adanci batraneti decat cu specimenele pe care le-am intalnit eu si care initial nu pareau a fi atat de grav loviti. Si nici trist nu mi se pare ca este, din contra, nu mai stiam cum sa scap mai repede de el ca sa-mi revina cheful de glume, ca mi se cam ofilise si ingeniozitatea si cheful de viata. Trist e pentru cei care n-au reusit sa pacaleasca fraiera.
Te minți domnule, ești foarte departe de adevăr.
Personal nu cunosc nici o femeie, dar absolut nici una, de nici o vârstă adultă, și am ceva ani la activ, care să aibă nevoie să fie întreținută de un bărbat. Toate au job, toate se descurcă, toate au realizări, mai mici sau mai mari.
Da, chiar și onlyfans, e un job, ele muncesc pentru asta. Dacă ar avea opțiunea, foarte mulți bărbați ar face ce fac ele. Pe lângă asta, știu cazuri în care își întrețin ele prietenii din onlyfans. Nu zic că asta e o situație de dorit, cam nașpa că sunt fraiere, dar e contraargument la ce zici tu.
Și nu am văzut nici situația în care după 35 acceptă pe oricine. Chiar deloc. După 35 te desparți mai ușor și mai repede, pentru că știi să îi triezi mai bine. Ca să nu mai vorbim că până atunci deja ți-ai făcut o carieră și trebuie să se potrivească el în viața ta, nu tu în a lui.
Dacă vrei copii, dar nu găsești un bărbat ok, și îți permiți, poți merge la banca de spermă și faci un copil singură. Sau adopți. Aici e mai greu singur, din păcate, sper ca pe viitor să se îmbunătățească situația, în sensul că se acordă mai greu. Dar dacă poți face un copil în mod biologic, chiar nu ești condiționată de un bărbat. Decât un bărbat prost de care vei divorța oricum și vei crește copiii singură, mai bine singură din start. Sau fără copii, dacă nu vrei să îi crești singură.
Ideea e că nu, nu ai dreptate deloc, cel puțin nu în lumea reală, poate în poveștile de inceli care nu au vorbit niciodată cu o femeie pe care vi le spuneți voi.