Mă ia ieri o prietenă foarte credincioasă.
-Hai să mergem să luăm lumină.
Cum, Lorena, tu ai și prieteni credincioși? Răspuns: Adevărații prieteni sunt cei care ți se dovedesc prieteni când treci prin momente dificile. Și da, eu prețuiesc omul în sine, nu gama lui de activități recreaționale.
-Cred că glumești. Eu evit aglomerațiile chiar și în situații care m-ar interesa și tu vrei să-mi bagi pe gât o situație care nu mă interesează?
-Păi nu, că slujba se ține afară.
-Aha, și afară nu e tot înghesuială, mai ales oameni în vârstă care au stat la cozi toată viața lor și nu procesează mintal conceptul de distanță fizică, lol.
Și atunci, prietena asta a mea mi-o dă la temelie.
-Dar să știi că lumina și credința o să te apere de boală.
Mi s-a ridicat instant părul în cap.
-Soro, hai să-ți povestesc un pic despre Ciuma Neagră. A fost o pandemie care a avut loc în Evul Mediu și a ucis vreo 200 de milioane de oameni. Mi se pare că vreo 60% din populația de atunci. Știi care e poanta? Toți erau foarte credincioși. Pe atunci, dacă erai eretic, te ardeau pe rug. Nu, credința și rugăciunea nu te apără de absolut nimic. Iar dacă crește numărul de covizi după noaptea asta și se mai prelungesc restricțiile două luni, îmi bag p*la în c*** Preafericitului până îi iese pe gură și semnalizează ca girofarul. Să se întrebe toată lumea ce strălucește în gura Preafericitului și să nu știe că e p*la mea.
-Vai, Lorena, cum să spui așa ceva.
-Stai, că mai am. Religia în sine nu e un lucru rău. E cam ca băutura. Dacă o folosești ocazional și recreațional, te mai binedispui. Dar dacă înlocuiești micul dejun, prânzul și cina cu ele, te duci cu capul. Până la urmă, cea mai sănătoasă atitudine față de religie o au musulmanii moderați. Ăia care spun: Cred în Allah, dar îmi leg măgarul de gard.
-Deci, nu vii să luăm lumină?
-Mă tem că o să rămân întunecoasă, îmi pare rău.
***
***
Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
***
Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.
***
Foto: Top5 Way / Pexels
Sh*t They Say