De câte ori comanzi ceva online, compania îţi dă 10% reducere sau promisiuni nemuritoare să te abonezi la newsletter. Nu, nu vă spamăm, să moară mă-sa, un mail pe săptămână nici nu-l simţi, şi aşa afli şi tu reducerile. Ce, nu e bine?
Ba da, e bine, ai răspuns tu cel bogat din trecut şi ţi-ai introdus-o. Adresa de mail în câmpul „abonează-te”.
Azi e sâmbătă, Weekend. Relaxare. Conform unor religii, ziua când și Domnul nostru s-a odihnit, după ce a plăsmuit ceva sublim, cum suntem noi. De obicei, mailurile de azi erau personale, sau de la cei care donează pentru articole pe acest site, sau poșta redacției. (Apropo, de ce nu-mi mai scrie nimeni pe poșta redacției?)
Ce șterge de zor sora voastră din mailbox? Zece mailuri cu superoferte. Da, m-am abonat la ăia. Dar nu credeam că o să ne scriem zi de zi, ca două suflete pereche.
Și înțeleg de unde vine asta. Au crescut toate prețurile la orice, lumea a redus shoppingul de plăcere. Site-ul de cosmetice unde cheltuiam lunar 1.000 – 2.000 de lei țipă după mine că îi e dor de comenzile mele. Și mie mi-e dor, dar trebuie să reconfigurez bugetul.
Și nu, faptul că îmi mai trimiți patru mailuri săptămâna asta nu mă ajută. Mai mult mă frustrează. Nu cumpăr de la tine și nu e pentru că nu vreau, ci pentru că banii ăia merg în alte direcții.
Am făcut și eu ani buni de marketing, știu că presiunea pe echipe e să crești, always be closing, cutare. Că dacă ai atins o cifră, nu te mai miri de ea, ci o treci la catastiful de fumate și aspiri la mai mult. Ieri ai vândut mai mult decât alaltăieri, iar azi vrei să vinzi mai mult decât ieri. Disperare mare, că te cocoșează noile impozite și te întrebi sincer și serios din ce faci profit. Și cum e omul de afaceri român prăpăstios, în luna în care nu se scaldă în profit deja se gândește la insolvență. Deja își scrie testamentul. „Las iubitei mele soții toate aceste datorii la stat.”
Deci, presiune pe directori, care pun presiune pe marketing, care ia o decizie vitejească: ia hai să-i phootem la icre pe fraierii ăștia cu oceane de mailuri, că poate-poate. Poate că nu l-au văzut pe ăla de ieri.
Ba da, l-am văzut. Și dacă nu-l vedeam, îți cunosc oferta. Momentan îmi regândesc bugetul, și primul lucru care pică sunt futilitățile.
Dar dacă tu mă pistonezi la melodie de zici că ești soacră-mea, voi decide că nu sunt pregătită de acest tip de commitment, prin urmare, vom divorța cu un unsubscribe.
Repet, înțeleg disperarea. Mulți aveți salariu de bază modest și comision, și dacă nu atingeți targetul, vă duceți acasă cu bani de facturi și atât. Dar dacă pisălogeala era o soluție pentru scarcity, toți incelii care rag a ură pe femei și-ar fi găsit de mult neveste.
Asumați–vă și voi că aia e, câteva luni va merge afacerea mai modest, și căutați forme de promovare care să nu atace direct fraierul. Nu am o problemă să văd un ad pe Facebook, Google sau TikTok. Am o problemă când comunicarea asta nonstop, diareea verbală a foamei, îmi intră mie în mail, telefon și mesagerie.
E sâmbătă, luați o pauză. Faceți picnic în parc, că e gratis. Mergeți la alergat, că e gratis. Aerisiți-vă, Și dați-ne o pauză nouă, că e gratis. Când vom fi confortabili financiar, știm unde vă găsim.
***
Izbeşte autorul cu o cafea.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say