E ok să nu vrei o relație

Când încep oameni necunoscuți să te întrebe dacă ești sau nu married, dacă ești sau nu într-o relație, experimentez de fiecare dată o formă de disconfort, definit ca o reacție de tipul „De ce plm avem conversația asta”. E ca și cum te-aș opri eu pe stradă să te întreb ce culoare au chiloții de pe tine. Unu: nu mă ajută cu nimic informația, nu o pot valorifica în mod practic. Doi: Ar trebui să existe o limită normală a intimității umane, pe care străinii ar trebui s-o înțeleagă.

Că tot mă întreba cineva de ce urăsc cu spume găștile de neomasculi inceli ale lui Tate, Breitbart și restul de curu ai masculinității: în mod normal, cred în libertatea de opinie. Poți să faci ce vrei tu. Poți să te închini la Sfântul Păstârnac îmbrăcat în foiță de aur. Poți să faci biserica Sfântului Păstârnac îmbrăcat în foiță de aur. Poți să te costumezi, tu și co-enoriașii tăi, în păstârnaci îmbrăcați în foițe de aur. Orice vă face fericiți. Mă bucur că v-ați găsit un simț al comuniunii și al scopului.

Problema apare când „opiniile” astea aduc după sine un comportament intruziv și invaziv, care îi transformă pe fanii lui Tate și ai similarilor în persoane băgăcioase și dezagreabile, cu care ți-e silă să interacționezi. Atunci, opinia nu mai e hora lor care nu te privește. Opinia aia devine deranj direct.

Și hai să zicem, unora le spui simplu că o relație nu încape în viața ta, așa cum e ea în acest moment, ăia înțeleg ideea, exact cum le-ai prezentat-o, și momentul de intruziune e depășit cu succes, puteți reveni la subiecte neutre.

Dar sunt ăia care insistă. Și printre ei, ăia care caută să te bully și să-ți inducă vinovăție pentru opțiunea singurătății.

Oricum, mai nou nu mă cert cu nimeni. Dacă conversația impertinentă e online, avertizez că dau block, și când văd că avertismentul nu e luat în serios, chiar îl dau. Dacă discuția impertinentă e face to face, spun că nu suntem la tribunal, iar eu nu sunt în boxa acuzaților, și până la urmă, statusul de single nu e ceva incriminat de lege, și nici ceva care trebuie justificat, Și dacă nu văd că s-a procesat informația, mă întorc cu spatele și plec pur și simplu.

Un prim semn că o societate e profund disfuncțională și greșită e apariția frecventă a acestei ipostaze ridicole, în care ți se pretinde să oferi explicații și justificări pentru lucruri care nu-l privesc pe interlocutor.

Dar, dincolo de asta, e perfect în regulă să fii single, indiferent cu ce te freacă la cap persoane cărora nu le datorezi nimic și care nu au obiectiv nici un cuvânt de spus în economia vieții tale, și nu e cazul să lași pe nimeni să te convingă de contrariu.

A. E ok să îți asumi că nu ai timp de o relație

Sunt o grămadă de oameni care se plâng că sunt neglijați de partener(ă), că nu au timp în doi, că intervin rutina, distanțarea, înstrăinarea și whatever.

Și au dreptate.

Pentru ca o relație să funcționeze, e nevoie de timp, de efort, de investiție materială și emoțională reciprocă, de disponibilitate și de compromis.

Cineva care muncește 12 ore pe zi, de exemplu, și nu are timp de calitate de oferit celuilalt niciodată NU ar trebui să fie într-o relație. Pentru că, în realitate, NU este. În realitate, e o persoană single care duce după sine aparența unei relații și are pe conștiință nefericirea unui alt om.

Singura excepție sunt doi care muncesc 12 ore pe zi și nu au timp reciproc. Dar când oamenii nu au timp niciodată și nici o dorință să se vadă, întrebarea e dacă mai există în mod real o relație între ei. Sau doar o conveniență.

B) E ok să îți asumi că nu îți place nimeni.

Știți care e problema cu mentalitatea „acordă-i și lui gicu o șansă?”

