Zilele astea, Netflix a promovat intens noul lor documentar, aka Charlie Sheen. Având în vedere că actorul, deşi mai dubios în opţiuni decât Shia LeBoeuf, este un actor talentat şi m-a impresionat în anumite roluri, am decis să văd şi eu cum îşi scuză toate gafele, măgăriile şi excesele prin care a îngropat, de exemplu, un serial de succes ca Two and a Half Men.
A început documentarul. Ăhăi, taică, ce tinereţe am avut. Băutură, vitejii, femei. Zici că-i auzi pe moşii din faţa blocului lăudându-se, cu diferenţa că în cazul lui Sheen, era adevărat, pentru că avea şi banii, şi aspectul fizic care să-i facă pe oameni să-i cânte nonstop în strună.
Prima nevastă. Sheen recunoaşte cu candoare că a neglijat-o şi a tratat-o execrabil. Da, bilă albă că recunoşti, sunt unii care îţi dau foc la casă şi mint că sunt sfinţi, dar încotro ai evoluat de aici?
Spre alte droguri, spre mai mult băut, spre solicitat prostituate. Până când, prost fiind, a plătit cu cecuri de călătorie emise pe numele lui real, autorităţile n-au ratat şansa de a înhăţa o celebritate, şi pentru a scăpa de închisoare, Sheen le-a dat-o în gât pe madama fetelor. O doamnă cu care colabora fructuos până mai ieri, şi care de azi e principala vinovată că Sheen nu poate să şi-o ţină în nădragi.
Alte droguri, alt băut, altă nevastă abuzată, alt scandal public.
În momentul ăsta, încep să casc. Serios, ai pretenţia la vreo trei ore din timpul omului doar cu poveşti de băut, drogat şi fwtut? Apoi, din timp în timp, documentarul ne dă speranţă: mereu intervine Martin Sheen, tatăl actorului, şi îl duce la rehab, îi explică bărbăteşte că trebuie să îşi bage minţile în cap şi că e păcat să-şi fwtă norocul. Şi peste câteva săptămâni sau luni, Sheen e înapoi la băut şi restul chestiilor.
Partea care lipseşte, şi care ar fi fost interesantă pentru mine, e cum a evoluat el ca fiinţă umană. Dacă ar fi fost cazul.
Dar nu. Nici măcar după ce îşi primeşte diagnosticul de HIV nu înţelege nimic.
Şi te apucă treptat exasperarea. Băiatul ăsta s-a născut direct în Hollywood, în casa unui actor celebru şi bogat. A fost binecuvântat cu frumuseţe şi talent. A ajuns rapid un A-lister. Putea ridica un imperiu al cinematografiei cu banii pe care i-a avut. 2 milioane de dolari pe episod pentru Two and a Half Men, de exemplu. Şi tot ce a făcut a fost să insiste iar şi iar să-şi footă viaţa.
Dă-mi voie să mi se fâlfâie.
Singurul erou al poveştii lui Charlie Sheen este taică-su. Martin Sheen nu a renunţat niciodată să creadă în fiul lui, să lupte pentru sănătatea şi viaţa lui, să îl apere şi să îl susţină. Fără el, fi-su era demult un homeless dormind în şanţ.
Aşa au unii noroc de părinţi de nota zece, în timp ce alţii sunt obligaţi să se zbată de mici copii, pentru că ei sunt adulţii în relaţia cu părinţii lor.
După ce Sheen şi-a bătut şi abuzat şi a treia nevastă, am zis: OK, ia hai marş în plm. La 20 de ani ai scuza că eşti mic şi prost, dar când te apropii de 40 şi persişti în prostie, singura problemă în viaţa ta eşti tu însuţi.
Şi am închis streamul.
Concluzia: dacă găsiţi bucurie în a asculta poveşti de băut, drogat, fwtut, vizionaţi aka Charlie Sheen. Dacă vreţi şi ceva mai de substanţă, evitaţi cu boltă amplă. Ce m-ar interesa pe mine ar fi un documentar despre Martin Sheen. Sincer, mă întreb de unde a găsit omul ăsta puterea să-l tot salveze pe fi-su de propriile alegeri şi cum de nu a cedat nervos. Da, acest tip de rezilienţă inspiră respect. E singura parte relevantă a documentarului.
***
Izbeşte autorul cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say