Anunț de angajare

person hand reaching body of water
Photo by Lukas Blazek on Pexels.com

E ceva nespus de amuzant în secțiunea de comentarii a unui anunț de angajare pe Facebook. Și aici vorbim de un anunț regulamentar, cu contract de muncă – nu, gigele, dacă vrei contract pe PFA – SRL, nu cauți angajați, ci colaboratori și nimeni nu are de ce să-ți dedice opt ore din timpul lui, când tu nu oferi beneficiile aferente unui contract de muncă – și salariu menționat clar în text, nu ”atrăgător”, că nu vrem să-l tufem, și nici ”competitiv”, că nu vrem să ne batem cu el.

Și tot în text e menționat cum poți aplica: Trimiteți CV pe hr@cutare.ro. Frumos și limpede, nu?

Așa ar părea.

Dar secțiunea de comentarii arată precum urmează:

Maricica: Am trimis msj pvt.

Delia: Detali!!!

Vasile: Sunămă 07xx xxx xxx.

Ionel: Interesat.

Dorina: Dați-mi add la prieteni.

Gore: Eu sunt expert în domeniu, altul ca mine nu găsiți. Aștept mesaj cu oferta.

Adina: Care e salariul?

Costel: De ce nu răsp fă la msj?? Tenmorții tei că postezi anunțuri și dai cu se-en.

Elena: Scriețimi.

Alfons Spayma Fetelor: Eu sub 1500 de euro nu m-ă dau jos din pat.

Irina: @Alfons: Și ce știi să faci de 1500 de euro?

Alfons Spayma Fetelor: @Irina: Pe tine te rezolv și gratis, păpușe, nu te agita tu.

Gică: Luațio pe nevastămea, își caută de muncă de șase lun-i.

Claudiu: Dar n-ați citit, idioții pluii mele, să trimiteți CV la adresa de mail din anunț??

Marian: Tu ce te bagi, frustatule, nai ce fufe acasă?

***

Îți place să citești aceste articole? Poți ajuta în mod direct la scrierea lor. Iată cum.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. acadea says:

    am ras cu sunetul la maxim !

  2. O. L. says:

    In loc sa scrii ceva amuzant, ai facut screenshot la comentarii.

    • Lorena Lupu says:

      Pe articolele sponsorizate din banii tăi, promit să fiu foarte amuzantă. Gratis, nu prea mă interesează să te amuz.

Leave a Reply to acadeaCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading