Cinci lucruri la care mi-a fost utilă şcoala

Să începem ca într-o compunere retardată, cam cum eram obligaţi să scriem în clasele I – IV.

Sună clopoţelul, clinchet de cristal care anunţă începutul noului an şcolar. (Umplutură de rahat, să pară compunerea mai lungă.) Intru foarte fericită în curtea şcolii, mă bucur să-i revăd pe colegii mei, care au crescut mai mari şi mai frumoşi. (Vrăjeală, tot ca nişte plebi pârliţi arată, dar dacă scriu asta, îmi periclitez nota mare.)  Abia aştept să ne povestim tot ce am făcut în vacanţă fiecare din noi. (Bullshit, în realitate, ăia cu gura mare monopolizează conversaţia, iar pe timizi nu-i întreabă nimeni niciodată nimic.) Tovarăşa învăţătoare ne zâmbeşte cald, ca o a doua mamă. (Rahat, de fapt rânjeşte convenţional în timp ce se gândeşte ce să gătească atunci când ajunge acasă.) 

 

După cum se vede, mi-am pierdut complet dexteritatea la compuneri, ideea e însă că începe şcoala, şi toţi copiii patriei se întreabă ce rost are să se ducă şi să îndese în memorie informaţie pe care o poţi afla printr-un simplu search pe google şi care oricum nu-ţi va folosi practic niciodată.

Nu, copii, nu-i aşa. Şcoala este extrem de folositoare. E temelia formării tale ca om. E instrumentul care, folosit corect, te va ajuta să faci o grămadă de lucruri foarte utile pe parcursul vieţii. Şi anume.

 

1) Să te eschivezi cu succes 

Nu ştiu cum eraţi voi în calitate de copii, dar eu eram cu inima în palmă. Mă apucam să povestesc tot ce am făcut, unde şi cu cine. Se numeşte naivitate şi e unul dintre defectele specifice vârstei.

Apoi, informaţia era folosită împotriva ta de bârfitorii clasei, care o înfloreau, îi adăugau volănaşe, şi transformau ţânţarul în armăsar, şi de bully-ii clasei, care căutau să te intimideze şi să te umilească pe baza a ce ştiau despre tine.

Azi aşa, mâine aşa, la un moment dat înveţi că e cazul să-i pui pe oameni la locul lor, să nu-i frece grija de lucrurile de care nu e cazul să-i frece. Şi înveţi să nu răspunzi la interogatoriul altora decât în măsura în care ăla are o bază reală să-ţi pună respectivele întrebări. În cazul meu, dacă un agent de casting vrea să ştie ce am mai făcut. Dacă un potenţial client de publicitate vrea să vadă un repertoriu de advertoriale. Etc.

În rest, te deschizi oamenilor doar în măsura în care te convingi că ai cu cine. Iar cine caută să grăbească procesul, de obicei o face cu intenţii nasoale.

 

2) Să bagi oameni în vagin matern 

Lumea tinde să condamne azi bullyingul în sala de clasă, deşi e o lecţie de viaţă extrem de utilă. Să zicem, colegul tău Gigel te trage de codiţe, ţipă idioţenii după tine, îţi desenează penisuri pe caiete şi aşa mai departe. Cretinii spun că e din cauză că te place, dar ţie nu-ţi plac oamenii care te plac în această manieră, şi vrei pur şi simplu să înceteze cu rahaturile şi să te lase să-ţi vezi de şcoală.

Întâi încerci cu frumosul. Te miorlăi. Plângi, că asta e cică arma feminină. Pare să-l întărâte şi mai tare că, după cum înveţi tu pe parcurs, indivizii predispuşi la abuz se hrănesc din lacrimile ţintelor.

E o lecţie extrem de utilă şi e important s-o pricepi devreme. Că dacă creşti ocrotită, poţi ajunge nevasta desfigurată în bătaie a unuia, mai încolo, şi tu o să crezi prosteşte că bocetele rezolvă lucruri. Sau, ca bărbat, subalternul preş al unui Dragnea.

După ce vezi că nici tentativele de împrietenire, nici evitarea subiectului, nici lacrimile nu ţin, treci la unicul mecanism care chiar funcţionează, şi anume **zda de mamă. Şi parada de morţi şi răniţi.  Chit că un bully va căuta să se lupte feroce cu tine, e unicul mod de a-l îngenunchea. Cu propriile lui arme. Şi apoi o să caute să negocieze o pace cu tine gen “Da, căcat, şi eu te trăgeam de păr, dar şi tu erai cu nasul pe sus.”

După ce vei avea prima victorie peste un bully, nu vei tolera atitudinea ţopârlan cu băşini niciodată. Şi asta va duce la relaţii foarte sănătoase cu oamenii care chiar contează, şi anume, ăia care nu-s ţopârlani cu băşini.