Dacă îți plăcea gicu de la prima vedere, nu era nevoie să-i „acorzi șanse”, pentru că interesul de a afla și de a descoperi mai mult venea natural din partea ta. Iar dacă e nevoie să te forțezi pe interior să „acorzi șanse”, e clar că te opui unui instinct natural de a spune „nu”.

Iar dacă instinctul natural e „nu”, fundamentul pentru o relație de lungă durată e compromis din start. Orice relație în care intri cu sentimentul că-i faci o imensă favoare celuilalt e o relație nedorită, cu resurse infinite de toxicitate reciprocă. Tu nu te vei opri din a te gândi la cum puteai tu acum să stai liniștit la tine acasă cu o cacao caldă și o pătură, și cu pisica cuibărită în poală, iar ăla sau aia o să aibă mereu resentimente că e tratat(ă) ca un cerșetor cu basca în mână, care primește zece lei de milă.

Deci, dacă niciunul din pretendenții / pretendentele curente nu-ți inspiră nimic, e ok să zici pas. Să citez din mama noastră Madonna: You do much better on your own.

C) E ok să îți investești timpul cum consideri tu de cuviință.

Poate că nu lucrezi 12 ore pe zi. Dar poate că preferi să îți dedici timpul unui sport, sau studiului unei limbi străine, sau studiului unui instrument. E extrem de greu să jonglezi o relație, un job full-time și o pasiune. Și e perfect în regulă să renunți la ceea ce te pasionează mai puțin. În fond, tu îți setezi prioritățile, nu societatea, nu mă-ta și nu un părerist nesolicitat care nu știe nimic despre tine ca om.

Cum am zis: singurul motiv real pentru o relație e faptul că îți dorești, din proprie inițiativă și fără presiune exterioară, să petreci timp cu celălalt și să îl faci parte din viața ta. Dacă te entuziasmează mai mult gândul la o oră de alergare decât gândul că te vezi cu Rodica, relația aia e mai mult o povară pentru tine decât o conexiune reală cu celălalt.

D) E ok să îți asumi că nu ești pregătit(ă) emoțional

Să zicem că ai avut o despărțire cu strigături. Și ești praf sufletește.

Orice decizie ai lua în acele momente, ea ar fi motivată mai mult de furie, frustrare, nervi, decât de nevoile tale reale. Și dacă o decizie e luată din motive greșite, e o lege a firii că, mai încolo, va veni să te muște de fund.

Nu ești pregătit(ă) emoțional pentru tot efortul pe care îl presupune o relație nouă, cu o persoană care nu are nici o vină că tu și Rodica vă luați morții în penix de dimineața până seara? Just say it.

Dacă nu ești cinstit în primul rând cu tine, îți dai țepe în primul rând ție.

E) Și poate nu vrei să faci schimbările de lifestyle pe care le presupune relația.

El stă la țară și îngrijește animale, ea la oraș și a avut doar joburi la birou toată viața ei. Și ăla de la țară o freacă la icre că locul ei e lângă el.

Nu, nu e. Prioritățile și nevoile ei sunt importante. Mentalitatea că cineva, doar pentru că e femeie, trebuie să arunce tot ce a construit, să renunțe la un job bine plătit și să se mute la fundul vacii că așa a decis gigel e baza toxicității insuportabile a mentalității tradiționale.

Dacă aveți stiluri de viață atât de diferite, găsiți-vă parteneri care să vi se potrivească.

Sunt și alte cazuri, mai puțin radicale. Tipul gamer și fata care vrea mereu în oraș. Tipul cu drumeții și fata care preferă plimbările prin malluri. Tipul care clubărește până dimineața și fata pe care o doare capul după o oră de bumți-bumți. Și tot așa.

Când felul vostru de a fi se bate cap în cap cu al celuilalt, nu e greu de imaginat că urmează o negociere agresivă a timpului comun și certuri din ce în ce mai furibunde.

E mai simplu și mai pașnic să fii single.

Și, cât timp păsărica ta nu e bun obștesc, să fie obligatoriu să intre în uzul comunității, o gestionezi cum crezi tu de cuviință.

***

Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.