Adina Activista Eclectică, ep. 1

De acum încolo, marţea e zi de serial. Vom urmări aventurile palpitante ale unui personaj din ce în ce mai frecvent şi mai enervant.

Adina Activista Eclectică vrea să se afirme. N-a muncit niciodată în viaţa ei, nu ştie ce este efortul, toţi intervievatorii de joburi o expediază cu “Vă sunăm noi”, dar ea ştie adevăruri despre lume şi viaţă. Şi le tromboneşte cu vehemenţă. Şi nu acceptă ideea de nuanţă. Ideea că poate sunt situaţii când adevărul ei nu merge.

Pentru că asta ar presupune să gândească, iar gânditul dăunează grav vehemenţei militante.

Şi atunci, Adina Activista Eclectică a devenit fana tuturor cauzelor nobile şi plimbă steagul pentru toate. Azi salvează urangutanul cu fund roşu, mâine şocâtele de preerie, poimâine îşi toarnă gheaţă-n cap şi răspoimâine îşi pune un status penibil cu “îmi place pe”, pentru aliniere la Campania de Awareness nu mai ştiu care.

De câte ori e paradă de orice fel, Adina Activista Eclectică e fericită. Îşi plimbă intenţiile nobile pe la televizor.

În episodul I,  Adina e în oraş cu prietenele ei, Dana şi Rox.

Adina: Fetelor, sunteţi libere sâmbăta asta?

Dana: Nu chiar… (se uită cu o privire îngrijorată către Rox).

Adina: Nu contează, vă eliberaţi. E marşul Pro Viaţă.

Rox: Zău?

Adina: Nişte doamne mişto din Pungeşti, Belenii de Munte şi Cocârlaţi vin să milităm toate împreună pentru dreptul embrionului la viaţă. Dacă ele au crescut 17 copii fiecare, noi de ce să nu o facem?

Dana: Pentru că avem 16 ani, în pula mea, şi prioritatea ar trebui să fie bacul?

Adina: Ce contează bacul, când cea mai nobilă misiune a unei femei e să fie mamă?

Rox: OK, Dana nu ţi-a spus, dar vine sâmbătă cu mine să fac un avort. M-au violat nişte dubioşi în gangul blocului acum trei săptămâni, dar nu ţi-am spus, că în zilele alea militai pentru Ziua Fără Pantaloni la Metrou.

Adina: Cum adică să avortezi?? Copilul ăla trebuie să se nască!

Rox: Eşti tâmpită? Am 16 ani. La trei săptămâni, nu e “copilul ăla”, e o aglomerare de celule. Într-o lună am olimpiada la fizică şi vreau să câştig titlul naţional.

Adina: Nu contează astea. E o viaţă.

Dana: Băi, Adino, ce n-ai înţeles. Au violat-o în gangul blocului. Unii. Nici nu-i ştie.

Adina: Şi ce? Dacă în urma violului a rezultat o impregnare, aia e o fiinţă vie şi trebuie să-l naşti.

Rox: Fă, proasta universului…

Adina: Găsesc foarte ofensiv acest termen.

Rox: Şi eu găsesc foarte ofensiv că nu pricepi ideea de viol.

Adina: Despre antiviol am militat în februarie. Vezi dacă nu te-au violat în timp util? Acum ţine copilul!

Rox: Îmi dai tu bani să-l cresc?

Adina: Nu dau bani decât pe farduri. Şi ce, te-am violat eu? Eu doar te învăţ ce e corect pentru corpul tău. Deci, avort anulat. Hai la marş.

Rox (se ridică şi trânteşte o bancnotă de zece pe masă. Cu ochii în lacrimi) Du-te în pula mea, Adina! Nu înţelegi nimic.

Adina: Ba daaa. Tu omori un copilaş superb şi adorabil cu gene lungi, pentru un căcat de olimpiadă de fizică şi un căcat de bac. Cui îi pasă de oricare din astea?

Dana: Fată, n-ai înţeles? Sunt doar trei săptămâni. Nici măcar n-a ajuns la dimensiunea unei tumori sănătoase. Sau gen.

Adina: Nu conteazăăă. E organism viu. Ţine-l. Lasă şcoală, lasă tot. Fii mamă eroină. Ca alea de la Pungeşti. Poţi munci nopţile să-l întreţii zilele. Altele au făcut-o. Sacrifică-te.

Rox: Ia mai du-te tu fix în morţii mă-tii.

(Fuge plângând.)

Dana: Fă, proasto, numele ăsta de Pro Viaţă l-aţi ales greşit. Că nu există femeie cu o viaţă confortabilă financiar şi emoţional care să zică: Uite, refuz acest copil. Uite, nu vreau eu să-i asigur o viaţă bună. Există doar femei sărace, sau stresate, sau în situaţii dificile, care nu-şi pot permite costul şi efortul unei sarcini acum. Ce nu înţelegi?

Adina Activista Eclectică: Pula mea, să ceară de la părinţi. Nu mă interesează. Dacă i-a plăcut sexul, acum să-l nască!

Dana: Tu nu înţelegi că a fost violată?

Adina: Ceva-ceva tot a zis. Poate a înjurat. Logic că eşti violat dacă înjuri.