Susţin greva din educaţie

De când a ajuns Bolojan prin ministru, am fost mereu printre vocile publice care au militat pentru înţelegere legată de planul de austeritate, creşterile de taxe, de preţuri etc. (Chit că salariile nu cresc pe măsură.) Am renunţat la câteva plăceri mai extravagante, m-am adaptat. Da, e un moment dificil pentru ţară, pentru regiune, pentru noi toţi împreună şi fiecare în parte.

Două domenii, însă, au nevoie de susţinere şi de bani în plus, nu de tăieri, şi puteţi comenta orice, tot nu îmi schimbaţi modul de a vedea lucrurile: EDUCAŢIA şi SĂNĂTATEA.

Azi, ne vom referi la educaţie, pentru că tot acest an dezastruos, tot valul de ignoranţă şi retard care dau naştere unor conspiraţii aberante şi unor personaje care vând pielea ursului din pădure, cum e guru Dilimache Putinescu, tot analfabetismul funcţional care face ca 40% din Parlament să fie formată din personaje care nu şi-ar fi găsit un loc de muncă nici la magazinul din colţ – totul ne spune că, dimpotrivă, educaţia trebuie finanţată suplimentar, nu stoarsă de încă nişte bani.

Mie îmi place să predau şi mă bucur când obţin rezultate. Când eram fetiţă, eram tare pe matematici şi, încă din clasa a 5-a, făceam bani de buzunar meditând corigenţii. Iar după ce aceştia au dat corigenţele cu 7 şi cu 8, nu cu eternul 5 de milă, şi au început să ia note de trecere anii următori, elevii s-au adus unii pe alţii. Pentru că eu explicam la nivelul lor şi reluam de 10, 20, 30 de ori până înţelegeau.

De ce nu mi-am căutat joburi de suplinitor în perioadele mai dificile financiar? Pentru că salariul era atât de mic, încât nu m-ar fi ajutat cu nimic.

Nivelul salariilor e direct responsabil pentru reconversia profesională a celor mai buni profesori. Cu inima sfâşiată de durere şi regret, mulţi abandonează catedra şi îşi aleg joburi din care să poată trăi. Oricât de puţin ţi-ar păsa de bani, mereu există riscul să ţi se îmbolnăvească un copil, să ajungă nevasta în şomaj etc. etc., situaţii când trebuie să ai cu ce să ieşi din impas. Nu poţi funcţiona pe mărunţiş toată viaţa.

Când salariile profesorilor sunt nemulţumitoare din start, să le tai sporurile şi să le creşti norma, în timp ce le umpli clasa cu copii e de-a dreptul abuziv. Cu cât grupul e mai numeros, cu atât atenţia e mai redusă şi cu atât apar activităţi care perturbă actul predării. Profesorul ajunge să nu mai poată preda, ci să facă miliţie pentru a asigura disciplina. Randamentul are de suferit.

Unde au loc comasările de şcoli? Evident, în mediul rural şi în zonele sărace, unde accesul copiilor la şcoli e dificil şi unde riscul abandonului şcolar e deja uriaş. La ce duce această măsură? La şi mai mult analfabetism, la şi mai multă ignoranţă, la mai mulţi indivizi manipulabili şi dresabili, la mai mulţi votanţi AUR.

Scăderea burselor şi recomandarea ministrului, ca studenţii să-şi ia joburi, e de un cinism feroce. O spun eu, un fost student care muncea pe brânci în timpul facultăţii, pentru că părinţii au refuzat să mă ajute. Toate problemele mele de sănătate au început în acei 4 ani în care am dormit 3-4 ore pe noapte. OK, mai puţin rinita alergică, pe care o am din naştere. Dar forma uşoară de astm a devenit formă accentuată, cu hârâieli de râşniţă sovietică.

Jobul studentului este să înveţe. Materia din facultăţi este suficient de stufoasă, încât să îţi mănânce mare parte din timpul liber, mai ales dacă vrei să faci facultatea pe bune şi să devii competent, nu doar s-o freci prin cluburi şi să te lauzi că eşti student. În plus, facultatea e momentul când îţi creezi conexiuni în domeniul studiat. Dacă tu lipseşti la o parte din cursuri şi, chiar dacă te duci, rupi uşa de cum se sună de ieşire că începe tura ta de la Mega Image, când să mai faci conexiuni? Când să te dezvolţi profesional în domeniul ales de tine?

Susţin greva din educaţie din toată inima mea. Vreau o Românie inteligentă, nu una care îşi târâie balele pe jos, aberează despre Satana de cum dă de o idee complexă şi merge la popă, nu la doctor dacă are o boală. Nivelul de civilizaţie al unei naţiuni începe de pe băncile şcolii.

Şi oricât am fi de săraci, educaţia trebuie să fie ultimul domeniu din care se taie bani.

***

Izbeşte autorul cu o cafea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Ştiu că ai ceva de spus.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading