Când eram puştoaică, îmi plăcea actriţa Gwyneth Paltrow. Aducea o anumită nobleţe în rolurile ei, o eleganţă fără efort, o graţie înnăscută, şi o frumuseţe angelică. Evident, nici vorbă de versatilitatea lui Meryl Streep, care e muncitoare la fermă într-un rol şi editor şef la Vogue în altul, şi o crezi în toate, dar strict pe felia „fata stilată care vrea lucruri frumoase în viață și nu se sperie de căpcăuni”, era ok.
Frumusețea unei femei e un lucru paradoxal. E primul lucru pe care îl observă oamenii când o întâlnesc, singurul de care țin cont mulți dintre ei și ultimul pe care îl uită, dar, cel puțin până-n 30 de ani, nu are nicio legătură cu caracterul persoanei. După 30, începe degenerarea naturală și abia la 40 se disting cei care au grijă de propria lor persoană de cei cărora li se fâlfâie.
Femei frumoase și cu niciun alt merit au parte de glorie și onoruri, iar femei mai puțin norocoase genetic, oricât de inteligente, integre, competente, sunt date discret la o parte. Și asta mi se pare o imensă nedreptate. Pentru că, în loc să strălucească cine ar merita, strălucește cine a tras lozul frumusețe convențională. Și apoi, norocoasa deschide gura. Și te doare mintea ce auzi.
Presa de afară a început să scrie deja despre cartea lui Gwyneth, realizată în colaborare cu scriitoarea Amy Odell. Și e evident că se selectează pasajele suculente, cele legate de alte vedete, temele de tabloid, pentru a face tărăboi. Partea asta e firească. Agăți pxlimea cu scandal, nu cu citate filosofice, indiferent cât de ipocrită e pxlimea când pretinde că îi plac citatele filosofice.
Dar în majoritatea biografiilor sau autobiografiilor (care sunt de fapt biografii cu scriitor fantomă, pentru că multe vedete au talentul literar al unei cizme), remarci viziunea matură, trecută prin viață, asupra subiectului de scandal. Da, ne-am certat cu Gigi Rahat, amândoi eram mici și bătuți în cap, acum îmi dau seama că existau soluții mai bune și iată de ce bătrânețea e de fapt mișto. Că te îmbogățești în viziune și perspectivă.
Asta, desigur, dacă nu îmbătrânești ca Gwyneth Paltrow. Care la 52 de ani încă scrie cum ea și Brad erau incompatibili pentru că Brad nu știa tipurile de caviar, care e beluga și care osetra. Reacția mea, citind asta, a fost un sincer „Hai, dă-te în direcția generală a pluii mele.”
Sunt multe motive obiective să îți treacă atracția față de un iubit. Dacă te abuzează. Dacă te neglijează. Dacă te consideră slugă personală neplătită. Dacă se crede mult prea valoros și important și te tratează ca și cum îți face o favoare.
Dar să nu știe tipurile de caviar? Iubi, hai la un restaurant pescăresc. Domnule chelner, vrem platoul casei, ăla cu toate tipurile de seafood și caviar. Uite, iubi, astea ceva mai mari sunt de beluga, astea un pic mai mici sunt de osetra, alea mici de tot sunt de sevruga și alea roșii sunt de somon, dar unii le consideră doar icre, nu caviar. OK, dulceață? Poftă bună și ia cu vodcă să nu ți se aplece.
Atât de simplu, atât de eficient.
Dacă la 52 de ani nu știi ce e ușor de remediat la alții și ce e de neiertat, ai ajuns degeaba la vârsta asta. Mintal, ești tot o gâsculiță de 16 ani.
„Vai, voia să mă ia de nevastă și eu nu mă simțeam pregătită.”
Pot auzi asta din gurița unei fete de 20 de ani. Dar când o femeie de 50 nu știe să privească situația într-un mod mai matur, să înțeleagă că trebuie să comunici dacă vrei să transmiți așteptări rezonabile, a ajuns degeaba la vârsta aia.
Îmi amintesc cum, o vreme, tabloidele erau pline de scandalul nonstop din cuplul Ben Affleck – Gwyneth Paltrow. Și totuși, biografia ei ne spune: „Ben era excepțional în pat.”
Pot înțelege o puștoaică de 20 de ani că ridică în slăvi performanța s*xuală a golanului de cartier, care face rotație cu ea și alte gâsculițe. Deși nici la 20 n-am acceptat să fiu parte din rotația nimănui.
Dar dacă, la 50 de ani, încă ne vorbești de călăritul feroce ca scuză sau pretext pentru a tolera toxicitate, din nou: Dă-te în direcția generală a pluii mele.
Modul de a pune problema denotă un infantilism stânjenitor. Iar acesta e mai jenant, în cazul unei persoane de la 50 de ani în sus, decât ridurile și celulita. Ridurile și celulita sunt naturale, așa e organismul uman. Dar să fii bătut în cap la vârsta maturității e strict o problemă care ține de tine, de IQ, de EQ și de tot ce te definește ca om.
Parcă o preferam când vindea lumânări cu aromă de p!zdă. Măcar acolo înțelegeam utilitatea. E un ocean de onaniști care va trăi masturbări feroce adulmecând fumul de vagin încins.
Sunt multe lucruri pe care nu le voi cumpăra în anul de austeritate 2025, dar biografia lui Gwyneth ar fi un no-buy chiar dacă aș începe să câștig sute de mii de euro de mâine.
***
Izbeşte autorul cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Tema asta dureros de adevărată mi-a amintit de clipul clasic cu Dustin Hoffman vorbind despre revelația pe care a avut-o cu rolul Tootsie:
https://youtu.be/xPAat-T1uhE?t=89
Și contraargumentul clasic: „Dar nici femeile nu se uită la bărbați dacă nu sunt frumoși și de succes.” Ba se uită. Și vorbesc cu ei, și îi apreciază pentru carismă, inteligență etc. (dacă ei au și dacă ele nu se nimeresc gâște). Doar că nu vor să-i __tă. Că de fapt de aici vine ciuda. În rest, din ce am văzut, dacă un bărbat mai puțin atrăgător vorbește cu o femeie și NU încearcă să se insinueze spre „hai să ieșim la o cafea”, e ascultat pentru valoarea a ceea ce spune. La fel, poate că femeia aia „urâțică” sau „nereușită” (oau!) care „se bagă în seamă” cu un tip la un eveniment vrea doar să fie văzută ca om și să aibă o conversație interesantă. Poate nu moare să-i intre în pantaloni. Dar dacă vezi interacțiunile dintre oameni strict în funcție de __x și te aștepți să le vadă la fel și ceilalți, pierzi o parte enormă din viață. Cum se pare că a făcut și GP.