Ne mai calmăm şi noi puţin?

Ionel şi Mărioara se iubeau. Ionel era fan liberali, convins că ăla e viitorul, Mărioara era pesedistă convinsă, pentru că Mărioara asculta de tăticu’, şi tăticu’ spunea că PSD are grijă de uameni. La început şi-au luat opţiunile la mişto. Apoi miştourile au ajuns insulte. Insultele au trasat falii în relaţie. Şi au început să se întrebe ce căcat îi ţine de fapt împreună. S-au dus frumuşel la notar şi au divorţat.

La câteva zile după, Ponta făcea coaliţie cu Antonescu.

Să te implici cu toată făptura ta, până la os, în politică e ca şi cum ai fi una din babele telenoveliste din copilăria mea. Alea descopereau pentru prima oară ideea de film serial şi se uitau adânc şi concentrat. Iar când curva de Theresa Josefina îi băga mâna în pantaloni lui Juan Alberto, pe care sfioasa Dona Sol Parasol nici nu îndrăznea să-l sărute feciorelnic, astea urlau la televizor: “Curvă ordinarăă! Nesimţito!!” Apoi discutau toată seara: “Uite, dragă, ce-a putut să facă Theresa Josefina!! Cum să-i bagi mâna în pantaloni unui bărbat înainte de căsătorie??”

Spre norocul babelor, telenovela era astfel scrisă încât să o urăşti obligatoriu pe Theresa şi s-o iubeşti pe Dona Sol. Asta a ferit foarte multe blocuri de incendii inopinate.

Bun! Să te crizezi pe politică e o tâmpenie la fel de mare. Să te cerţi aprig cu prietenii tăi personali, cu relaţiile tale umane, vii, pentru că votează cu altcineva, e ca şi cum te-ai certa pe motive de Theresa Josefina şi Dona Sol Parasol.

Democraţia înseamnă să înţelegi că dacă Gică vrea să voteze cu Ponta, va vota cu Ponta şi trebuie să accepţi asta. Iar opţiunile lui sunt la fel de legitime ca ale tale. Democraţia e a tuturor, nu a mea sau a ta.

Tot ce poţi tu să faci ca să împiedici un ipotetic viitor în care vom învăţa cu toţii limba rusă, să citim poeme de Lermontov în original, este să-ţi mişti curul slăninos la urnă. Fără spume la gură, fără dezlănţuiri de patetism, fără foc pe nări. Nu e ca şi cum cineva le-ar trece pe astea la golaveraj.