1 mai, cunoscută drept ziua internațională a muncitorilor sau, pe scurt, Ziua Muncii, e una dintre cele mai importante sărbători ale anului. Și nu pentru că e ziua când ne bețivănim și mergem să ne spargem în Vamă. Ci pentru că a încununat un efort sindical care a asigurat muncitorilor din orașe ziua de lucru de opt ore.
Un rudiment a ceea ce noi cunoaștem azi ca raporturi normale de muncă a început o dată cu revoluția industrială. Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, burghezia a devenit noua clasă dominantă economic, pe măsură ce au apărut primele fabrici, ateliere și procese de producție.
Desigur, ca orice clasă privilegiată de-a lungul istoriei, burghezia înțelegea să-și exploateze muncitorii până îi storcea de ultimul strop de sănătate și energie, apoi îi dădea afară pur și simplu și căuta alții. Abuzul era chiar mai facil decât la țară, pentru că latifundiarul avea de a face cu aceiași țărani, și cum avea grijă de ei, așa îi avea, pe când la oraș, populația în număr ridicat, oamenii care veneau și plecau, abundența de forță de muncă depersonaliza raporturile interumane și simplifica exploatarea nerușinată pe față.
Iată de ce, în formele lui inițiale, de protest împotriva abuzului la care erau supuși oamenii simpli, socialismul a fost o idee bună și o mișcare necesară. Lui îi datorăm drepturi ca: salariul minim, ziua de muncă de opt ore, compensație pentru ore suplimentară, concediu medical, de odihnă și sărbători plătite, respectiv ideea de pensie după atingerea vârstei când, teoretic, devii inapt de muncă.
În prima fază, mișcarea sindicală, adică organizațiile care negociau drepturile muncitorilor, a fost strict interzisă prin lege și pedepsită ca atare. Dar, după valul de revoluții care au zguduit Europa în 1848, menite să desființeze varii forme de tiranie în diverse țări, a venit și prima organizație dedicată drepturilor muncii: în 1864, la Londra, s-a înființat Asociația Internațională a Muncitorilor. Scopul ei era ca să citez un clișeu comunist care a fost atât de abuzat în ceaușism încât și-a pierdut sensul: lupta de clasă.
Principalul păcat al comunismului bolșevic, din punctul meu de vedere, e că a luat toate aceste idei nobile și le-a golit de sens repetându-le mecanic și lipsit de context, încât ai ajuns să le urăști numai auzindu-le. Lupta de clasă, la origine, a fost un lucru necesar. Să nu mori de diverse boli căpătate în urma muncii de 14 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, în condiții toxice, plătit cu prea puțin pentru a supraviețui decent. Ideile lor de egalitate erau surprinzător de moderne. În 1867, au admis și primul membru femeie, Harriet Law, cu un discurs despre drepturile femeilor.
Senzația mea vagă este că socialismul a ajuns să acapareze jumătate de planetă taman pentru că a fost prima ideologie care și-a propus să trateze femeile ca pe egali și a mizat pe entuziasmul și cooperarea înflăcărată a acestora. Și a mers.
Ideile promovate de socialiști legate de drepturile muncitorilor au început să cuprindă planeta în lung și în lat, și au dus la o sumedenie de greve. Cea care a cimentat 1 mai drept ziua internațională a muncii a avut loc la Chicago, și s-a numit Haymarket Riot. Pe 1 mai 1886, a avut loc o grevă generală pentru ziua de muncă de opt ore. A intervenit brutal poliția, și în încercarea lor de a dispersa protestatarii, a ucis o persoană și a rănit mai multe. Un individ rămas necunoscut, un posibil agitator, a aruncat cu o bombă cu dinamită în brigada de poliție, iar aceasta a ucis șapte ofițeri și a rănit pe mulți alții, inclusiv patru muncitori.
Represaliile au fost crunte. Principalii lideri sindicali au fost acuzați și condamnați fără dovezi de conspiraționism, condamnați la moarte prin spânzurătoare. Adevărata miză: reducerea la tăcere a răsculaților.
În amintirea acestei ticăloșii fără margini, ziua de 1 mai a rămas un simbol al luptei de clasă care, iată, odinioară era un termen cu sens, și un reminder că toate drepturile de care te bucuri azi, tu ca salariat, fiecare paragraf și virguliță din codul muncii sunt negociate cu curaj, integritate, sânge și sacrificii de oameni din trecut.
Iar asta, pentru mine, e motiv de sărbătoare foarte valid și real. O să beau vin roșu sec în amintirea lor.
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
***
Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.
Sh*t They Say