 

3) Să pari că ştii despre ce vorbeşti 

 

Ascultatul în faţa clasei e un moment pe care majoritatea copiilor îl urăsc cu spume. Unii se poticnesc chiar dacă au parcurs lecţia acasă.

Ajută, însă, dacă îţi propui ca ascultatul în faţa clasei să fie momentul tău de strălucire. Dacă tot e un chin, măcar să fie unul glorios.

Şi înveţi să vorbeşti în faţa unui auditoriu. Să dezvolţi şi să susţii un punct de vedere.

O mare parte din popularitatea mea de mai târziu vine din faptul că, de copil, am exersat acest lucru de care mi-era iniţial frică: ascultatul în faţa clasei.

Chiar dacă nu ştiam lecţia, aveam vocabularul suficient de vast şi aberam cu suficientă convingere, încât la final, profesorii erau încântaţi. Şi, cât timp le plăcuse ce au auzit, conta dacă nu era chiar materia predată de ei?

De atunci, senzaţia că ştiu despre ce vorbesc m-a ajutat enorm în viaţă. Tu te afli acum pe acest blog, din milioane de alte bloguri româneşti, taman pentru că scorpia asta pare că ştie despre ce vorbeşte.

Wink – wink.

 

4) Să treci uşor de la una la alta 

O boceală frecventă a şcolarilor şi a părinţilor lor este: De ceeeheeee învăţăm atâtea subiecte care nu ne interesează nici cât negru sub unghie şi nu facem şcoală specializată?

Răspuns: pentru că, pe măsură ce anii trec, creierul tău o să-şi piardă din flexibilitate şi nu va putea trece de la o problemă la alta decât cu eforturi de recentrare.

Şi dau exemplul meu: să zicem că azi am de scris un text pe blogul meu despre şcoală, un text pe blogul unui client despre cu totul altceva, apoi să repet ceva, şi în măsura timpului, să lucrez la noua mea carte.

Pare easy peasy la 20, dar la 35, deja nu e. Termini o temă şi încă te macină. Ţi-e foarte greu să te refocusezi.

Ei bine, antrenamentul de tip 50 de minute Chimie, pauză, 50 de minute Engleză, pauză, 50 de minute chiuleală la birt, pauză pentru asta e bun. Să sari uşor de la o temă la o alta, din cu totul alt domeniu.

 

5) Să identifici bullshitul de cum îl auzi 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie religia mi-o preda un popă care se uita lung şi lasciv la dudui. Spre norocul nostru colectiv, uitatul nu era urmat de vreo formă de acţiune, dar înveţi relativ rapid că alea sfinte combinate cu genul ăsta de priviri hămesite sunt cam zero barat.

Apoi, pe de o parte, ţi se vorbeşte despre Dumnezeu cel milostiv şi iertarea păcatelor, pe de alta despre cum ardem toţi în iad pentru diverse rahaturi irelevante.

Şi asta e doar religia.

Dar te prinzi relativ rapid care profesori îşi iubesc real materia, care dictează din carte, care fac pe interesanţii inutil, care vorbesc mai mult despre ce speciali sunt ei decât despre subiect, care au real vocaţie de dascăl şi care au doar nevoie de un salariu. Simplul fapt că taci şi te uiţi la unu’ 50 de minute e o lecţie inestimabilă.

E genul de informaţie care te va ajuta ulterior să cunoşti şi să evaluezi oameni.

Baftă la şcoală, copiii mei.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Kathy Bates says:

    6) Să înveți arta șpăgii. Dacă ești într-un mediu închis (cu paznic în uniformă la ușă), la mâna unora care te pot persecuta ca pe hoții de cai, dai ca să te protejezi. De bătaie. Indiferent dacă locul în care te afli se numește ”închisoare”, ”sectă religioasă”, ”navă comercială pe mare” sau ”școală”. Deosebirile stau în amănunte, spre exemplu faptul că în școală nu te făceau să te apleci după săpun.

    Exemplu: meditațiile. Nu fiindcă te-ar învăța mai bine materia. E un fel de taxă de protecție plătită profului ca să nu te persecute în timpul orelor, să te asculte de 10 ori pe zi și să te umple de note proaste până la corigență. Asta, dacă nu sugerează subtil altor puști că le va ieși media dacă te conving și pe tine (prin metoda pumnilor) să vii la meditație odată cu ei.

  2. Kathy Bates says:

    Într-adevăr, acum 25-30 de ani nu era atât de răspândit obiceiul taxei de protecție.

    Dar, cum i-a spus un diplomat român lui F.D. Roosevelt, în prezent situația s-a mai schimbat.

  3. dadatroll says:

    Nu stiu cesa zic. Si eu iam zis odata la Rosevelt ceva tot asan romana. Si nanteles nimik.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: